O cafenea prielnică teatrului

FOTO Adi Bulboacă

„Şase personaje în căutarea unui autor”, fără doar şi poate cea mai cunoscută dintre scrierile lui Luigi Pirandello (prima ei reprezentare s-a produs la data de 10 mai 1921), devenită prin ani o piesă-cult, este precedată de o Prefaţă în care autorul vorbeşte despre „o slujnicuţă”. Sprintenă, în pofida faptului că „nu e chiar atât de nouă în meseria ei”. „Slujnicuţa” aceasta se cheamă „Fantezia” .

Pirandello spune despre ea că ar fi foarte capricioasă - „te priveşte cam de sus, în zeflemea”- e şi foarte plimbăreaţă- „Bagă mâna-n buzunar, trage afară o tichie de clopoţei, şi-o trânteşte pe vârful capului - creastă roşie - şi o zbugheşte”. Azi pe aici, mâine pe-aiurea”. Ea, această slujnicuţă, i-a adus lui Pirandello „ pe cei mai dezamăgiţi oameni din lume, bărbaţi, femei, copii, împotmoliţi în situaţii stranii din care nu mai văd nici o ieşire; cu planurile lor de viaţă neîmplinite; prădaţi în nădejdile lor; şi cu care, inevitabil, e foarte trist să ai de-a face”. Oamenii aceştia deznădăjduiţi se regăsesc în nuvelele, romanele şi dramele marelui scriitor italian.

Cred că, între timp, Slujnicuţa Fantezie şi-a schimbat stăpânul, intrând, benefic, în serviciul grupului de creatori care au gîndit şi pus în scenă la Teatrul „Regina Maria” spectacolul intitulat Cafeneaua Pirnadello. În care îi regăsim, poate, pe „cei mai dezamăgiţi oameni de lume” ce şi-au găsit pentru câteva ore, ore din noapte, adăpostul într-o cafenea care nu închide niciodată, care nu ţine seama de ore, fiindcă acolo măsurarea rânduită a acestora e abolită.

FOTO Adi Bulboacă

Cafenea situată - nici nu se putea altfel- decât în apropierea gării, spre a fi la îndemâna celor care au greşit, care s-au jucat cu timpul, care din cel mai realist cadru cu putinţă s-au trezit într-un loc unde totul e altfel, este difuz, părelnic, straniu, care devine aievea numai fiindcă aşa li se pare lor.

Andrei Pleşu observa că „noaptea devine prilejul unei coborâri în sine, adică a unei apropieri de sine”. Or exact asta îl aşteaptă pe Clientul obosit (Sebastian Lupu) şi enervat de faptul de a fi pierdut trenul, dar şi timpul acela riguros, matematic, plebeu, mergând la un spectacol cu una dintre piesele lui Pirandello. O face stimulat, ghidat de Omul cu floarea în gură (Şerban Borda), dar şi de stranie apariţie a Femeii în verde (Denisa Vlad). Avem în faţă un client care, atunci când se aştepta mai puţin îşi vede împlinită aspiraţia de a se întâlni cu Oamenii Circului cu Directorul lor în frunte (Richard Balint). Clientului acestuia îi sunt rezervate mai multe experienţe la capătul cărora pare marcat de semnele schimbării.E cvasi „modificat”, cum ar fi spus Michel Butor. E mai puţin vehement, mai puţin sigur de sine, mai pregătit pentru ceea ce înseamnă metafizic.

FOTO Adi Bulboacă

Fantezia şi-a spus mai întâi cuvântul în scenariul dramatic întocmit de Anca Măniuţiu. Scenariu a cărui structură de rezistenţă e fudamentată pe două piese fie mai puţin jucate, fie nu îndeajuns de cunoscute ale lui Pirandello - Omul cu floarea în gură şi Uriaşii munţilor. Lor asociindu-li-se replici din Şase personaje în căutarea unui autor şi din Astă seară se improvizează.

Aceeaşi Fantezie i-a făcut mai apoi o benefică vizită regizorului Mihai Măniuţiu care a gândit un spectacol în care nu poţi să nu identifici preocupări mai vechi, obsesii ale regizorului, aşa cum s-au concretizat ele în spectacole, dar şi în cărţi fundamentale despre actor şi despre arta lui. Iată, îmi vin acum în minte cele două puneri în scenă ale piesei lui Calderon, Viaţa e vis, de la Naţionalele din Cluj sau Timişoara, Viaţa e mai frumoasă după ce mori de la Teatrul din Odorheiu Secuiesc sau Alcool, în versiunile sale atât de diferite de la Teatrul de Artă din Deva şi de la Teatrul „Nottara” din Bucureşti. Spectacole în care, ca şi acum, de altfel, oamenii sunt când fiinţe obişnuite, din carne, din nervi, din sânge, când fantasme, iluzii, vise. Aşa cum este viaţa însăşi. Orice transformare, orice trecere fiind posibile.

FOTO Adi Bulboacă

Extraordinar mi se cadrul scenografic gândit pentru spectacol de Adrian Damian, îmbogăţit aşa cum se cuvine de light designul semnat de Lucian Moga. Cadrul acesta, sigur, este o cafenea, cu pereţi înalţi, cu multe ceasuri, care indică ore diferite, însă este deopotrivă grădină, Eden, sau o imensă gară de altădată. În care sălăşluiesc pentru o clipă, pentru o viaţă oameni, îndeosebi femei, cu aspect de dive ale anilor 20-30 ai veacului trecut. Tot atâtea fantome, inşi înveşmântaţi bizar (costumele sunt concepute de Luiza Enescu), care dansează, se mişcă şi regulat, şi nevrotic.

Nu am destule cuvinte spre a lăuda calitatea coregrafiei Andreei Gavriliu care a făcut minuni în munca ei cu actorii Teatrului „Regina Maria” din Oradea. Atât cu cei care interpretează personajele din cafenea (George Voinese, Emil Sauciuc, Georgia Căprărin, Adela Lazăr, Alina Leonte, Angela Tanko, Gabriela Codrea, Anda Tămăşanu, Mirela Lupu, Petre Ghimbăşan, Ion Ruscuţ) cât şi cu componenţii Circului (Andrian Locovei, Răzvan Vicoveanu, Alexandru Rusu, Eugen Neag, George Dometi, Pavel Sîrghi, Consuela Egyed, Sorin Ionescu, Ciprian Ciuciu). Cu toţii sunt învăluiţi de muzica lui Mihai Dobre, trec în suprarealitate fiindcă aşa după cum scria George Banu, „noaptea încurajează orgiile”, pe de o parte, dar este şi „prielnică teatrului”.

FOTO Adi Bulboacă

Teatrul Regina Maria din Oradea - CAFENEAUA PIRANDELLO – scenariu dramatic de Anca Măniuţiu după texte de Luigi Pirandello; Regia artistică- Mihai Măniuţiu; Coregrafia: Andrea Gavriliu; Decorul: Adrian Damian; Costume: Luiza Enescu; Muzica: Mihai Dobre; Light design: Lucian Moga; Cu: Şerban Borda, Sebastian Lupu, Denisa Vlad, George Voinese, Emil Sauciuc, George Căprărin, Adela Lazăr, Alina Leonte, Angela Tanko, Gabriela Codrea, Anda Tămăşanu, Mirela Lupu, Petre Ghimbăşan, Ion Ruscuţ, Richard Balint, Andrian Locovei, Răzvan Vicoveanu, Alexandru Rusu, George Dometi, Pavel Sîrghi, Consuela Egyed, Sorin Ionescu, Ciprian Ciuciu; Data reprezentaţiei: 11 mai 2017