Un pasaj din Biblie referitor la femei ar fi fost adăugat mai târziu, susţine un academician american

Un pasaj din Biblie referitor la femei ar fi fost adăugat mai târziu, susţine un academician american

Un pasaj din Biblie, atribuit Sfântului Apostol Pavel, nu ar fi fost scris de acesta FOTO 123 RF

Un pasaj cheie din Biblie prin care femeilor li se interzice preoţia nu ar fi fost scris de Sfântul Apostol Pavel, ci ar fi fost adăugat mai târziu, susţine un academician american care spune că a descoperit un simbol care dovedeşte acest lucru, informează Telegraph.co.uk.

Ştiri pe aceeaşi temă

 „Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea”, scrie în Capitolul 14, versetul 34, din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel.

Într-un articol publicat săptămâna trecută, academicianul Philip Barton Payne consideră că un simbol de lângă acest pasaj arată că cel care l-a scris, cunoscut drept „scribul B”, nu credea că pasajul este parte din original, ci mai degrabă adăugat mai târziu.

Studiind una dintre cele mai vechi versiuni ale Bibliei greceşti, Payne a descoperit, în dreptul  pasajului, simbolul „distigme-obelos”, informează Telegraph.co.uk.  Acest simbol, a explicat Payne, era folosit de către scribi pentru a identifica textele adăugate mai târziu, cele care nu apăreau în versiunea originală. Academicianul a mai identificat câteva pasaje unde simbolul a fost folosit.

Simbolul, format din două puncte mici şi o virgulă, apare pe marginea textului, în stânga, la începutul versetului 34. De asemenea, academicianul a argumentat că pasajul respectiv nu se potriveşte cu altele din scrisorile Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, cum ar fi Corinteni 11:5, care ar sugera că femeile ar avea voie să propăvăduiască.

„Iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă”, scrie în capitolul 11, versetul 5 din aceeaşi epistolă. 

În lucrarea sa, academicianul, citat de acelaşi site, mai scrie că studiul demonstrează că „scribul B” era un critic textual foarte atent care identifică versetul 34, singurul din Biblie conform căruia femeile trebuie să tacă în biserică, ca fiind unul adăugat ulterior.

„A respinge judecata scribului ar fi, pentru noi, o judecată lipsită de înţelepciune, căci acesta a fost atât de loial cu privire la alte probleme”, a mai spus Payne pentru Daily Telegraph.

O altă dovadă care susţine argumentul lui Payne ar fi şi faptul că, în alte versiuni timpurii ale textului, pasajul apare în locuri diferite. Pentru că în unele texte, acesta apare spre final, după versetul 40, arată, în opinia unor cercetători, că într-adevăr, nu a fost scris de Sfântul Apostol Pavel, fiind adăugat ulterior textului original scris de acesta.

Criticii lui Payne combat argumentul acestuia, evidenţiind că, deşi într-adevăr, pasajul apare în locuri diferite ale textului, el nu lipseşte, totuşi, din nicio versiune a acestuia.

„Faptul că unele mauscrise au pasajul în locuri diferite (la finalul capitolului 14) poate fi explicat de faptul că la un moment dat, un copist a uitat să transcrie versetul şi l-a adaugat la finalul capitolului”,  a declarat pentru Christian Today, profesorul în studii biblice de la Colegiul Spurgeon, doctor Pieter Lalleman.

citeste totul despre: