Bătrânicios şi leneş

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Adrian Găzdaru, directorul Teatrului Excelsior din Bucureşti, şi criticul de teatru Carmen Stanciu care au asigurat conducerea artistică a ediţiei a XIII a Festivalului Gala Vedetelor -VedeTeatru de la Buzău, au ales drept temă Muzica Vedetă.

Decizia în sine a fost, după părerea mea, justificată. Teatrele dramatice din România şi-au lărgit, în vremea din urmă, în mod consistent aria preocupărilor lor, au încercat şi altceva, iar acest altceva se cheamă, simplu, spectacolul musical. Aşa se face că genul a intrat în mod curent în repertorii, s-a dovedit a fi pe gustul publicului, teatrelor care, în mod tradiţional, îl aveau pe lista de priorităţi repertoriale adăugându-li-se multe altele. Aşa se face că se joacă musical nu doar, bunăoară, la Teatrul Evreiesc de Stat, unde ştim bine că genul e, în chip tradiţional, la el acasă, ci şi la Naţionalul timişorean, la Teatrul Regina Maria din Oradea, la Teatrele German şi Maghiar din Timişoara, la Comedia  bucureşteană, etc.

Numai că musicalul e costisitor, nu doar când vine vorba despre producerea lui, ci şi când se pune problema reprezentării spectacolelor deja realizate. Cum foarte costisitoare sunt şi deplasările, ţinând cont de faptul că ele presupun transportul unor decoruri presupus somptuoase şi al unor distribuţii consistente.

Presiunea costurilor, a încadrării în buget, au limitat, pesemne, opţiunile selecţionerilor Festivalului buzoian. Acesta, cred, a fost primul motiv pentru care nu am văzut în anul acesta la VedeTeatru, cel puţin în zilele în care am putut sta eu acolo, chiar cele mai semnificative producţii din domeniu ce se află astăzi în repertoriile româneşti. Sau toate producţiile semnificative, aşa  cum ar fi fost ideal.

Motke Hoţul, spectacol din anul 2014 al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, mi s-a părut a fi o astfel de producţie nesemnificativă care nu prea avea argumente artistice spre a figura într-o selecţie festivalieră. Deşi are la bază una dintre cele mai izbutite creaţii ale lui Shalom Ash, deşi povestea aventurierului sărac şi criminal Motke, ce plăteşte cu viaţa pentru faptele sale chiar în seara nunţii şi după ce a decis să se schimbe radical, este una nedezminţit frumoasă.

Motke Hoţul  e un spectacol regizat de Andrei Munteanu, artist tânăr, din câte se pare de puţină vreme trecut de vârsta de 30 de ani. Cu toate acestea, montarea semnată de el e una bătrânicioasă, leneşă, oarecare. Atenţie, am spus bătrânicioasă, adaug şi prăfuită, şi nicidecum tradiţională, aşa cum, poate, ar fi fost posibil şi admisibil, ţinând cont de aşteptările şi gusturile unui anumit public ţintă. Unde mai pui că Motke Hoţul are parte de o scenografie nu oarecare, ci urâtă de-a dreptul, înghesuită, stânjenitoare pentru mişcările actorilor. Şi ea- surpriză, şi tot surpriză neplăcută- semnată de un  artist tânăr, nimeni altul decât talentatul Vladimir Turturica. Din nefericire, nici jocul actoricesc nu e chiar o izbândă, dimpotrivă, iar problemele încep cu interpretul rolului titular- Veaceslav Grosu-, timid, stângaci, defel cu şarm, continuă cu cele ale neadecvării în rol a actriţei Geni Brenda, interpreta lui Mary, şi se extind apoi la cvasi-totalitatea distribuţiei. Care nu are nerv, nu are ritm, nu are implicare.

Există totuşi în spectacol, o mare, o semnificativă, o extraordinară excepţie. Există totuşi în spectacol câteva minute, din nefericire foarte puţine, de teatru adevărat, de teatru de mare clasă. Acelea în care actriţa Dorina Păunescu, interpreta Nebunei Ernestina, concentrează în vreo cinci minute de apariţie scenică, o viaţă de om, o ratare, o imensă durere. Semnând o pagină de teatru, de emoţie exemplare.

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti- MOTKE HOŢUL de Shalom Ash;- Regia şi versiunea scenică: Andrei Munteanu; Decorul Vladimir Turturica; Costumele: Unda Popp; Coregrafia: Galea Bobeicu; Muzica live: Bucharest Klezmer Band; Cu; Veaceslav Grosu, Geni Brenda, Anka Levana, Mirela Nicolau, Lucia Maier, Mihai Ciucă, Cornel Ciupercescu, Marius Călugăriţa, Viorica Bantaş, Monia Pricopi, Natalie Ester, Cristina Cîrcei, Andrei Finţi, Luana Stoica, Mircea Dragoman, Arabela  Neazi, Nicolae Botezatu, Mihai Prejban, Viorel Manole, Nicolae Călugăriţa, Darius Daradici, Dorina Păunescu şi Bogdan Lifşin, Rodica Dolja, Ştefan Lucian Vâlvoi, Sergiu Marin, Sorin Dobrotă, Mihai Varga, Andrei Gheorghe (instrumentişti); Data reprezentaţiei: 29 mai 2016

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite