Bucuria, savoarea şi grotescul minciunii asumate

Dacă faci apel la internet căutând tot felul de citate celebre despre minciună, dai şi peste unul extras de undeva din creaţia lui Anton Pavlovici Cehov. Citatul sună cam aşa: „Nu te minţi singur! Cel care se minte pe sine şi pleacă urechile la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui, să nu mai aibă noroc nici pentru sine, nici pentru ceilalţi”.

Spectacolul cu Nunta după scrierea cehoviană datând din anul 1898, spectacol montat de regizorul Vladimir Pankov prin colaborarea dintre Festivalul Internaţional Cehov de la Moscova şi Teatrul Naţional Academic “Jan Kupala” din Minsk este o bufonadă imensă pe tema minciunii. A minciunii în care vor să se scufunde contra cost două familii de mici burghezi, oameni relativ înstăriţi, dar şi teribil de zgârciţi atunci când îşi căsătoresc copiii.

Sunt oameni care ştiu foarte bine că sunt simpli sau de o condiţie medie şi care chiar repetă obsesiv acest lucru spre a-şi scuza stângăciile de comportament. Şi cu toate acestea nu îşi pot stăvili pofta de a câştiga în onorabilitate cumpărând contra a 25 de ruble prezenţa la sindrofie a unui bătrân general. O prezenţă garantată de Andrei Andreevici, care şi-a însuşit onorariul, dar nu e capabil să le aducă decât un bătrân şi cinstit fost căpitan de rangul al doilea care, atunci când realizează înşelătoria în care a fost atras, dă totul în vileag spre dezamăgirea celor ce au vrut să mintă, dar care nu acceptă deloc să fie minţiţi.

E absolut surprinzător ceea ce a izbutit să facă Vladimir Pankov pornind de la textul cehovian. Asistăm la un spectacol de mare montare, viu, colorat, cu cântec şi dans, un fel de Toată lumea râde, cântă şi dansează. Un spectacol popular, o veritabilă potemkiniadă scenică, cu mulţi interpreţi, cu actori, cu dansatori, cu instrumentişti. Un spectacol policrom, o hipermetaforă mustind de viaţă, de energie, de teatralitate.

Nunta  e un spectacol deliberat gândit sub semnul excesivului, al supradimensionării. Un spectacol generos, hiper-generos la capitolul imagine, dar şi la capitolul cinetică fiindcă imaginile se succed cu o repeziciune cvasi-imposibil de urmărit de o fiinţă omenească. Nunta înseamnă un spectacol cu indivizi de o pasionalitate ieşită din comun, care vorbesc, se contrazic, se înflăcărează şi îşi trăiesc intens şi zgomotos bucuriile şi dezamăgirile, dezbat înciudat şi implicat, între două dansuri şi între două feluri de mâncare, pe teme care mai de care mai diverse, favorită fiind aceea a deosebirilor dintre Grecia şi Rusia, deosebiri despre care au opinii şi convingeri chiar dacă nu a fost niciodată în Grecia. Nunta e o montare cu indivizi care prin excesul de pasiune ajung să cadă în grotesc, nepăsându-le însă deloc de asta.

FOTO: Maria Ştefănescu

Vladimir Pankov a extras lumea din Nunta din atmosfera sfârşitului de secol al XIX lea, a transferat-o cândva în secolul al XX lea, un cândva care, dacă ţinem seama de costume (Natalia Zholobova şi Serghei Agafonov) şi coafuri, ar putea fi plasat undeva prin anii 60 ai secolului al XX lea. Ani de care ne-am amintit acum câtva timp, atunci când la o ediţie a Festivalului Naţional de Teatru am văzut Sunetul liniştii al lui Alvis Hermanis. Numai că, dacă Hermanis, stimulat de muzica lui Simon şi Garfunkel, recurgea la o privire cu încetinitorul, insista pe detalii, determinându-le să le savurăm şi să le privim cu luare-aminte, în cazul de faţă, Vladimir Pankov, dorind să ne confrunte cu o lume ieşită din ţâţâni, animată de tot felul de muzici printre care şi un fragment din Nunta lui Stravinski, nu ne îngăduie nici nouă, spectatorilor, nici interpreţilor nici un moment de respiro, nici o clipă în care am putea să ne tragem sufletul.

FOTO: Maria Ştefănescu

Marea victorie a regizorului, a actorilor, a semnatarei coregrafiei Elena Bogdanovici constă în faptul că spectacolul ni se înfăţişează ca un ansamblu riguros organizat, admirabil ritmat, cu o geometrie nici un moment scăpată de sub control, cu grupuri care se fac şi se desfac sub semnul exactităţii şi al disciplinei. Atunci când pe scenă se cere instituită harababura nimeni, nici un interpret, nu îşi îngăduie luxul vreunui gest ori al unei mişcări greşite, necontrolate.

Nunta, asemenea spectacolului cu Trei surori de la Nebolşoi Theater, înseamnă, fără doar şi poate, un spectacol de regie. Numai că atât Vladimir Pankov cât şi Lev Erenburg ştiu foarte bine că nici un spectacol de adevărată regie nu poate fi o izbândă câtă vreme nu dispune de actori cu adevărat foarte buni. În Trei surori fiecare interpret avea şansa a cel puţin unui număr solistic, perfect integrat ansamblului. Nunta e un spectacol predominant al grupului. Şi cu toate acestea, în pofida iureşului de mişcare şi de imagini, nu se poate să nu remarci evoluţiile de excepţie a cel puţin doi actori. Mai întâi, al interpretului de excepţie al căpitanului de rangul doi, ridicat pentru câteva minute la rangul de general. Un actor care semnează un magnific recital încă din momentul în care intră cu paşi mărunţi, greoi, bătrâneşti în scenă, recital îmbogăţit mai apoi de secvenţa discursului şi ajuns la apogeu în răscolitoarea scenă din final, atunci când repetă deznădăjduit, silabisit o-mu-le, o-mu-le!.  Apoi al actriţei deţinătoare a rolului Miresei, care creează atmosferă şi generează aşteptare şi tensiune prin felul în care numără unu, doi, trei, patru... Şi din nou unu, doi, trei patru.

Regret că, din motive care îmi scapă, programul  Festivalului sibian nu transcrie în cazul de faţă numele interpreţilor. Iar regretul îmi este cu atât mai mare cu cât multe dintre spectacolele ce au figurat în acest an în selecţie au avut extraordinara calitate de a ne atrage atenţia, de a ne reaminti că adevăratul teatru nu poate fi conceput, nu poate exista fără actori adevăraţi.

Ar fi bine dacă nu ne-am minţi singuri în această privinţă şi dacă nu s-ar minţi nici nenumăraţii profesori de actorie de la mulţimea de şcoli de teatru din România.

Festivalul Internaţional Cehov din Moscova şi Teatrul Naţional Academic Jan Kupala din Minsk: NUNTA de A.P. Cehov;

Regia: Vladimir Pankov;

Decoruri: Maksim Obrezkov;

Costume: Natalia Zholobova şi Serghei Agafonov;

Coordonatori muzicali: Aleksander Gusev şi Serghei Rodyukov;

Coregrafia: Elena Bogdanovici;

Light designer: Nikolai Surkov;

Sound designer: SounDrama Studio;

Data reprezentaţiei: 12 iunie 2013;