Cehov – o lume scoasă din ţâţâni

Devenită un familiar al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani (a realizat deja aici încă vreo două sau trei spectacole), regizoarea Antonella Cornici îşi încearcă acum puterile, dar şi norocul cu un text de Cehov.

E vorba despre una dintre cele mai valoroase şi mai complicate piese ale tetralogiei, adică din acea parte a creaţiei lui Anton Pavlovici unde Cehov chiar este adevăratul Cehov. Cu toate că şi din acest punct de vedere texte precum Ivanov sau Platonov incită la necesare reevaluări.

Unchiul Vanea e, indiscutabil, cea mai dificilă, cea mai plină de meandre partitură (ceea ce înseamnă că şi de capcane) abordată în cariera ei de până acum de Antonella Cornici . Este foarte posibil ca spectacolul cu Alte trei surori montat în cursul stagiunii trecute la Teatrul „I.D. Sârbu” din Petroşani să fi fost (deliberat sau nu) unul pregătitor pentru ceea ce vedem acum. Regizoarea procedează la o reformulare a partiturii, la o operaţiune de concentrare. Spectacolul nu are mai mult de 100 de minute.Antonella Cornici plasează lumea cehoviană auto-declarat sufocată de viaţa ce îi trage la fund pe toţi într-o incertitudine temporală. Vizibilă atât în decor (preponderent în alb, cu obiecte aninate, cu cărţi şi maşini de scris, cu un surprinzător dispozitiv livresc ce însoţeşte unele dintre apariţiile lui Serebreakov. Scenografia spectacolului îi aparţine Alinei Dincă-Puşcaşu.

Regizoarea vede în Cehov nu un contemporan, ci, vorba lui George Banu, un aproape, un apropiat. Care poate să coabiteze nestingherit de nimeni cu acordurile muzicale prelucrate ale The Doors (ilustraţia muzicală este semnată de George Dancu şi Cosmin Lupan), care admite să fie plasat într-o lume post-cehoviană. De aici continuele şi apăsatele referinţe ale profesorului Serebreakov la cel ce l-a creat, profesorul ştiind şi repetând obsesiv că există undeva prin bibliotecă cărţi ale lui Anton Pavlovici. Ale cărui personaje sunt preocupate de posteritate (un fel de qu’en dira-t-on? cu ocurenţe repetate). Ni se propune un Cehov modernizat însă ale cărui limite nu se şterg ori nu devin de gumilastic.

Sigur, nu mai avem de-a face cu o lume calmă, resemnată în faţa sorţii, care îşi bea în tăcere, cu pauze nesfârşite ceaiul. Dimpotrivă, Serebreakov îl devorează dintr-o singură înghiţitură şi comentează nesmintit că ar fi fost prea rece. Vedem în faţa ochilor o lume nevrotică, obosită, discursivă, care se consumă în cuvinte, o umanitate ieşită din ţâţâni, comică, adesea chiar grotescă. Să observăm că Serebreakov nu e băţosul, scorţosul tradiţional, ci un glumeţ, încântat de propriul lui simţ al umorului. De unde, probabil, adevăratele puneri în scenă ale intrărilor sale – un întreg alai, condus de un Teleghin care îşi asumă rolul de maestru de ceremonii, de crainic, jucat cum se cuvine de Petruţ Butuman.

Bref. Avem de data aceasta întâlnire cu o lume cu personaje puse în rame luminate (la propriu), cu marionete. Relevantă în acest sens scena de început, în care îi vedem pe oamenii locului, pe cei care rămân, pe Astrov (Sorin Ciofu), pe Sonia (Alexandra Vicol), pe dădaca Marina, ţintuită în scaun cu rotile (Irina Mititelu), pe atât de teatralizata Voiniţkaia (Teodora Moraru). Probante, conforme cu matricea spectacolului şi alte momente la a căror reuşită concură mişcarea scenică propusă de Victoria Bucun.

În spectacolul de la Botoşani - care continuă să se numească pe mai departe Unchiul Vaneai, deşi putea foarte bine să se cheme şi Vanea, Serebreakov şi cu Astrov - contează, nici nu se putea altfel, personajul al cărui nume dă titlul piesei (agitat, nervos, nefericit, mereu nemulţumit de sine, de propria lui viaţă, dar şi de cei ce îl înconjoară, antitetic însă şi foarte asemănător cu Serebreakov căci şi unul, şi celălalt se pierd în discursuri care elogiază munca, cu aplicaţie interpretat de Ioan Creţescu). Dobândeşte o pondere sporită, nu doar datorită plusului de experienţă scenică al interpretului, Serebreakov (foarte bine, apăsat jucat de Marius Rogojinschi). Cam acelaşi lucru se întâmplă cu doctorul Astrov (cu bune accente, dar şi cu mici inconsecvenţe jucat de Sorin Ciofu). Vedem un Astrov parcă mai preocupat de ecologie şi de păduri decât de femeile parcă pegătite să îl transforme într-o cetate asediată. În pofida faptului că e vizibil iubit cu disperare atât de Sonia (foarte bună evoluţia, mai ales în scenele monologale, ale Alexandrei Vicol), cât şi de Elena Andreevna (parcă prea în vecinătatea Ranevskăi situată de Gina Pătraşcu-Zamfirache), Astrov e şi el un om al discursului, al vorbelor. Dar şi al resemnării.

Adevărul e că montarea suferă de un deficit de încărcătură la capitolul erotism şi aceasta se vede. Lucru bizar cu atât mai mult cu cât bietul Astrov e atât de asaltat de femei chiar şi în acest area cvasi-pustiu în care se consumă tragedia comică, cu  multe note de grotesc din Unchiul Vanea. Se poate să fie însă vorba despre inhibiţii inerente premierei.

Pe de altă parte, şi pentru Teatrul botoşănean această montare cu Unchiul Vanea a fost una a unui risc asumat. Îndeobşte, pentru orice colectiv teatral, un Cehov în repertoriu reprezintă un eveniment. O mare încercare. Am mai spus-o. În viaţa oricărui Teatru, înseamnă mult intrarea în repetiţii a unui text de Shakespeare, însă confruntarea cu oricare dintre marile partituri cehoviene este sinonimă cu o imensă provocare.

Nu ştiu cu exactitate de când nu s-a mai jucat vreuna dintre marile scrieri ale lui Cehov pe scena de la Botoşani. Ultima oară eu am văzut, în urmă cu aproape cincisprezece ani, cu ocazia uneia dintre ultimele ediţii ale Festivalului de Teatru-Imagine strămutat de la Satu Mare la Târgu Mureş, o variantă nu tocmai fericită a Livezii de vişini.

Unchiul Vanea de acum se situează la o apreciabilă distanţă nu numai în ani, ci şi calitativă faţă de încercarea de atunci. Nu totul e perfect în spectacolul din anul 2018. Există, după cum spuneam, destule inconsecvenţe sau inegalităţi nu numai în privinţa ansamblului distribuţiei, ci chiar în evoluţia unuia şi aceluiaşi actor. Se vede cu ochiul liber că Antonella Cornici s-a văzut nevoită să surmonteze dificultăţi derivate din absenţa actorilor de vârstă. Rezultatul este însă mai mult decât meritoriu. E ceea ce contează la urma urmei.

Am convingerea că o parte dintre minusurile semnalate se vor atenua în cazul în care montarea de acum se va juca cu o periodicitate adecvată.  Aceasta însemnând şi că publicul botoşănean îi va acorda atenţia ce i se cuvine.

Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani - UNCHIUL VANEA - adaptare după piesa lui A.P. Cehov; Regia: Antonella Cornici; Scenografie: Alina Dincă-Puşcaşu; Coregrafia: Victoria Bucun; Ligt design: Lucian Moga; Ilustraţia muzicală: George Dancu şi Cosmin Lupan ; Cu: Ioan Creţescu (Vania), Marius Rogojinsschi (Serebreakov), Sorin Ciofu (Astrov), Gina Pătraşcu-Zamfirache (Elena Andreevna), Alexandra Vicol (Sonia), Teodora Moraru (Voiniţkaia),  Irina Mititelu (Marina), Petruţ Butuman (Teleghin); Data premierei: 18 februarie 2018