A realizat, în consecinţă, o montare după partitura brechtiană pe care a lucrat-o cu o distribuţie mixtă, în intimitatea căreia se regăseau studenţi ai uneia sau mai multor clase de actorie, dar şi profesori şi câţiva actori care au norma de bază, cum se spune, la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu. Rezultatul a fost socotit drept unul notabil, fapt confirmat şi de invitarea spectacolului la câteva festivaluri din străinătate (de menţionat un turneu în China), aşa că directorul general al Naţionalului a luat decizia de a-l introduce în repertoriul instituţiei pe care o conduce.

Fireşte, s-a impus repaginarea montării, în primul rând o adaptare la noile condiţii oferite de scena Teatrului. Montarea de acum beneficiază şi de o scenografie pe două planuri concepută de Alin Gavrilă, ca şi de un concept video datorat lui Ionuţ Gavrilă.


FOTO Dragoş Dumitru


Chiar şi astfel Omul cel bun din Sîciuan rămâne, în opinia mea, pe mai departe ceea ce se cheamă un spectacol-studiu. Al cărui rost ar fi acela de a-i familiariza atât pe componenţii distribuţiei cât şi pe spectatorii aflaţi în sală cu câteva elemente-cheie a ceea ce înseamnă poetica teatrală brechtiană. La loc de frunte situându-se atât de mult comentata distanţare, dar şi celebrele songuri care, la urma urmei, pe lângă ieşirea din rol şi instituirea unei relaţii de comunicare directă cu spectatorul sau tocmai pentru aceasta înseamnă parte a distanţării cu pricina.


FOTO Dragoş Dumitru

Distanţarea, ieşirea  din rol, dialogul cu sala se realizează însă într-un număr restrâns de cazuri. Cel mult patru sau cinci, dacă numărătoarea mea este exactă. Nici recursul la epicizare nu se produce cu prea multă generozitate. În cea mai consistentă parte a reprezentaţiei, stilul de joc al actorilor este mult mai apropiat de metoda rusă, trăiristă, stanislavskiană, contrapunctată de un brechtianism în doze parcă mult prea drămuite. Cu toate acestea, merită a fi relevate o seamă de reuşite actoriceşti. Ca, de pildă, cele ale Dianei Fufezan (Sen Te), Adrian Neacşu (aviatorul Yang Sun), Cătălin Pătru, Oana Marin şi Florin Coşuleţ (cei trei aducându-i pe scenă pe zei, într-o manieră care nu poate să nu te ducă cu gândul la Maestrul şi Margareta a lui Bulgakov), ale Codruţei Vasiu (în două roluri bine diferenţiate, Doamna Yang şi proprietăreasa Mi Tsu), ca şi ale lui Ali Deac (Shun Fu), Vlad Robaş şi Pali Vecsei. Dintre studenţii ciclului de licenţă de odinioară, astăzi actori profesionişti în lege, menţiuni aparte merită Iustinian Turcu (Sacagiul) şi Ştefan Tunsoiu (care trece cu bine proba travestiului), dar şi Vladimir Petre sau Gabriela Pîrliţeanu.


FOTO Dragoş Dumitru


Spectacolul nu recurge obligatoriu la muzica lui Paul Dessau folosită la vremea premierei absolute (nu se întâmpla acest lucru nici în montarea lui Andrei Şerban de la Bulandra), ci la un aranjament special dat în coordonarea lui Ovidiu Iloc. Măiestria, talentul pedagogic al acestuia, capacitatea lui de a-i elibera pe actori de inhibiţii ori de teama încercată în momentul în care se apropie aria se combină remarcabil cu disponibilităţile cu totul admirabile în domeniu ale componenţilor distribuţiei. Nu e vorba chiar despre o noutate, dacă ne amintim de performanţa de neuitat din mai vechiul spectacol cu Maestrul şi Margareta. Se cuvine relevată şi acurateţea momentelor dansante. Coregrafia este semnată de Fatma Mohamed.   

Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu-OMUL CEL BUN DIN SÎCIUAN după Bertolt Brecht; Regia: Anca Bradu; Scenografia: Alin Gavrilă; Coregrafia: Fatma Mohamed; Coordonarea muzicală: Ovidiu Iloc; Concept video: Ionuţ Gavrilă; Cu: Diana Fufezan, Adrian Neacşu,Cătălin Pătru,Oana Marin, Florin Coşuleţ, Codruţa Vasiu,Iustinian Turcu,Ştefan Tunsoiu, Ali Deac, Vladimir Petre, Gabriela Pîrliţeanu, Vlad Robaş, Pali Vecsei; Data reprezentaţiei: 23 martie 2018