Două spectacole în regia lui Alexander Hausvater la Theaterstock
0
Scrisă în 1998, jucată cu succes pe Broadway, piesa de debut a dramaturgului american Milton Frederick Marcus, „Frau Hess şi grădinile ei“ este una despre memorie, despre Holocaust, despre răul şi urmările acestuia.
Dragoste şi prigoană
Relatând o nu ştiu în ce măsură atestată de istorie, bizară şi întortocheată poveste de iubire dintre Ilse Hess, soţia fostului adjunct al lui Hitler, Rudolf Hess, aflat la acea vreme în captivitate în Anglia, după inexplicabila lui dezertare, şi evreul Isaac Baum. Personaj el însuşi cu o biografie întortocheată. Care a izbutit să ajungă, printr-o substituţie de identitate, profesor de Botanică la Universitatea din Leipzig, loc de unde a fost apoi eliminat de nazişti şi trimis în lagăr alături de soţia şi fiica sa, drumurile celor trei separându-se în cele din urmă în cel mai tragic chip cu putinţă. Cum totul trebuia să poarte însemnele naţional-socialismului, inclusiv frumoasa grădină a doamnei Hess, Isaac a fost, în cele din urmă, scos din lagăr şi trimis să schimbe respectiva grădină, după ce alte câteva persoane nu izbutiseră să fie pe placul proprietarei acesteia. Printre acestea chiar fiica lui.
Povestea istorisită de Milton Frederick Marcus e expusă de acesta cu destule complicaţii, cu numeroase paranteze şi nişe care, fie că reclamă un spectator familiarizat cu detaliile istorice ale acelor vremuri, fie că presupun adecvate desluşiri regizorale. Tare îmi e teamă că aceste desluşiri nu au fost tocmai suficiente în cazul spectacolului montat pentru Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti de regizorul Alexander Hausvater. Acesta a preferat formula teatrului în teatru, din păcate insuficient exploatată. Totul începe ca o repetiţie la un viitor spectacol, repetiţie la capătul căreia Regizorul, interpretat de Marius Călugăriţa, are revelaţia faptului că ar fi fiul lui Ilse şi al lui Isaac.
Spectacolul, cel real, e unul aproape exclusiv al protagoniştilor. Al Maiei Morgenstern şi al lui Constantin Cojocaru. Cu un net avantaj la capitolul originalitate, performanţă, eleganţă, ştiinţă de dominare a scenei în favoarea Maiei Morgenstern, inspirat distribuită în rol. Nu ştiu dacă acelaşi lucru se poate spune şi despre Constantin Cojocaru care, chiar şi dacă lucrurile ar sta altfel decât mi se pare mie, e cum nu se poate mai sigur că nu a izbutit să evite primejdiile autocitării, cel puţin în ceea ce priveşte mimica.
Întâmplările sunt supravegheate de sus-menţionatul regizor, care, din când în când, întrerupe fluxul povestirii pentru necesare salto-uri, dar şi de un clown, interpretat de Veaceslav Grosu. Clown gândit ca un alter-ego al lui Isaac. Şi aici era nevoie de un gând şi o acţiune regizorală niţeluş mai ferme. Tot la fel cum cred că mai era nevoie de un plus de concentrare a faptelor, de vreo câteva foarfece, de ceva mai mult dinamism, dar şi de evitarea finalurilor multiple.
Ca de obicei, montarea e intens muzicalizată într-un cocktail sonor asigurat de Yves Chmberalnd şi tot ca de obicei Iuliana Vâlsan semnează o scenografie ce se cuvine apreciată. Cu saci de nisip sugerând războiul, cu copaci şi răsaduri de flori invocând grădina. Care, în orice condiţii, tot a doamnei Hess rămâne.
Teatrul Evreiesc de Stat-FRAU HESS ŞI GRĂDINILE EI de Milton Frederick Marcus;
Regia: Alexander Hausvater;
Scenografia: Iuliana Vâlsan;
Muzica: Yves Chamberland;
Cu: Maia Morgenstern, Constantin Cojocaru, Marius Călugăriţa, Veaceslav Grosu, Anka Levana, Cristina Cârcei, Natalie Ester, Darius Daradici, Viorel Manole;
Data reprezentaţiei: 5 august 2015
Crime şi violuri în Balcani
O replică a colonelului Herak, cea în care acesta spune că cel de-al Doilea Război Mondial nu s-a încheiat încă şi nici nu se va încheia până în clipa în care fie toţi bosniacii musulmani, fie toţi sârbii nu vor fi exterminaţi, dublată de o alta, la fel de importantă în care acelaşi personaj vorbeşte despre caracterul eminamente politic al oricărei conflagraţii mi se pare a fi cheia ideatică şi stilistică a spectacolului Balcanicele de la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte.
Mai exact. Dramatizând şi mai apoi punând în scenă o proză a americanului Jules Tasca, proză inspirată din faptele cumplite, din crimele şi violurile în masă ale războiului bosniac din anii 90, Alexander Hausvater nu a vrut defel să îl confirme pe von Clausewitz, cel ce socotea că starea normală a omenirii este războiul. Dimpotrivă. Războiul este o anormalitate care se perpetuează din cauza incapacităţii umanităţii de a încheia altfel decât pe cale armată un conflict. Aşa încât acesta este la originea celui următor. Încă şi mai exact. Felul în care s-a încheiat Primul Război Mondial l-a generat pe cel de-al Doilea care, la rândul său, a provocat mai toate conflictele armate de după 8-9 mai 1945.
De aceea, cred, a decis regizorul ca ceea ce se întâmplă live pe scenă să fie dublat, comentat, completat cu ample secvenţe din celebrul film Le Roi de Coeur al lui Philippe de Broca, cu Alan Bates în rolul principal. De aceea a mai vrut Alexander Hausvater ca acţiunea realistă să fie dublată de comentariul în cheie simbolistică, de unde apelul la coregraful Momo Sanno şi evoluţiile fără text ale actorilor Ioana Repciuc şi Liviu Pintileasa, plus bogatul înveliş sonor asigurat de muzica datorată lui Yves Chamberland. Toate acestea cu riscul ca acţiunile, dar şi vizualitatea spectacolului să fie din cale afară de încărcate, acoperind pe alocuri deopotrivă evoluţiile actoriceşti, altminteri meritorii, dar şi de a pune în umbră decorul preponderent din sârmă şi fier imaginat de Zsolt Feherváry.
Cu toate acestea, spectacolul este unul meritoriu în primul rând datorită sobrietăţii şi evitării atente a căderii în melodramă ce caracterizează interpretarea dată rolurile principale de actorii Carmen Ionescu (Amina Jusic), Andreea Tănase (Samia Jusic) şi Constantin Florescu (colonelul Herak). O poveste în care fiica bosniacă află cu doar un minut înaintea morţii că adevăratul ei tată e ofiţerul sârb pe care ea însăşi l-a ucis turnându-i în cafea o fiolă de otravă şi aceasta numai şi numai deoarece acesta e din tabăra inamică putea lesne să cadă în lacrimogen. Primejdia e cu profesionalism evitată. Aceasta se întâmplă deopotrivă graţie modului îngrijit, atent cenzurat, defel exagerat în care evoluează şi ceilalţi interpreţi, celor deja amintiţi alăturându-li-se Elisabeta Râmboi, Liviu Cheloiu, Cătălin Mariş.
Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte-BALCANICELE după Jules Tasca;
Regia artistică şi dramaturgia: Alexander Hausvater;
Decorul Zsolt Fehervary;
Costumele: Valentin Codoiu;
Muzica: Yves Chamberland;
Coregrafia: Momo Sanno;
Proiecţiile video: Radu Ilicea;
Light design:Lucian Moga;
Cu: Andreea Tănase, Carmen Ionescu, Constantin Florescu, Liviu Cheloiu, Elisabeta Râmboi, Ioana Repciuc, Liviu Pintileasa;
Data reprezentaţiei: 6 august 2015
Se încarcă comentariile...
