Despre Islam şi condamnarea terorismului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre statele care permite trecerea refugiaţilor pe teritoriul său este Turcia. Întrebarea care se pune este dacă statul turc, stat care doreşte să intre în U.E, stat membru NATO trebuie să procedeze în asemenea manieră. Este normal ca refugiţii să tranziteze nestingheriţi teritoriul său? Poate U.E, NATO să-i ceară Turciei să stopeze tranzitul refugiaţilor?

Are statul turc vreo obligaţie sau această trecere poate fi răspunsul lui Erdoğan către Europa. Criticat în ultima vreme dur de statele europene, preşedintele turc nu este deranjat de acest exod.

Evenimentele din ultima perioadă au inflamat foarte tare situaţia Orientului Mijlociu. De la Primăvara Arabă la războiul civil din Siria situaţia s-a degradat. Apariţia Statului Islamic, terorismul asociat cu islamul i-au îndemnat pe cei care s-au aflat în zonă să fugă. De frică, de teamă, din dorinţa de a trăi.

Unul dintre cei care condamnă terorismul este şi Fethullah Gülen. Apreciat acum ceva vreme şi de către preşedintele turc care îl considera mare savant, acesta a intrat în dizgraţia sa din 2013. Tot ce este negativ în Turcia, propaganda de partid (AKP) pune în seama sa. Ideile sale bazate pe educaţie şi dialog au fost transpuse în practică ajungând azi să numere fundaţii, mii de şcoli în întreaga lume şi desigur milioane de adepţi care cred în ideile sale.

Plecat de zeci de ani din Turcia, stabilit în Statele Unite, Fethullah Gülen şi-a dedicat viaţa studiului şi promovării valorilor umane. Acesta este unul dintre musulmanii care şi-a dedicat cercetările dialogului, toleranţei cât şi respectului pentru celelalte culturi. Mărturie stau scrierile sale, multe traduse şi în română. Lucrările lui F. Gülen (peste 100) sunt centrate în jurul valorilor umane: „oamenii – măreaţa reflectare a numelui, atributelor şi faptelor Dumnezeieşti – sunt o oglindă strălucitoare, fructul uimitor al vieţii, sursa de existenţă a întregului Univers, un ocean, aidoma unei minuscule picături, soare întruchipat în atom, odă fastuoasă, atlas microscopic al tuturor lucrurilor, cuvânt atotcuprinzător, care include în sine predici de o faimoasă elocinţă, şi taină a divinităţii”.

Concluzia sa este: „Când acest Univers infinit, cu toate bogăţiile, componentele şi istoria lui este legat de omenire, devine clar de ce valoarea umană depăşeşte orice… În conformitate cu Islamul, oamenii sunt mai buni, fiindcă, pur şi simplu, sunt oameni.”

De curând a publicat un articol în The Wall Street Journal (ediţia din 27 august) care arată o nouă perspectivă asupra problemelor cu care ne confruntăm şi din care extragem câteva idei:

Conform acestuia fiecare act terorist efectuat în numele islamului îi afectează profund toţi musulmanii, înstrăinându-i de la concetăţenie şi aprofundând percepţiile eronate despre adevărata credinţă.

Datorită opresiunii care se formează, terorismului nu trebuie să i se aducă nicio scuză, ci trebuie întotdeanua condamnat. Oricine poate ajunge la această concluzie, în urma unei lecturi minime asupra surselor primare ale islamului: Coranul şi scrierile despre viaţa profetului Muhammed.

Principiile de bază ale acestora au fost dezbătute şi transmise de-a lungul secolelor de către cercetătorii care s-au dedicat studierii cuvintelor şi practicilor Profetului, precum şi a Cărţii Sfinte. Toate acestea risipesc orice pretenţie a teroriştilor de a face rău prin prisma religiei.

În opinia sa, este important să se promoveze o înţelegere holistică a islamului, fiind flexibil în ceea ce priveşte adaptarea la diverse medii de aderenţi. Etica de bază a acestei religii nu lasă loc de interpretări. Un astfel de principiu este acela legat de faptul că a lua viaţa unui singur om nevinovat, este o crimă împotriva întregii omeniri (Coran 05:32). Chiar şi într-un act de apărare în război, violenţa împotriva oricăror necombatanţi, în special femei şi copii, este interzis în mod expres de către învăţăturile Profetului.

Fethullah Gülen a mai menţionat că „Musulmanii trebuie să demonstreze aceste valori prin manifestarea solidarităţii faţă de persoanele care caută pacea în întreaga lume”. Având în vedere natura psihologiei umane, este evident că vocile de masă sunt mai putin captivante decât titlurile extremiste.

Conform cu ideile scrise în The Wall Street Journal, musulmanii trebuie să promoveze în mod public drepturile omului, precum: demnitatea, viaţa şi libertatea. Acestea sunt cele mai de bază valori islamice şi niciun individ nu are dreptul de a le smulge, idiferent de poziţia politică sau religioasă. Esenţa credinţei înseamnă respectarea diversităţii culturale, sociale, religioase şi politice: Dumnezeu identifică învăţare unuia de la celălalt ca fiind principiul de bază al diversităţii (Coran 49:13). Respectarea fiecărei fiinţe umane ca o creaţie a lui Dumnezeu (17:70) este respectarea lui Dumnezeu.

Fethullah Gülen este de părere că musulmanii trebuie să ofere oportunităţi educaţionale pentru fiecare membru al comunităţilor lor. Studiul ştiinţelor umaniste şi al artelor, sunt încorporate într-o cultură de respect pentru fiecare fiinţă vie. Guvernele din lumea musulmană trebuie să proiecteze  un curriculum şcolar care să alimenteze valorile democratice. Societatea civilă are un rol în promovarea respectului şi acceptării. Acesta este motivul pentru care participanţii mişcării Hizmet (ideea sa) au înfiinţat mai mult de 1.000 de şcoli, centre de predare şi instituţii de dialog în mai mult de 150 de ţări. Inclusiv în România.

Din punctul său de vedere, furnizarea de educaţie religioasă pentru musulmani este esenţială pentru privarea extremiştilor de a avea un instrument pe care să îl folosesască pentru a răspândi ideologia lor greşită. Când libertatea religioasă este respinsă, aşa cum a fost de zeci de ani în unele părţi ale lumii musulmane, credinţa creşte în umbră, lăsând ca acesta să fie interpretată de persoanele necalificate şi radicale.

În cele din urmă, este imperios necesar ca musulmanii să sprijine drepturile egale pentru femei şi bărbaţi. Femeile ar trebui să aibă posibilitatea de a se exprima liber în ceea ce priveşte presiunile sociale care neagă egalitatea lor. Musulmanii au un adevărat exemplu în soţia profetul Muhammad, Aisha, care a fost un proeminent savant, profesor şi lider al comunităţii din timpul ei.

Terorismul este o problemă cu multiple faţete, astfel încât soluţiile ar trebui să abordeze straturile politice, economice, sociale şi religioase. Reducerea problemei la religie, reprezintă un risc pentru populaţia tânără. Comunitatea internaţională ar face bine, consideră F. Gülen să realizeze că musulmanii sunt principalele victime ale terorismului, atât la propriu cât şi la figurat. De aceea, guvernele ar trebui să evite declaraţiile şi acţiunile care au ca rezultat înstrăinarea musulmanilor.

Extremismului violent nu are nicio religie. Vor exista întotdeauna oameni care vor manipula textele religioase.  

Cu siguranţă şi musulmanii au participat la înflorirea civilizaţiei umane. Cele mai mari contribuţii ale acestora au fost făcute în epocile în care credinţa preţuia în aceeaşi măsură libertatea şi justiţia. Acest lucru poate fi extrem de dificil de restabilit doar de către islam însă, musulmanii pot fi balizele de pace şi linişte în societăţile lor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite