À l’ américaine

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum regizoarea Ada Lupu are deja o anumită experienţă în domeniul translatării în limbaj teatral a unor romane celebre (mai demult a înscenat la Teatrul Naţional din Timişoara Scrinul negru, ceva mai recent a pus în scenă la Naţionalul clujean, tot după o adaptare proprie, La răscruce de vânturi) în clipa în care am aflat că intenţionează să monteze Anna Karenina m-am gândit că vom asista la o recidivă. Ei, uite că m-am înşelat.

Pentru spectacolul de la Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara, regizoarea a recurs la o adaptare datorată lui Helen Edmundson, scriitoare din Marea Britanie, specializată în acest gen de operaţiuni textuale, ei datorându-i-se reformularea în limbaj dramaturgic nu doar a unor celebre romane englezeşti, aşa cum este Moara de pe Floss  de George Eliot, ci şi a unor scrieri de mare anvergură din alte literaturi, aşa cum sunt Război şi pace sau Anna Karenina de Lev Nikolaevici Tolstoi. Texte care au tentat, adesea, nu doar cinematografia, ci şi teatrul. De altminteri, la aceeaşi adaptare a făcut apel cu vreo zece ani în urmă Alice Barb pentru spectacolul ei de la Teatrul Naţional din Bucureşti.

image

Scenă din „Anna Karenina”, Teatrul Naţional din Timişoara  FOTO: Adrian Piclisan

Dorinţa superproducţiei

Nu e acum momentul unei analize comparate a celor două spectacole. De altfel, o astfel de analiză nici nu mi-ar fi momentan tocmai la îndemână, amintirile mele despre spectacolul bucureştean fiind destul de sumare. Sunt sigur doar de câteva lucruri. În vreme ce Alice Barb a intenţionat un spectacol de cameră, favorizat de specificul sălii Camil Petrescu (Sala Atelier) şi s-a străduit să modeleze în aşa fel adaptarea lui Helen Edmundson încât să îi permită o abordare cât de cât de atmosferă, cât de cât à la russe, cu totul altele au fost intenţiile Adei Lupu.

image

Scenă din „Anna Karenina”, Teatrul Naţional din Timişoara  FOTO: Adrian Piclisan

Ea şi-a dorit o superproducţie, nu a exclus atmosfera, dar a intenţionat ceva mai degrabă à l’américaine. O dorinţă a cărei îndeplinire nu era, nu a fost nicidecum imposibilă, punerea în practică, adică în pagini dinamice de spectacol fiind favorizată de dimensiunile scenei, dar şi de specificul însuşi al Sălii Mari a Teatrului Naţional din Timişoara. Ada Lupu a mizat mult pe flash-uri, pe flash-back-uri, pe supremaţia vizualului, pe ambientul sonor, pe efecte speciale. Regizoarea a avut un aliat preţios în persoana compozitorului Cári Tibor, care a creat o muzică de scenă ce susţine şi ferm, dar şi modulat spectacolul, îi relevă şi întăreşte naraţiunea, îi potenţează ceea ce Roland Barhes numea undeva succesiunea de noduri şi de catalize. Ada Lupu a mai mizat, asumându-şi riscuri nu întotdeauna surmontate, pe sceno-tehnică.

image

Scenă din „Anna Karenina”, Teatrul Naţional din Timişoara  FOTO: Adrian Piclisan

Pe sceno-tehnică a contat mult şi scenografa Rodica Arghir atunci când a conceput decorurile spectacolului ale căror element principal constă într-o imensă şină de cale ferată ce se întinde în proscenium. Acolo o vom vedea pentru prima oară pe frumoasa Karenina (Claudia Ieremia), acolo va sfârşi eroina. Şi tot acolo îşi va face apariţia şi va evolua în principal un personaj simbolic, înzestrat cu mişcări spasmodice, împleticite, contorsionate a cărui menire constă nu atât în a prefaţa sfârşitul Annei, cât, mai curând, dar încă şi mai apăsat, în a sugera zbaterile interioare tot mai dramatice şi mai sfâşietoare ale eroinei. Respectivul personaj, impecabil interpretat de Cătălin Ursu (în această reuşită reflectându-se, în principal, contribuţia coregrafului Răzvan Mazilu, semnatarul mişcării scenice) va căpăta o prezenţă din ce în ce mai proeminentă pe măsură ce demonul interior ce o macină pe Anna va fi încă şi mai dominator şi mai devastator. Iniţial mut, personajul cu pricina, purtând un sumar costum de voal negru, va dobândi mai apoi voce, va prelua, completa ori  dubla, de la un moment dat, replicile femeii tinere care, asemenea Norei lui Ibsen, va avea revelaţia că nu înseamnă decât o piesă, un exemplar cu volane şi păr cârlionţat, dintr-o casă cu păpuşi, care îşi va căuta o înşelătoare şi scump plătită salvare în braţele unui frumos şi superficial ofiţer de cavalerie pentru ca, într-un sfârşit, să realizeze că nu a făcut decât schimbe o minciună cu alta.

image

Scenă din „Anna Karenina”, Teatrul Naţional din Timişoara  FOTO: Adrian Piclisan

Decorul e completat de platforme sau turnante pe care îşi fac apariţia personajele. Aceste elemente dinamice îngăduie, cu un minimum de elemente de completare, sugerarea feluritelor spaţii în care se consumă acţiunea ( la Moscova, la Petersburg, la moşiile de la ţară, în străinătatea în care se refugiază, sperând că aşa îşi vor găsi liniştea şi fericirea Karenina şi Vronsky, ş.a.m.d.). Pe platformele în cauză, care la premieră nu au funcţionat tocmai fără cusur, apare în chip repetat Anna, gardată de cei doi bărbaţi din viaţa ei, insipidul Karenin, omul regulilor şi al convenienţelor, dar al tuturor compromisurilor, fiinţă slabă şi melodramatică, ridicol şi calp chiar şi atunci când se decide să îşi afirme autoritatea ( un Karenin oarecum atipic, astfel croit încât să  îl favorizeze pe interpretul său, Ion Rizea) şi virilul şi spectaculosul Vronsky, fiinţă cu un ambalaj strălucitor, staniolat, lipsit de miez autentic ( bun în rol Matei Chioariu).

Lucru conştientizat şi exprimat de Anna, atunci când va spune “amândoi poartă acelaşi nume (Aleksei n.m.) şi nici unuia nu-i pasă de mine. Amândoi mă distrug”. Pe aceleaşi platforme, pe turnante sau pe spaţiile dintre ele îşi vor consuma evoluţiile nu doar personajele principale, ci şi cele secundare sau episodice, precum contesa Vronsky (Mălina Petre), prinţesa Betsy (Daniela Bostan), preotul (Doru Iosif), Agata, Femeia, soţia lui Nikolai (Mirela Puia), administratorul beţiv (Valentin Ivanciuc), guvernantele ori nobilimea saloanelor (Paula Maria Frunzetti, Iulian Crăescu, Ana Maria Pandele)

image

Scenă din „Anna Karenina”, Teatrul Naţional din Timişoara  FOTO: Adrian Piclisan

În interpretarea meritorie, deşi pe mai departe deschisă spre îmbogăţiri, precizări şi colorizări viitoare a Claudiei Ieremia, Karenina e o bovarică, o păpuşă cu mecanism, de unde şi intonaţia voit-nefirească a personajului în secvenţele din prima parte a spectacolului. Claudia Ieremia creionează o Anna care, având revelaţia falsului, va refuza într-un final coabitarea cu acesta, neurmând exemplele din jur, indiferent dacă acestea se numesc Dolly (excelent, fără cusur jucată de Ana Maria Cojocaru), o Dolly ce parcurge drumul de la teoretician al intrasigenţei la predicator al iertării tuturor infidelităţilor matrimoniale a căror întruchipare e Stiva ( bine, eficient jucat de Victor Bucur), Levin, deopotrivă martor şi confesor, la un moment dat devenit chiar mandatar al lui Tolstoi, (personaj ferm desenat de Victor Manovici) sau Kitty (Mădălina Ghiţescu-Petre).

Spectacolul timişorean, parcă cel mai hausvaterian din perioada mai recentă a creaţiei regizorale a Adei Lupu (permanent mi-a revenit în memorie modelul Cymbeline) e unul, fără doar şi poate, bun. Înseamnă, indiscutabil, un tur de forţă. E însă departe de a fi perfect. E lung, aş zice chiar lungit, comprimarea fiind oricând la îndemână prin redimensionarea unor scene cu importanţă secundară (cele de la ţară, cea a beţiei, etc). Are un final supradimensionat, dublat, în contrapunct, mizând pe opoziţia viaţă/moarte, o opoziţie, cred, generatoare de confuzii, mai cu seamă pentru acei spectatori care nu au citit romanul tolstoian. Dacă în ceea ce priveşte costumele bărbaţilor nu am de formulat obiecţii, cele cu care creatoarea lor, Alina Lăţan, a înveşmântat femeile nu mi s-au părut chiar foarte izbutite şi nici tocmai în specificul epocii şi locurilor în care se consumă acţiunea.      

Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Timişoara- ANNA KARENINA- adaptarea de Helen Edmundson după romanul lui Lev Tolstoi;

Traducerea: Ada Lupu;

Un spectacol de: Ada Lupu;

Decoruri: Rodica Arghir;

Costume: Alina Lăţan;

Muzica: Cári Tibor;

Mişcarea scenică: Răzvan Mazilu;

Light design: Lucian Moga;

Cu: Claudia Ieremia, Ion Rizea, Matei Chioariu, Victor Manovici, Victor Bucur, Ana Maria Cojocaru, Mădălina Ghiţescu-Petre, Cătălin Ursu, Daniela Bostan, Mălina Petre, Doru Iosif, Mirela Puia, Valentin Ivanciuc, Paula Frunzetti, Iuliana Crăescu, Ana-Maria Pandele;

Data premierei: 2 iunie 2013

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite