Emigranţii în noaptea Anului Nou
0
Până la un punct, povestea lui Slawomir Mrožek şi a destinului scenic al piesei sale Emigranţii în Estul european comunizat şi, îndeosebi, în România seamănă cu aceea a lui Ionesco şi a Rinocerilor.Summary
Mrožek s-a născut în 1930 într-un oraş polonez, iar în 1963 a emigrat în Franţa. A scris Emigranţii în 1974. Nu doar subiectul, ci şi condiţiile specifice ale Poloniei, ale comunismului polonez, un comunism mereu cenzurat şi temperat de o Biserică catolică în ofensivă, şi de o intelectualitate care nu s-a mulţumit doar cu „rezistenţa prin cultură” şi cu „scrierile de sertar” au făcut ca piesa să fie reprezentată fără probleme în ţara natală a dramaturgului. Regizorul de film Andrzej Vajda a montat-o cel dintâi, la Teatrul Vechi din Cracovia.
Interesant e că tot un regizor de film iconoclast- e vorba despre Mircea Daneliuc- a dat nu doar una dintre primele , ci şi una dintre cele mai interesante versiuni scenice româneşti ale piesei. Cea de la Teatrul Mic din Bucureşti, cu Ştefan Iordache şi Mitică Popescu, în scenografia lui Mihai Mădescu. Interesant e şi că la numai trei ani de la scriere, Emigranţii, tradusă atunci de Ioana şi Tudor Savu, se juca în numeroase teatre din România, premiera absolută având loc, din câte se pare, la Teatrul „Bacovia” din Bacău, în regia Letiţiei Popa. De referinţă, rămâne, alături de montarea de la Teatrul Mic, şi cea izbutită la Secţia română a Teatrului de Stat din Oradea de Alexandru Colpacci, cu doi, pe atunci, foarte tineri actori, Radu Vaida şi Mircea Constantinescu, în spaţiul conceput de scenografa Tatiana Manolescu-Uleu.
Autorităţile culturale şi ideologice române şi-au dat acordul ca piesa unui dramaturg, fie el şi polonez, dar care şi-a dorit să scape de raiul comunist- fapt ce nu era prea agreat în epocă- să fie montată peste tot tocmai pentru că Emigranţii ilustra tema „desţărării”. Temă ce începuse să le fie pe plac odată cu „celebra” şi grosier manipulanta piesă Un fluture pe lampă a lui Paul Everac. Căreia i-au urmat mai apoi altele şi altele pe acelaşi calapod şi cu aceleaşi intenţii clare. Sus-menţionatele autorităţi au fost relativ puse în încurcătură în clipa în care, într-un interviu, Mrožek admitea implicarea trăirilor şi a experienţei personale în scrierea piesei, dar se pronunţa dubitativ în privinţa caracterului politic al acesteia. Într-un anume fel, Slawomir Mrožek reacţiona asemenea lui Ionesco ce îşi manifestase mai demult nemulţumirea faţă de instrumentalizarea ideologic orientată a Rinocerilor.
Cronicile româneşti au insistat interesat, fireşte, asupra caracterului apăsat realist al piesei, punând la îndoială justeţea afirmaţiei lui Jan Kott ce o socotea muiată în cerneala absurdului.
La mai bine de 40 de ani de la premiera absolută, Emigranţii îşi conservă şi actualitatea, şi interesul. O certifică spectacolul bun, de factură realistă, montat în spaţiul ideal al Studioului Art Club de la Teatrul Naţional din Cluj de regizorul Tudor Lucanu, în scenografia lui Cristian Rusu. Camera pe care o împart protagoniştii piesei se află la subsolul unei clădiri cu mulţi chiriaşi. Unul mai zgomotos decât celălalt. E împânzită de ţevi prin care curg de toate. Doar apa curge capricios, iar pe neaşteptate se mai stinge şi lumina. Din cauza unor defecţiuni ce apar şi ele pe nepusă masă. Complet indiferente la detaliul că Emigranţii prezintă clipe şi ore de viaţă din noaptea Anului Nou. Un An Nou ce trece aproape pe neobservate şi nu le aduce nimic nou celor doi protagonişti. Doar vorbe şi descărcări verbale gratuite şi fără consecinţe. Motiv pentru care unul adoarme pe neaşteptate, iar celălalt rosteşte pe mai departe tirade până ce se pregăteşte şi el de culcare.
Insist asupra caracterului realist al montării. Caracter pe care îl pun în antiteză cu inteligent evitata primejdie a căderii în naturalism ori în tezism. Grija păstrării justei măsuri e vizibilă în felul în care Tudor Lucanu, în ipostaza de actor, l-a conturat pe anonimul proletar XX. Care nu e nici murdar, nici analfabet, nici abrutizat. Personajul jucat de Tudor Lucanu e curat, îmbrăcat corect, în costum. Nu are prea multă şcoală, dar ştie şi explică cu vădită satisfacţie şi cu lux de amănunte cum se leagă cravata cu două noduri. A plecat din ţara natală cu un gând bine precizat. Acela de a sta o vreme departe nu, nu de ţară, căci nu ţara îl preocupă, ci de ai săi. De a lucra cât de mult posibil, de a câştiga cât de bine poate să câştige un emigrant, de a economisi tot ceea ce se poate economisi şi de a reveni cu o sumă bunicică la familia care e convins că îl aşteaptă cu nerăbdare.
Diferenţele de condiţie şi de stare socială şi intelectuală dintre el şi tovarăşul său de emigrare şi de cameră, filosoful sterp ale cărui rosturi şi proiecte imediate sunt mai greu de intuit şi, din acest motiv, mereu supuse amânării, tocmai fiindcă lui însuşi nu îi sunt chiar foarte clar precizate, nu se manifestă atât de accentuat precum erau înfăţişate în montări anterioare. Personajul intelectualului e cumpănit interpretat de Matei Rotaru, cu învolburări, egoisme şi răutăţi de moment, compensate de solidarităţi şi sensibilităţi riguros măsurate.
Spectacolul clujean nu e unul mare. Evită încatenarea exagerată în politic. Poate pentru că emigrarea din motive politice, cel puţin în Europa, nu mai e de actualitate Dar e dens şi profesionist, riguros proiectat şi bine jucat. Însuşiri ce se cuvin apreciate ca atare.
Teatrul Naţional din Cluj-Napoca- EMIGRANŢII de Slawomir Mrožek;
Traducerea: Stan Velea;
Regia: Tudor Lucanu;
Scenografia: Cristian Rusu;
Cu: Matei Rotaru şi Tudor Lucanu;
Data reprezentaţiei: 22 iunie 2015
Se încarcă comentariile...
