1. Cu umor, cu delicateţe, cu înţelepciune

La doar o zi după ce am văzut şi admirat felul în care regizorul Alexandru Dabija, împreună cu scenaristul Cătălin Ştefănescu şi prin efortul şi arta actorilor Marcel Iureş, Andrei Seuşan şi Alexandru Voicu, a paginat scenic povestea lui Dănilă Prepeleac, am avut parte de o altă bucurie. Aceea de a vedea la Teatrul pentru copii şi tineret „Gong” din Sibiu un superb spectacol semnat regizoral tot de Dabija, spectacol intitulat Cel mai mare Gulliver.

Să ne reamintim că, totuşi, Gulliver nu este doar numele unor magazine cu produse destinate celor mici, nu înseamnă exclusiv numele a tot felul de firme de turism, nu reprezintă numai personajul despre care cânta odinioară o frumoasă şi delicată melodie Angela Similea. Personajul a fost creat demult, prin secolul al XVIII lea englez, de scriitorul Jonathan Swifft. În secolul al XX-lea, personajul a redobândit o nouă viaţă graţie condeiului fermecat al poetului supra-realist român Gellu Naum. Care a scris o poveste ce se cheamă Cel mai mare Gulliver. În care este vorba despre un copil din cale afară de răsfăţat de părinţi, dar şi nemulţumit de sine că este mult prea mic. Cum i se îndeplineşte dorinţa de a creşte dintr-o dată şi a dobândi superlativul relativ al înălţimii, copilul pleacă, spre disperarea mamei sale, într-o călătorie. În care primeşte lecţia esenţială a obligaţiei fiecăruia dintre noi de a respecta legile firii şi buna cuviinţă. De a nu ne considera infailibili fiindcă decontul poate oricând să vină în defavoarea noastră.

Povestea lui Gellu Naum a fost rescrisă, a fost adaptată la rigorile scenei de Leta Popescu, iar Dabija împreună cu excepţionalul scenograf care se numeşte Adrian Damian, a făcut la Teatrul sibian „Gong”, Teatru ce şi-a reprecizat personalitatea în vremea inspiratului directorat al lui Adrian Tibu, ceea ce aş numi fără rezerve o minune de spectacolCu artişti şi ascunşi, şi la vedere ( cine mişcă norii?- îşi întreba mămica un copilaş de lângă mine în vreme ce un altul era neapărat hotărât să afle cine vorbeşte când vorbeau păpuşile - apropo, senzaţională interpreta bătrânei ardelence), cu marionete concepute astfel încăt să le semene fizic - cel mai evident se vede acest lucru în cazul lui Gulliver însuşi, admirabil interpretat cu actorul cu un nume parcă el însuşi coborând dintr-o poveste Hansel Andrei -, cu muzică de Ada Milea cântată de Charlie Fălămaş, cu proiecţii video care măresc atât cât trebuie totul. Şi, mai presus de toate, cu multă delicateţe, cu umor şi înţelepciune. Şi cu interpreţi talentaţi şi devotaţi profesiei lor. E vorba despre actorii Lucia Barbu, Paul Bondane, Barbara Crişan, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Angela Paskuz, Claudia Stühler, Hansel Andrei, Charlie Pălmaş, Adrian Prohaska.

Teatrul pentru copii şi tineret GONG din Sibiu- CEL MAI MARE GULLIVER de Gellu Naum – Dramatizare: Leta Popescu; Regia: Alexandru Dabija; Muzica: Ada Milea; Scenografia: Adrian Damian; Cu: Lucia Barbu, Paul Bondane, Barbara Crişan, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Angela Paskuz, Claudia Stühler, Hansel Andrei, Charlie Pălmaş, Adrian Prohaska; Data reprezentaţiei: 13 iunie 2017

2. Ravagiile extremismului

Pentru spectacolul cu piesa Frig a suedezului Lars Noren, montată la Unteatru, scenograful Vladimir Turturica a imaginat o platformă pe care sunt risipite câteva manechine. Asemenea celor folosite de criminalişti spre a marca locul victimelor între timp transportate la spital sau, şi mai rău, la morgă.

Cei patru actori din distribuţie - Liviu Pintileasa, Ionuţ Grama, Silviu Debu şi Andrei Seuşan- apar în faţa noastră în ipostaza lor civilă, se prezintă şi ne comunică ce rol anume vor juca. Doi dintre ei – Liviu Pintileasa şi Ionuţ Grama – au misiunea de a juca tineri de origine daneză pură, în vreme ce lui Silviu Debu i-a fost încredinţat rolul unui adolescent de confesiune musulmană. Andrei Seuşan îl va aduce în faţa noatră pe adolescentul Kalle, un sud-corean adoptat la vârsta de doi ani de o înstărită şi riguros consolidată familie daneză. Odată prezentările încheiate, cei patru actori îşi vor abandona în faţa noastră veşmintele civile, înlocuindu-le cu cele cerute de roluri.

Primele minute bune ale spectacolului sunt susţinute de Liviu Pintileasa, de Ionuţ Grama şi de Silviu Debu. Cei trei adolescenţi pe care îi interpretează au ieşit undeva, într-o pădure, spre a sărbători cu bere încheierea şcolii. Ceea ce ar putea fi prima lor zi de libertate. Atâta doar că personajul jucat de Liviu Pintileasa - durul, liderul, radicalul,neo-nazistul- are propria lui teorie despre adevăratul sens al libertăţii. Idee subordonată nocivelor lui concepţii despre rasă, multiculturalism, minorităţi de toate felurile, despre individualism şi actualitatea ideilor lui Hitler, despre utilitatea antisemitismului. Impuse celorlaţi din grup îndeosebi prin puterea forţei. E vorba despre idei mimetic împărtăşite de personajul interpretat de Ionuţ Grama, şi el deja convins de infailibilltatea argumentului violenţei. Mai neîncrezător, mai temător, simţindu-şi instinctiv condiţia de ins aflat în inferioritate este adolescentul de origine musulmană jucat de Silviu Debu.

Când va veni momentul intrării în scenă a lui Kalle, adolescentul de etnie coreană interpretat de Andrei Seuşan, atitudinile grupului se vor radicaliza. Kalle va fi pus de la bun început într-o situaţie dificilă, i se poate citi pe chip teama în creştere, semn că el ştie foarte bine cu cine are de-a face. Şi că nu se află deloc într-o situaţie confortabilă. Pentru ca ceva mai încolo lucrurile să devină încă şi mai complicate. Danezii de etnie pură instaureauză deliberat, crud, teroarea psihologică exercitată cu nedisimulată voluptate asupra lui Kalle. Îl vor obliga să li se asocieze şi pe mult mai timidul musulman, în fapt un tânăr marcat de boală şi de teamă, dar şi de conştientizarea condiţiei lui de om de mâna a doua, doar acceptat, nu însă/încă pe deplin integrat grupului în interiorul căruia este evident că există o ierarhie cvasi-militară.

Totul se va încheia cu uciderea lui Kalle. Interpretul lui, în picioare, va privi cum îi este omorât personajul, iar crima va fi desăvârşită de Kalle. Adus la starea de demenţă.

Spectacolul acesta, impecabil jucat de patru tineri actori, toţi unul şi unul, a fost pus în scenă de Alexandru Bogdan. La rându-i absolvent de studii de actorie. Nu ştiu dacă Alex Bogdan a mai avut antecedente în domeniu. Ştiu doar că relativ recent a avut o recidivă la Teatrul „Matei Vişniec” din Suceava. Şi mai ştiu că, ţinând cont de ceea ce se întâmplă în spectacolul cu piesa Frig, Alex Bogdan dovedeşte înzestrări reale, certe pentru această profesie. Spectacolul său are ritm, tensiune, e bine centrat pe ideea fundamentală a textului. Ceea ce, evident, nu e nicidecum de ici-de colo. Dimpotrivă.

UNTEATRU din Bucureşti- FRIG de Lars Noren; Traducerea: Carmen Vioreanu; Regia şi sound design: Alexandru Bogdan; Scenografia: Vladimir Turturica; Light design: Dragoş Mărgineanu; Cu: Liviu Pintileasa, Ionuţ Grama, Silviu Debu, Andrei Seuşan; Data reprezentaţiei: 13 iunie 2017

3. Actoria la putere

Devenit familiar spectatorilor români de teatru graţie spectacolelor cu piesa Metoda G. montate la Teatrul „Nottara” (regia: Theodor Cristian Popescu) şi la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, o altă piesă intitulată Cancun fiind montată cu real succes de public de acelaşi Theodor Cristian Popescu la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, catalanul Jordi Galcerán ne prilejuieşte o nouă surpriză plăcută graţie textului intitulat Creditul.

Cum instituţia producătoare a montării – Godot Café Theatre din Bucureşti- păstrează discreţia totală în privinţa numelui traducătorului/traducătoarei, nu ne rămâne decât să speculăm. Fie este vorba despre aceeaşi Luminiţa Voina-Răuţ, căreia îi datorăm şi traducerea textelor anterior jucate pe scenele din România, fie până în 2013, când a scris Creditul, catalanul a învăţat perfect limba română. Care i-a devenit atât de dragă încât Galcerán a început să îşi scrie textele destinate scenei în această minunată limbă.

Desigur, glumesc şi îmi îngădui să fac asta fiindcă atât piesa cât şi spectacolul a cărui regie esenţializată, cu preocuparea dominantă pentru conturarea şi potenţarea situaţiilor comice în care sunt puse cele două personaje (o semnează actorul Mihai Constantin) sunt extrem de savuroase.

Toată acţiunea se petrece în biroul directorului unei agenţii bancare inteligent (mă rog, mai curând, şmechereşte) botezată Banca pentru Fericire şi care oferă, în condiţii avantajoase şi fără prea mari dureri de cap, oricărui cetăţean care doreşte asta Creditul pentru fericire. Cel puţin aşa ne informează un clip publicitar proiectat în primele minute ale spectacolului.

Iată însă că directorul se află în dezagreabila situaţie de a nu putea aproba - nu îi permit aşa-numitele norme de prudenţialitate - solicitarea de creditare a unui bărbat înalt, demult trecut de prima tinereţe căruia îi trebuie modica sumă de 3000 de euro. Directorul îl refuză fiindcă clientul nu poate să ofere euro contra euro, aceasta fiind operaţiunea ce se ascunde în spatele oricărei tranzacţii bancare.

Cum se va ajunge totuşi ca directorul să îi promită originalului solicitant un credit de 10.000 de euro (pe care ba i-l dă, ba i-l refuză în funcţie de interesele lui cum nu se poate mai personale) şi cum, ceva mai încolo, solicitantul îi sugerează directorului, între timp ajuns tovarăş de suferinţă, să ceară împreună 20.000 de euro, aflăm urmărind spectacolul. Cu nenumăratele lui spirale comice, admirabil valorizate de excelenţii actori Răzvan Vasilescu şi Şerban Pavlu. Cei doi sunt de buni, atât de stăpâni de arta comediei, încât puţin contează că, din câte se pare, din minimalistul decor semnat de Maria Dore la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu nu s-a adus decât o parte şi nici costumele de la premieră nu sunt riguros regăsibile în reprezentaţie.

Godot Café Theatre din Bucureşti- CREDITUL de Jordi Galcerán; Regia: Mihai Constantin; Scenografia: Maria Dore; Cu: Răzvan Vasilescu şi Şerban Pavlu; Data reprezentaţiei: 14 iunie 2017