Fata dragă din Basarabia. Tania Popa, despre Victor Rebengiuc şi un gest care nu se uită
0
Când am scris monografia despre Victor Rebengiuc, actorul mi-a mărturisit că Tania Popa îi este una dintre cele mai dragi actriţe, că el şi Mariana Mihuţ cred necondiţionat în talentul ei.
M-am întâlnit atunci, în 2003, pentru prima dată cu Tania Popa ca să-mi vorbească despre Victor Rebengiuc. Din interviul nostru, au rezultat unele dintre cele mai emoţionante pagini din carte.
Voi reda aici câteva fragmente din ce spunea Tania Popa, în 2003, despre venirea ei în România şi despre toate problemele pe care le întâmpina atunci un basarabean.
„Un gest care nu se uită
A fost unul dintre primii români pe care i-am văzut când am coborât din trenul care mă aducea de la Chişinău în România.
Am venit cu încă câţiva colegi în ’90, într-o ţară străină. Victor Rebengiuc ne-a întâmpinat la gară. Noi, o mână de basarabeni, studenţi la teatru. Nu-l cunoşteam. şi iată că noul rector ne aştepta pe noi la gară! Nu ne venea să credem! Câţi alţi rectori ar mai fi făcut un asemenea gest?
Ne-a făcut să ne simţim români, să nu ne simţim altfel, ca o turmă separată.
Pentru că noi, basarabenii, în adâncul sufletului, aşa ne simţeam.
N-am să uit niciodată primirea lui călduroasă când am coborât din tren. M-a făcut să mă simt ca acasă, pe mine, o străină.
Am simţit din prima clipă că Victor Rebengiuc este pentru mine ca un tată. De altfel, spunea despre mine că sunt „fata lui din Basarabia“. Doamna Mariana Mihuţ are legături cu Basarabia, poate şi asta l-a apropiat de mine. Nu a existat examen să nu vină să-mi spună câteva vorbe, să nu vină să mă încurajeze.
Era suficient să trec pe hol, el să-mi zâmbească şi să mă întrebe „Ce faci, fetiţă?“ – şi ziua devenea minunată.
A fost un rector foarte popular. Dacă noi făceam o petrecere şi i-am fi spus: „Domnule Rebengiuc, veniţi la petrecere?“, sunt convinsă că el ar fi venit.
Ce faci, fetiţă?
După ce te certa, te mângâia pe cap sau îţi dădea una pe spate de-ţi trecea toată supărarea.
Ne ştia pe toţi, ne încuraja înainte de examene, ne spunea întotdeauna o vorbă bună. S-a zbătut să ne facă rost de un cămin cât mai bun. Am descoperit că nu este numai un OM mare, cu un suflet minunat, ci şi un artist extraordinar. Primul film pe care l-am văzut cu Victor Rebengiuc a fost o reluare cu Moromeţii, în care m-a impresionat prin forţa autentică de care dispunea.
După care l-am văzut în Visul unei nopţi de vară jucând o supercomedie la care am râs cu lacrimi. Apoi l-am văzut la Bulandra într-o piesă, în Mephisto, era un ofiţer german, un om de o răutate de nedescris.
În viaţa de zi cu zi este un om atât de simplu, de deschis, de generos! Poate să vorbească de o reţetă de bucătărie sau îţi poate povesti cu drag cum face şniţele după o reţetă a lui, specială. În orice problemă pe care am avut-o, l-am simţit alături de mine. A însemnat foarte mult că a venit împreună cu doamna Mariana la cununia mea civilă.
Mai târziu, a făcut un gest extraordinar, pe care nu o să-l uit toată viaţa mea. M-a ajutat să obţin casa în care stau şi acum. Mi-a fost foarte greu să mă duc la el şi să-i spun: „Nu vreţi să veniţi cu mine la domnul primar? Poate mă ajută… Poate îl rugaţi…“ El nu a şovăit nici o clipă: „Hai, putem să mergem acuma?“ şi-a luat haina şi am plecat împreună spre Primărie! În două luni, am avut casa. Nu ştiu dacă mulţi pot să facă asta fără să se aştepte să primească nimic înapoi.
Venea la teatru, când eu jucam cu doamna Mariana O batistă în Dunăre, şi mi-era aşa de drag să-l revăd. Amândoi, şi el, şi doamna Mariana, sunt ca două jucării din alea mari.
Îmi inspiră doi ursuleţi foarte moi şi foarte pufoşi. Îi iubesc din tot sufletul. Uneori, când mi-e greu, parcă aud vocea caldă a lui Victor Rebengiuc: „Ce faci, fetiţă?“ şi atunci parcă mi-e un pic mai bine.
("Victor Rebengiuc, Omul şi actorul", de Simona Chiţan şi Mihaela Michailov, Editura Humanitas, 2008)
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
