O sărbătoare a culturii române sub semnul cuvântului ”degeaba”?

Un ziarist din Republica Moldova s-a gândit să îmi trimită trei filmuleţe realizate la Lisabona, despre o sărbătoare culturală românească, organizată nu demult în Grădina ”Museu da cidade”. Pe un teren viran, se poate vedea cum vreo 20-30 de persoane se prind într-o horă, stânga unul, dreapta doi, c-aşa-i hora pe la noi! Frumos, antrenant!

Al doilea filmuleţ înseamnă a doua zi. La auzul melodiilor mai ritmate, protagoniştii se prind din nou în horă. E oarecum captivant, dar ai sentimentul că, aflându-te la o masă, ţi se srveşte a doua oară primul fel de mâncare. Imaginea e inspirată de nişte fuioare de fum, care îşi iau zborul undeva în spatele dansatorilor, semn că ar putea fi vorba de niscaiva grătare cu mici şi alte bunătăţi.

A treia zi hora se formează din nou, dar parcă nu se mai sfârşeşte. Încep să cred că proprietarul camerei de filmat are...obsesia horelor. Eu sunt obişnuit să văd o singură horă pe an, mă refer la ”Hora Unirii”, când noi ne ”dăm mână cu mână”, când şefii statului, cu ochii după frumoasele locului, se prefac mereu că nu ştiu să danseze, iar armonia dintre români durează două-trei minute, apoi aceştia se încaieră din nou. Până vine hora viitoare.

Lăsând gluma deoparte, la spectacol participă unicul Grigore Leşe, însoţit de Zenaida Bolboceanu, doi artişti care ar trebui urcaţi pe toate scenele mari ale lumii, sub genericul simplu -  ”România”. Ascultându-i, numai aşa îmi explic în final faptul că horele s-au tot repetat.

Totul se petrece sub un afiş uriaş pe care scrie ”Ziua românilor şi moldovenilor din Portugalia”. Mă frec puţin la ochi, nu îmi vine să cred că am în faţă o asemenea formulare. Desigur, afişul se referă la moldovenii de pe celălalt mal al Prutului, nu la cei din Botoşani, Suceava, Iaşi etc.

Din puţinele noastre cunoştinţe, adunate în timp ce am trăit printre ei, ştiam că moldovenii basarabeni sunt tot români, chiar dacă la recensământ mulţi se declară altfel, deoarece li se îndreaptă pixul către ochi, fiind întrebaţi apăsat: ”Nu e aşa că eşti moldovean?”

Mai ştiam că, la nivel oficial, poziţia României e clară în legătură cu ”cele două state româneşti”. Să se fi schimbat această abordare peste noapte, trezindu-ne dimineaţa cu un alt punct de vedere în materie? Dacă e aşa, mea culpa.

Altfel, urmează o mare nedumerire: cum a fost posibil să se formuleze un asemenea afiş, chiar de către cei care au ca sarcină de serviciu să vegheze la promovarea corectă a poziţiilor oficiale ale statului român în diferite probleme de actualitate internaţională?

Dau un telefon la Ministerul Culturii, pentru a obţine mai multe date lămuritoare, inlcusiv despre programul complet al manifestării. Nu obţin nimic, dar sunt îndreptat către un distins profesor portughez, locuitor al Bucureştiului, ”care ştie tot” (!?). Altă nedumerire.

”În Portugalia, în special la Lisabona, sunt mulţi români, dar şi moldoveni (exprimare în ton cu afişul de rigoare – s.a.). Moldovenii sunt mai uniţi între ei, în comparaţie cu românii. Iar românii nu se prea împacă cu moldovenii. Această sărbătoare şi-a propus să-i mai unească pe unii cu ceilalţi”.

În opinia interlocutorului, în Republica Moldova trăiesc ruşi în proporţie de vreo 30%, apoi ucraineni cam la acelaşi nivel, mai mulţi moldoveni şi ceva români. Cifra reală de 75%, care îi reprezintă pe români (amestecaţi cu ”moldoveni”), constatată pe viu de către subsemnatul, îi este străină, sursa sa de inspiraţie fiind ultimul recensământ organizat de comunişti, dar şi acela exagerat.

Pentru alte detalii privind programul românesc, sunt invitat în mod politicos să consult Internetul, unde voi găsi suficiente informaţii furnizate de Institutul Cultural de la Lisabona, care ”are o activitate foarte bună”.

Întreb pe cine vrea să răspundă: dacă toate cancelariile occidentale, care nu au timp să aprofundeze subiectul, gândesc cam la fel? Nu este exclus, din moment ce inclusiv reprezentanţi responsabili ai României şi Republicii Moldova, prezenţi la Lisabona, au gândit şi redactat o asemenea sintagmă – ”românii şi moldovenii”.

După cum, nu este exclus ca până şi un portar de la măreţul palat al Kremlinului, văzând cum se pune problema, ar putea să replice: ”Dacă voi înşişivă spuneţi că sunteţi diferiţi, români şi moldoveni, de ce mai flutură unii ideea reunirii Basarabiei cu România care, sincer, ne cam îngrijorează?”

Desigur, mai-marii Kremlinului, reprezentaţi şi ei la Lisabona prin diplomaţii lor, s-au bucurat, spunându-şi probabil în barbă: ”E adevărat că românii au mult talent, numai că o parte din el se referă la datul cu stângul în dreptul...”.

Ca un fel de replică, în perioada 11-16 iunie, cu prilejul Zilei Naţionale, Portugalia a organizat la Muzeul Satului ”Zilele culturii portugheze”. Într-una din săli, o expoziţie informa publicul românesc despre istoria fado-ului. În timpul vizitei erai învăluit de tânguirile vocii Amaliei Rodrigues, poate aproape egala Mariei Tănase a României.

 În timp ce ţi se făcea ”pielea de găină”, pe un monitor se derulau imgini de o rară frumuseţe din ”ţara care stă cu faţa la soare, dar, din păcate, cu spatele la Spania”, conform profesorului portughez. Un gând începea să-ţi dea târcoale: pe când o excursie în Portugalia?

Programul portughezilor a mai cuprins: expoziţie de cărţi, concerte ale cântăreţului Sebastiao Antunes, ”să învăţăm portugheza cântând”, conferinţe, ateliere de creaţie pentru copii, proiecţie de filme documentare, degustări de prăjituri portugheze, şi lista ar putea continua. Prezenţă masivă, printre care mulţi străini veniţi pentru a vizita minunea intitulată Muzeul Satului. Asta da – ”lovitură de imagine”.

Pentru o comparaţie, nu ştim în detaliu cum a fost la Lisabona. Pe Internet, informaţiile sunt extrem de lacunare, iar la alte instituţii acestea ”sunt clasificate”. O sursă sigură ar fi fost domnul Stejărel Olaru, secretar de stat, responsabil cu problematica românilor din afara graniţelor, prezent la manifestare, care a validat afişul cu ”românii şi moldovenii”. Dar, nu am avut acces.

Lăsând pentru moment deoparte sintagma buclucaşă, închidem aşa: dacă la Lisabona ne-am ridicat la înălţimea organizării portugheze de la Bucureşti, ferice (cuvânt aproape uitat – s.a.) de noi!

Dacă nu, cineva ar putea conchide: suntem o ţară mai mare şi mai frumoasă decât Portugalia. Dar, cel puţin în acest caz, e degeaba, vorba lui Tudor Gheorghe.