Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Lucian Boia, Andrei Oişteanu îşi vor lansa cărţi noi la Bookfest. Intrarea la târg e liberă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe cărţi de copii vor fi reduse, pe 1 iunie, la Bookfest
Multe cărţi de copii vor fi reduse, pe 1 iunie, la Bookfest

Andrei Pleşu, Lucian Boia, Andrei Oişteanu, Ana Blandiana, Vladimir Tismăneanu şi Gabriel Liiceanu se numără printre scriitorii care vor fi prezenţi la Târgul Internaţional de carte Bookfest, care îşi va deschide porţile miercuri, 1 iunie, pentru cinci zile de evenimente editoriale, dezbateri şi sesiuni de autografe.

Cea de-a XI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest (1-5 iunie) începe miercuri la Romexpo.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 12.00, în cadrul unei ceremonii la care au confirmat participarea Excelenţa Sa Tamar Samash, ambasadoarea statului Israel, Sergiu Nistor,  consilierul prezidenţial pentru Cultură, Corina Şuteu, ministrul Culturii, Adrian Curaj, ministrul Educaţiei, Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român, şi Igor Şarov, viceministrul Culturii din Republica Moldova, alături de Grigore Arsene – preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, organizatorul evenimentului.

Bookfest 2016 se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, iar Invitatul de Onoare din acest an este Israelul.

La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât şi la toate evenimentele şi proiectele interactive programate pe durata acestuia.

Programul de vizitare va fi miercuri, 1 iunie — 10:00-20:00; joi, 2 iunie — 10:00-20:00; vineri, 3 iunie — 10:00-21:00; sâmbătă, 4 iunie — 10:00-21:00; duminică, 5 iunie — 10:00-20:00.

Titluri mult aşteptate ale autorilor români şi ediţiile în limba română ale câştigătorilor premiilor Pulitzer, Nobel şi Marele Premiu al Academiei Franceze din 2015. La cele peste 30 de evenimente Humanitas ce se vor desfăşura în standul editurii, la standul Israelului, ţara invitată de onoare, şi la Scena Agora, cititorii o vor putea întâlni pe Ana Blandiana, Fania Oz-Salzberger, Lucian Boia, Andrei Pleşu, Mircea Cărtarescu, Gabriel Liiceanu, Teodor Baconschi, Ioana Pârvulescu, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Dan C. Mihailescu, Andrei Cornea, Ciprian Maceşaru, Cosmin Ciotloş, Tatiana Niculescu Bran, Dan-Lilviu Boeriu, Radu Vancu, Ioan Stanomir.

În cadrul programului „Israel, tara invitata de onoare“ vor avea întâlniri cu istoricul Fania Oz-Salzberger, coautoare, alaturi de Amos Oz, a bestsellerului Evreii şi cuvintele, mese rotunde, dezbateri, la care vor participa, alături de istoricul israelian, specialişti în domeniul filozofiei religiei si al religiei comparate, critici literari si scriitori. De asemenea, Editura Humanitas va lansa cu acest prilej o minunata antologie de povestiri ale detinatorului Premiului Nobel pentru literatura Shmuel Yosef Agnon, Talcul tuturor faptelor. Povestiri hasidice".

În a doua zi a târgului, joi, 2 iunie, la ora 17.30,  Humanitas va lansa un nou volum de memorii al Reginei Maria, ”Ţara pe care o iubesc. Memorii din exil", în prezenţa lui Dan C. Mihăilescu, a Georgetei Filitti şi a Mariei Berza.

Vineri, 3 iunie, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu şi Denisa Comănescu vor participa la evenimentul de lansare al cărţii lui Franz Kafka, ”Scrisoare către tata", de la ora 17.00.

La 17.30,  la standul Israelului va fi lansat volumul lui Shmuel Yosef Agnon, ”Tâlcul tuturor faptelor. Povestiri hasidice", cu participarea lui a Radu Paraschivescu, Madeiei Axinciuc şi a Lidiei Bodea.

Jumătate de oră mai târziu, la ora 18.00, la Scena va avea loc o masă rotunda, moderată de Denisa Comănescu, dedicată cărţilor publicate în seria de autor Amos Oz, la Editura Humanitas Fiction, la care va participa fiica scriitorului, Fania Oz-Salzberger, alături de Tania Radu, Ioana Pârvulescu, Madeea Axinciuc,  şi Andrei Cornea.

La ora 18.30,  Radu Vancu îşi va lansa ”Elegie pentru uman. O critică a modernităţii poetice de la Pound la Cărtărescu”, eveniment la care este aşteptat  scriitorul Mircea Cărtărescu.

Ziua de sâmbătă, 4 iunie, este una bogată în evenimente editoriale pentru Editura Humanitas: la 12.00,  istoricul Lucian Boia va fi prezent la standul editurii, alături de Gabriel Liiceanu, pentru lansarea ultimului său volum,  ”Strania istorie a comunismului românesc (şi nefericitele ei consecinţe)", iar o oră mai târziu, filosoful Horia-Roman Patapievici va vorbi la lansarea cărţii lui Gabriel Liiceanu, ”Nebunia de a gândi cu mintea ta"

Andrei Pleşu îşi va prezenta noua carte ”Nelinişti vechi şi noi" la ora 14.00, iar de la 15.00 va participa la lansarea volumului lui Radu Paraschivescu, ”Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?)".

Sâmbătă, de la 15.30. Humanitas propune o întâlnire cu Mircea Cărtărescu, la care vor fi prezentate ediţia adnotată de Cosmin Ciotloş a ”Levantului" şi ediţia de colecţie a bestsellerului ”Solenoid".

De la ora 16.00, Emil Cioran va deveni personajul principal: vor fi prezentate volumele ”Caiete. 1957–1972", ”Cioran şi muzica", ”Sfârtecare" şi a audiobook-ul ”Lacrimi şi sfinţi", în lectura lui Răzvan Vasilescu. Participă Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu şi Gabriel Liiceanu.

Vladimir Tismăneanu şi Ciprian Măceşaru, îşi vor anunţa volumul ”Trei sute de ceauşeşti liliputani", la ora 17.00. Participă Dan C. Mihăilescu, Teodor Baconschi, Dan Liviu Boeriu

În ultima zi a târgului,  duminică, 5 iunie, Fania Oz-Salzberger va fi prezentă la lansarea cărţii lui Amoz Oz, ”Iuda".

La ora 14.00, va fi prezentat volumul colectiv  Bucureştiul meu". Participă Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu Bran, Radu Paraschivescu şi Gabriela Tabacu.

Ultimul eveniment editorial al Humanitas este lansarea, la ora 14.30, a unui volum semnat de scriitorul laureate cu Nobel  Svetlana Alexievich, ”Vremuri second-hand", eveniment la care vor participa Ana Blandiana, Dan C. Mihăilescu şi Lidia Bodea.

Editurile Polirom şi Cartea Românească vor participa la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest cu peste 1.000 de titluri, cu preţuri reduse cu 20-50%. La standul celor două edituri, care se va afla în pavilionul C2, vizitatorii vor găsi aproximativ 300 de titluri noi.

În 2 iunie, de la ora 18.00, la Scena din Pavilionul C4, vizitatorii se vor putea întâlni cu una dintre cele mai importante scriitoare israeliene, Zeruya Shalev, care a semnat volumul ”Durere”. Evenimentul, organizat în colaborare cu Ambasada Israelului în România, va fi moderat de Marius Constantinescu. Invitaţi vor fi Simona Sora, Mihaela Dedeoglu şi Bogdan-Alexandru Stănescu.

Vineri, 3 iunie, de la ora 15.30, George Bălăiţă va prezenta cartea ”Învoiala”. Evenimentul, moderat de George Neagoe, îi va avea invitaţi pe Nicolae Manolescu, Răzvan Voncu şi Daniel Cristea-Enache.

De la ora 18.00, în prezenţa invitatei Mirjam Bercovici, supravieţuitoare a deportărilor din Transnistria, Cătălin Mihuleac va prezenta volumul ”Ultima ţigară a lui Fondane”.

De la ora 18.30, Biblioteca Polirom organizează evenimentul ”Centenar DADA: Tristan Tzara, Şapte manifeste DADA. Lampisterii. Omul aproximativ”, moderat de Eli Bădică şi avându-I invitaţi pe Ion Pop şi Bogdan-Alexandru Stănescu.

Sâmbătă, 4 iunie, de la ora 13.00, va fi lansat volumul ”Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură”, de Andrei Oişteanu, în prezenţa lui Mircea Cărtărescu şi a lui Mircea Anghelescu.

La ora 16.00, se va lansa volumul ”Ea şi El. Biografia unei relaţii”, de Aurora Liiceanu, după care, o jumătate de oră mai târziu, autoarea va participa la evenimentul ”Literatură turcă în Biblioteca Polirom”, unde vor fi prezentate volumele ”O ciudăţenie a minţii mele”, de Orhan Pamuk, şi ”Istanbul Istanbul”, de Burhan Sonmez.

Duminică, 5 iunie, de la ora 12.00, va avea loc o şedinţă de autografe cu Ion Dichiseanu, care a semnat volumul ”Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”.

Grupul Editorial ALL va lansa sâmbătă, 4 iunie, volumul ”Sub acoperire. Povestea adevărată a poliţiei secrete din Marea Britanie”, de Rob Evans şi Paul Lewis. În aceeaşi zi, va fi lansat volumul ”Eminescu, poem cu poem”, coordonat de Alex. Ştefănescu. Volumul face parte dintr-o serie dedicată lui Mihai Eminescu, revăzut în scurte comentarii accesibile pentru tinerii de astăzi.

Editura RAO a pregătit pentru târg volumele ”Cartea vinurilor”, de Marinela Vasilica Ardelean, primul ghid despre cele mai bune vinuri din România şi Republica Moldova, şi ”În bucătăria lui Joseph”, una dintre cărţile de vizită ale lui Chef Joseph Hadad.

Curtea Veche Publishing are un program bogat la Bookfest 2016: lansarea cărţii semnate de Mǎdǎlina Corina Diaconu şi Mihai Ionuţ Grǎjdean, ”Mandale dacice” şi atelierul de povestit şi ilustrat ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”, de Adina Rosetti, cu ilustraţii de Cristiana Radu. Vor fi de asemenea lansate al doilea volum al cărţii lui Adrian Cioroianu ”Cea mai frumoasă poveste”, şi ”Dosarul Lenin”, de Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan.

Carismaticul poliţist Marian Godină le va explica celor mici ce presupune meseria de om al legii în noua sa carte, ”În misiune cu Marian”, volum ce cuprinde o serie de povestiri simpatice pentru copii, ilustrate cu imagini sugestive şi atractive.

Printre noutăţile editoriale pregătite de Editura Litera se numără cărţile-mărturie ale laureatei Premiului Nobel pentru Literatură 2015, Svetlana Aleksievici - “Războiul nu are chip de femeie” şi “Ultimii martori”, volumul doi din seria “Lupta mea”, de scriitorul norvegian Karl Ove Knausgård, cartea “Crizele de după criză”, de Paul Dobrescu, precum şi noi apariţii în imprintul ”Introspectiv”.

Oferta editorială pregătită de Litera Mică cuprinde şi colecţii pentru copii, precum “Zootropolis”, “Întors pe dos”, “Regatul de gheaţă”, “Descendenţii”, “Sofia”, “Pluşica”, “Soy Luna”, “Garda Felină”, “Enciclopedia De ce?” şi “Prima mea carte de întrebări şi teste” .

În prima zi a Bookfest, pe 1 iunie, Editura Nemira inaugurează pentru cei mici, la ora 10.30, Colţul de joacă Nemi, cu o scenetă interpretată de Trupa Limpopo după cartea ”Bronto, un dinozaur neastâmpărat” de Valentin Nicolau.

Editura Vremea va lansa miercuri, 1 iunie, ”Arta conversaţiei cu Ileana & Romulus Vulpescu. Dialoguri peste timp”,  de Ion Jianu, la eveniment urmând să participe Ileana Vulpescu, alături de autor şi de Silvia Colfescu, directorul editurii. Printre titlurile care vor mai fi lansate se numără ”Creştinătatea arabă oriental”, de Juan Pedro Monferrer Sala, ”Am zburat pentru România Mare. Memoriile unor aviatori care au luptat în anii Primului Război Mondial”, de Valeriu Avram şi ”Viaţă şi moarte în Gulag”, de Codruţ Constantinescu.

 Miercuri, 1 iunie, ora 18.00, Cafeneaua literară Origo, Pavilion C1

Arta conversaţiei cu Ileana & Romulus Vulpescu. Dialoguri peste timp, de Ion Jianu
Invitaţi: Ileana Vulpescu, Ion Jianu, Silvia Colfescu

 Miercuri, 1 iunie, ora 18.30, Cafeneaua literară Origo, Pavilion C1
Articole din Cuvântul lui Nae Ionescu, de Mihail Sebastian, antologie şi prefaţă de Miruna Lepuş
Invitaţi: Sorin Lavric, Miruna Lepuş, Silvia Colfescu

A XI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 1-5 iunie, va reuni peste 200 de edituri, care promit un program plin de surprize, o ofertă ce include peste un milion de cărţi şi reduceri de până la 80% din preţul de copertă. Invitatul de onoare din acest an va fi Israel, ţară a cărei participare se va derula sub motto-ul „Never Stop Dreaming”. Bookfest 2016 se va desfăşura, în premieră, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite