Hamlet şi Actorul. Multiplă personalitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima parte a anilor 60, în ceea ce se cheamă o carte-cult, Jan Kott a susţinut cu extrem de multe argumente că Shakespeare ar fi contemporanul nostru. Exegeza occidentală a cărţii a nuanţat respectiva contemporaneitate, subliniind că ea se manifestă mai abitir în ţările din Est.

Acolo unde se recurgea la literatura dramatică shakespeariană spre a se rosti cu voce tare ceea ce nu putea fi spus altfel. Şi anume că ceva este extrem de putred în partea comunizată a Europei, o dovadă fiind şi realitatea că nu se puteau monta în voie Ionesco, Beckett, Adamov. În chip de compensaţie, se recurgea la atemporalul Shakespeare.

Beckett nu este pentru dictatori! afirma regizorul român David Esrig care nu a primit îngăduinţa de a  termina la Naţionalul bucureştean Aşteptându-l pe Godot. Aceasta după ce i se interzisese Furtuna la Bulandra.

La câţiva zeci de ani după apariţia cărţii polonezului Kott un mare conclav de critici a rediscutat volumul. Abordând, desigur, şi problema contemporaneităţii dramaturgului. Care, dincolo de faptul că scrierile sale au cam devenit de gumilastic, nu ne este întotdeauna la fel de contemporan. Sunt epoci şi epoci, situaţii şi situaţii. Cert este că, dacă literatura dramatică a lui Shakespeare pare să-i dea dreptate lui Umberto Eco, cel care vorbea despre opera deschisă ce ar permite un număr teoretic nelimitat de interpretări, aceea a lui Cehov îl confirmă pe Roland Barthes care, aşa după cum ne reamintea într-o recentă carte George Banu a susţinut în S/Z  ipoteza că ar trebui să fim ceva mai circumspecţi atunci când vine vorba despre infinitatea exegezelor.

image

Poate că cel mai adesea contemporaneitatea lui Shakespeare a fost dovedită prin nenumăratele moduri în care a fost pus în scenă Hamlet. Piesă care vorbeşte despre supraveghere, despre protest, despre contestarea unei autorităţi nedemne, despre sminteala şi putreziciunea puterii. O face profitând de nebunia lui Hamlet.

Culmea e că nici până azi nu ne-am prea lămurit ce este cu nebunia lui Hamlet. Este ea una reală sau e numai simulată, jucată. Avea dreptate Polonius când o diagnostica sau cădea într-o capcană care ceva mai încolo îi va fi fatală? Nebunia aceasta a tristului prinţ al Danemarcei era una de uz personal, un dat intrinsec al personajului sau nu cumva lumea însăşi e nebună, iar Hamlet nu face decât să şi-o asume, să şi-o treacă în contul propriu?

În spectacolul de la Teatrul Naţiunilor din Moscova (superbă deschidere a ediţiei a XXVII a Festivalului Naţional de Teatru!) regizorul Robert Lepage pare să opteze în favoarea ipotezei nebuniei lui Hamlet. Ori, mai exact,  a nebuniei Actorului ce îl interpretează. Care, în cămaşă de forţă, sub care se găseşte clasicul costum negru în care apare îndeobşte personajul,  închis într-o cămăruţă îşi imaginează/recapitulează o succesiune întreagă de crime ce s-ar fi comis undeva, în Lume. Poate chiar în Danemarca. Ipoteză după o ipoteză dramatică.

image

Cămăruţa aceasta, un cub cu trei pereţi lipsă, aninat de câteva frânghii, sprijinit pe un fel de imensă pernă roşie, aşa cum a fost el imaginat de scenograful Carlo Fillion, se metamorfozează în alte câteva spaţii. Palatul, Curtea de la Elsinore, încăperea în care complotează Polonius, cea în care este ucis acesta, iatacul Gertrudei, fereastra în care apare cu spatele gol Ophelia, lacul în care se îneacă logodnica pe care necruţătorul Hamlet a trimis-o la mânăstire, locul unde apare de câteva ori fantoma bătrânului Hamlet, spaţiul remuşcărilor lui Claudius, locul de întâlnire dintre Hamlet şi Horaţio, arealul duelului Hamlet-Laertes, Anglia. Etc. Totul graţie tehnologiei 3D, laserelor, light-designului şi contribuţiei unei imbatabile echipe tehnice, la rândul ei artistă. Echipă despre care am aflat că ar număra nu mai puţin de 60 de persoane.

Spectacolul, autodefinit colaj, înseamnă o succesiune de fotograme vii, îmbogăţite, tragice, triste, comice, desenate uneori chiar în cheie explicit parodică, cum parodiate sunt şi unele personaje. Îndeosebi Polonius, cu fulgarin şi servietă (costumele- François St-Aubin), înzestrat cu un ceas care, după ce sună în mod repetat, la un moment dat, îi va certifica moartea. Moartea unui ticălos funcţionar al Curţii.

Avem de-a face cu un Hamlet/cu un Actor suferind de personalitate multiplă. Careia îi conferă consistenţă inegalabila interpretare a actorului Evghenyi Mironov. Am mai avut ocazia de a-i admira inepuizabilele lui posibilităţi histrionice la ediţia din anul 2016 a Festivalului Internaţional de Teatru  de la Sibiu, când l-am putut vedea în spectacolul lui Alvis Hermanis, Farmecul discret al Rusiei. Aici avem însă dovada irefutabilă, confirmarea fără putinţă de tăgadă a imensului său talent. Mironov îi joacă, rând pe rând, cu o nesecată capacitate de metamorfozare pe Actor, pe Hamlet, pe Gertruda, pe Claudius, pe Horaţio, pe Ophlelia, pe Laertes, Fantoma, pe Ghost, pe Polonius, pe Rosencrantz şi Guidenstern, pe Osric. Microfoane, efecte speciale, modalităţi de distorsionare a vocii contribuie la izbânda efortului diferenţierii. Este vorba însă doar de adjuvante care potenţează imensul talent al lui Mironov. Fără de care tehnica ar fi fost o simplă gratuitate.

image

Evghenyi Mironov este ajutat, în câteva rânduri, graţie participării extraordinare a actorului Vladimir Malyugin.

Hamlet/Collage de la Teatrul Naţiunilor din Moscova mi se pare o  extraordinară meditaţie asupra tragismului personajului Hamlet, dar şi asupra tragismului meseriei de Actor! A porţilor ce se pot rupe primejdios.

Sper să nu exagerez, dar cred că de la Camus încoace nu s-a mai scris, de data aceasta într-un alt limbaj, desigur, limbajul scenei, un eseu la fel de profund despre ceea ce înseamnă povara acestei devoratoare profesii! 

Teatrul Naţiunilor din Moscova- HAMLET/COLLAGE după Wiliam Shakespeare- Traducerea în limba rusă-Mihail Lozinski şi Boris Pasternak- Regia- Robert Lepage-Scenografia- Carl Fillion- Costume- François St-Aubin-Sunetul şi muzica- Josué Beaucage- Video- Lionel Arnould -Interpretează- Evghenyi Mironov- Cu participarea extraordinară a lui Vladimir Malyugin- Data reprezentaţiei- 20 octombrie 2017

P.S. Acesta a fost ultimul meu text de pe blogurile adevărul.ro.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite