Credinţă sau habotnicie? Poveştile icoanelor făcătoare de minuni pupate de români şi de ce credem că ele ne vindecă de cancer, orbire sau grele suferinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de credncioşi se adună la pelerinaje
Mii de credncioşi se adună la pelerinaje

O mulţime de oameni din toate colţurile ţării caută deseori să îşi rezolve problemele de sănătate sau neîmplinirile cu ajutorul divinităţii. „Adevărul“ vă prezintă astăzi icoanele făcătoare de minuni din România despre care vorbeşte o lume întreagă.

PIATRA NEAMŢ. Minunile atribuite icoanelor de la Mănăstirile Neamţ şi Bistriţa

Mănăstirile din Neamţ adăpostesc icoane despre care tradiţia spun că săvârşesc minuni la rugăciunile credincioşilor. Icoana Maicii Domnului cu trei mâini de la Mănăstirea Neamţ şi cea a Sfintei Ana de la Bistriţa sunt între cele mai renumite din judeţ.

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini de la Mănăstirea Neamţ cunoscută sub numele Trihirusa, sau Lidianca (după ţara de origine), a fost inclusă în secolul al XIX-lea de episcopul şi cărturarul Melchisedec Ştefănescu în lista celor mai valoroase icoane făcătoare de minuni de pe teritoriul ţării noastre. Icoana a fost realizată în anul 665, în Lida, fiind o reproducere a unei alte icoane apărute în mod miraculos pe un stâlp de lemn, în anul 35. 

ZALĂU. Icoana făcătoare de minuni de la Strâmba: ”Oamenii vin cu credinţă şi primesc răspunsuri”

O icoană veche de peste trei secole şi jumătate este stindardul speranţelor miilor de credincioşi care îşi caută vindecarea sau iertarea la Mănăstirea Strâmba din Sălaj. Icoana, considerată făcătoare de minuni, este ”sora” celei de la Nicula.

Icoana de la Strâmba a fost pictată de vestitul Luca din Iclod, în jurul anului 1673, şi o înfăţişează pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Personaje au obrajii lipiţi într-o tandră îmbrăţişare, motiv pentru care icoana este numită ”Dulcele sărut”.

CLUJ. Minunea credinţei din noi şi legătura cu Cerul. Icoana care a lăcrimat 26 de zile şi aduce, de ani buni, credincioşi din toată ţara la Nicula

La Nicula, acolo-n deal, se află o mândră mănăstire şi o icoană despre care se spune că prin forţa ei şi prin credinţa celor care i se închină face minuni în vieţile celor care vin să o cinstească. Sunt şi mărturisiri care susţin minunile. Despre icoană, care o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe, se spune că a lăcrimat aproape o lună în secolul al XVII-lea, între 15 februarie până pe 12 martie 1699.

nicula

Pustnicul Nicolae şi pădurea Nicula. Dacă acum ne-am întoarce în timp, în anul 1699, şi am fi la mănăstirea Nicula, un vechi aşezământ monahal încă din 1552, am vedea icoana lăcrimând.

VASLUI. „Sfânta de la Floreşti", icoana făcătoare de minuni

„Sfânta de la Floreşti“ aşa cum este cunoscută în rândul credincioşilor icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Floreşti (judeţul Vaslui) este una dintre puţinele icoane făcătoare de minuni recunoscute de Biserica Ortodoxă Română.

Icoana  descrisă în cartea „Sfintele icoane făcătoare de minuni din România“ semnată de arhimandritul Ioanichie Bălan ca fiind singura făcătoare de minuni din judeţul Vaslui şi Episcopia Huşilor.

Icoana, îmbrăcată în argint şi poleită cu aur, o înfăţişează pe Maica Domnului, ţinându-l pe braţe pe pruncul Isus, a fost realizată în prima jumatate a secolului al XVIII-lea de către un zugrav de icoane căruia nu i s-a păstrat numele.  

image

În anul 1749, Ecaterina Mavrocordat, cea de-a doua soţie a lui Constantin Mavrocordat a plătit pentru poleirea cu aur a icoanei care a ajuns la Mânăstirea Floreşti în 1805, când Mitropolitul Veniamin Costachi a adus-o de la Iaşi.

IAŞI. Toate icoanele făcătoare de minuni: Cea mai celebră - maica Domnului de la Hadâmbu, din care izvorăşte mir

Potrivit unei liste publicate de oficialii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pe raza judeţului Iaşi există cel puţin 15 icoane considerate făcătoare de minuni.

Cea mai celebră dintre acestea se găseşte la Mănăstirea Hadâmbu, acolo unde are loc anual, pe 8 septembrie, al doilea cel mai important pelerinaj religios din judeţul Iaşi. În jur de 10.000 de oameni s-au strâns anul trecut pentru a se închina la icoana Fecioarei Maria, din care se presupune c-ar izvorî lacrimi de mir.

ALEXANDRIA. Mănăstirea „Sf. Pantelimon“ de la Siliştea Gumeşti, lăcaşul în care 70 de icoane au plâns cu lacrimi de mir

În comuna Siliştea Gumeşti,  locul de baştină a lui Marin Preda, există un lăcaş de cult înfiinţat pe locul unei foste cazarme militare. La Mănăstirea “ Sf. Panteliomon” au plâns 70 de icoane cu lacrimi de mir, iar credincioşii vin şi acum să vadă minunea.

Pe locul chiliilor de la Mănăstirea ” Sf Panteliomon” în care îşi duc viaţa monahală călugării, în urmă cu aproape 70 de ani a funcţionat o bază militară de aviaţie, făcută de ruşi în timpul celui de-al doilea război mondial. Baza militară a funcţionat până în 1960, după care a fost transformată  pentru o scurtă vreme în orfelinat funcţionând astfel până în 1988. După desfinţarea orfelinatului, clădirea a fost abandonată.

Mănăstirea situată la 35 de kilometri de municipiul Roşiorii de Vede,  s-a înfiinţat în 1998 într-una din clădirile fostei baze militare. Biserica în care se ţin slujbele este improvizată în fostul dormitor al soldaţilor, în vechile clădiri administrative sunt acum chiliile călugărilor. 

CĂLĂRAŞI. Legenda icoanei făcătoare de minuni de la mănăstirea Radu Negru, găsită miraculos în pântecul pământului

Lăcaşul construit în stil bizantin are formă de cruce greacă şi a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşii din Ialomiţa, Bucureşti şi Constanţa, care vin să se închine la icoana făcătoare de minuni, găsită intactă când se săpa o fântână. Mulţi oameni care vin la Radu Negru şi caută izbăvire simt că au găsit-o.

image

E semnul şi lucrarea icoanei Maicii Domnului, cea fă­cătoare de minuni, pe care călugării au găsit-o mira­culos în pântecul pământului, pe când săpau în căuta­rea unui izvor de fântână. Au găsit-o intactă, fără nicio stricăciune sau urmă de umezeală pe ea. 

SLOBOZIA. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă de la Sfântul Munte Athos, adăpostită într-o biserică din Ţăndărei

Sunt doi ani de când credincioşii Bisericii „Sfinţii Constantin şi Elena” din Ţăndărei se roagă la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă special pentru ei de la Sfântul Munte Athos. Legenda spune că această icoană ar fi scăpat de boli sute de credincioşi.

Icoana care a ajuns la Ţăndărei  a fost sfinţită în Mânăstirea Iviron din Muntele Athos şi este numită „Portăriţa”, deoarece în biserica unde a fost aşezată veghea pentru binele tuturor credincioşilor care veneau să se roage în incinta lăcaşului de cult.

HUNEDOARA. Cum a ajuns mormântul părintelui Arsenie Boca, din Mănăstirea Prislop, să fie privit ca loc făcător de minuni

Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj religios. Aici se află mormântul părintelui Arsenie Boca, considerat un mare duhovnic al României, iar mulţi dintre cei care venit să se roage în faţa troiţiei sale au relatat că au primit ajutor divin.

Despre minunile săvârşite la mormântul părintelui Arsenie Boca, din Mănăstirea Prislop, există numeroase relatări, publicate în cărţile care spun povestea fostului stareţ al mănăstirii. 

BOTOŞANI. Povestea icoanei făcătoare de minuni a „Sfântului Ioan Botezătorul“ de la Mănăstirea Gorovei, vindecătoarea de cancer, orbire sau epilepsie

Sute de credincioşi merg la Mănăstirea Gorovei din judeţul Botoşani pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a ”Sfântului Ioan Botezătorul”. Mulţi oameni dar şi ieromonahii de la Gorovei, cred că icoana veche de 400 de ani vindecă de orice boală pe cei care se roagă cu tot sufletul.

Într-o poiană din codrii de la Vârfu Câmpului, la 30 de kilometri de municipiul Botoşani se află o mănăstire, numită Gorovei. Originea mănăstirii se pierde în negurile vremii şi are un început legendar. Lăcaşul de cult a devenit cunoscut însă mai ales datorită unei icoane a ”Sfântului Ioan Botezătorul” veche de sute de ani, despre care se spune că este făcătoare de minuni.

FOCŞANI. Icoana făcătoare de minuni de la Dălhăuţi, pângărită de turci, a plutit de la Constantinopol până la ţărmul Mării Negre

Legenda acestei icoane spune că ar fi una dintre cele şapte icoane pictate de însuşi Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Specialiştii sunt însă de părere că icoana a fost pictată câteva secole mai târziu, fiind o copie după o icoană a Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca.

Mănăstirea Dălhăuţi, aflată pe teritoriul comunei Cîrligele, este cunoscută în ţară şi pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care are o istorie interesantă.

image

Se spune că Anufie, stareţul sihăstriei de la Dălhăuţi, a mers în jurul anilor 1450 după icoană la Ierusalim, urmând să o aducă în ţară. Aproape de Constantinopol a fost prins de turci, iar icoana a fost batjocorită şi aşezată într-un grajd de cai.

SATU MARE. Mănăstirea Bixad adăpoşteşte una dintre cele mai importante icoane ale ortodoxiei române.Mulţi şi-au găsit liniştea şi sănătatea după ce s-au rugat la ea

Zeci de mii de credincioşi din judeţul Satu Mare, dar şi din alte judeţene, vin în pelerinaj, mai ales în preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului,să se roage la  Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului , una dintre cele mai importante icoane ale ortodoxiei române.

Chiar dacă nu este unul dintre cele mai importante lăcaşuri de cult ortodox de la noi din ţară, totuşi Mănăstirea din Bixad este asaltată de zeci de mii de credincioşi, care vin anual să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, în speranţa că necazurile lor vor fi ascultate şi îşi vor găsi o rezolvare. Mulţi povestesc că şi-au găsit liniştea după ce s-au rugat Maicii Domnului.

TÂRGOVIŞTE. Singura icoană făcătoare de minuni din Dâmboviţa

România este plină de locuri vindecătoare. Mărturii ale credincioşilor ortodocşi stau la temelia multor întâmplări de-a dreptul miraculoase despre icoanele care au produs adevărate minuni printre bolnavii care s-au rugat cu credinţă la ele.

Mânăstirea Viforâta este situată la distanţă mică de Târgovişte şi reprezintă o altă bijuterie a artei eclesiastice din Ţara Românească, care alături de alte mănăstiri, precum Mânăstirea Dealu, Mânăstirea Stelea, Mânăstirea Nucet, etc. întregesc patrimoniul cultural bisericesc al acestor meleaguri pline de istorie. 

CRAIOVA. Povestea icoanei făcătoare de minuni care a plâns cu lacrimi de mir în urmă cu 11 ani

La Catedrala Episcopală Madona Dudu din centrul Băniei, credinicioşii se pot închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Oamenii au povestit că imaginea pictată apără locuitorii oraşului de boli, farmece şi potopuri.

Preoţii sunt convinşi că icoana este făcătoare de minuni întrucât din ochii Maicii Domnului au curs lacrimi. În urmă cu 11 ani un grup de cercetători de Oxford au venit în Craiova pentru a analiza câmpurile energetice emanate de imaginea pictată. „Este cu adevărat o icoană care ne apără oraşul. Eu de când am o problemă vin şi mă rog, iar de fiecare dată am reuşit să merg mai departe. Din ochii Maicii Domnului au curs lacrimi“, a spus Ion Dicu.

ARAD. Icoana făcătoare de minuni care a rezistat unui incendiu

Una dintre icoanele făcătoare de minuni din ţara noastră se află în Bazilica Maria-Radna din judeţul Arad. Bazilica Maria-Radna a devenit principalul loc de pelerinaj al romano-catolicilor din toate colţurile lumii.

icoana maria radna

De mai bine de 300 de ani, aici se sărbătoreşte naşterea Sfintei Fecioare Maria. În 1668, bătrânul Georg Vriconosa donează capelei fraţilor franciscani din Radna o icoană tipărită pe hârtie în atelierul meşterului tipograf Remondini din Bassano del Grappa, în Italia. Această  icoană a Maicii Domnului, care s-a păstrat din vechea biserică franceiscană  a fost distrusă în urma atacurilor trupelor otomane, din 1695.

CONSTANŢA. Povestea icoanei făcătoare de minuni care a scăpat Catedrala Tomisului de la bombardament

Judeţul Constanţa nu duce lipsă de lăcaşuri sfinte, iar faptul că unele dintre ele adăpostesc adevărate minuni ale creştinismului este la fel de bine ştiut. Peştera Sfântului Andrei este apreciată prin faptul că pe acolo a trecut apostolul, dar minunile contemporane nu au loc în peşteră, ci la Mănăstirea Dervent sau la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.

Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel adăposteşte o icoană a Maicii Domnului. Odorul sfânt a fost donat de către călugărul Ghiţă Coţcaru, vieţuitor al mănăstirii Durău (jud. Neamţ). Donaţia a avut loc în urmă cu aproape 80 ani.

BAIA MARE. Icoanele făcătoare de minuni ale Maramureşului. Icoanele cu Maica Domnului atrag anual mii de credincioşi care îşi pun speranţa în Dumnezeu

Maramureşul are şi el icoanele sale făcătoare de minuni. Există în judeţ două lăcaşe de cult unde există astfel de icoane despre care au făcut minuni. Puţine, în comparaţie cu alte judeţe din ţară unde există mult mai multe. Cele două se găsesc la mănăstirea Rohia, respectiv la Mănăstirea din Dragomireşti.

Aceste două icoane despre care se spune că sunt făcătoare de minuni atrag anual mii de credincioşi din toate colţurile ţării şi nu numai. Cu toţii îşi pun o dorinţă şi speră la un miracol. Cu toţii îşi pun viaţa în mâinile lui Dumnezeu şi ai Maicii Domnului, ca o ultimă speranţă. 

BUZĂU. În Biserica Banu se află o icoană a Maicii Domnului, salvată de creştini din Constantinopolul cucerit de otomani

Unul dintre cele mai frumoase şi vechi lăcaşuri de cult din Buzău este biserica Banu, de lângă Colegiul Hasdeu. Este un obiectiv important al Buzăului, pentru arhitectura sa deosebită, de secol al XVI-lea, însă puţini ştiu că aici se află o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, veche de peste patru secole.

Buzoienii se mândresc cu faptul că însuşi Mihai Viteazul a făcut importante danii către acest aşezământ.

Biserica, având hramul "Buna Vestire", se distinge prin forma sa exterioară deosebită, rar întâlnită la alte lăcaşuri, fiind acoperită cu ţiglă smălţuită, adusă de la Viena, în secolul al XIX- lea. 

PLOIEŞTI. „Sirianca“ de la Ghighiu ajută femeile să aibă prunci, iar icoana Maicii Domnului de la Pissiota „vede tot“

Icoanele făcătoare de minuni din Prahova sunt, în foarte multe cazuri, ultima speranţă pentru credincioşii împovăraţi de necazuri. Oameni din toată România vin să caute alinare, vindecare şi speranţă la icoanele din Prahova

Biserica „Maica Precista“ din Ploieşti adăposteşte o mică comoară, o icoană despre care se spune că este făcătoare de minuni. Cu toate acestea, minunile înfăptuite de-a lungul anilor în micuţa biserică din Ploieşti au avut un ecou la fel de discret ca şi faima icoanei în care Maica Domnului este reprezentată cu trei mâini.

La acest material au participat Simona Voicu, Elisabeth Bouleanu, Cosmin Zamfirache, Ionela Stănilă, Borcea Ştefan, Nicu Ghişan, Ionuţ Dima, Andreea Mitrache, Bogdan Iancu, Adrian Boioglu, Dragoş Hojda, Iulian Bunilă, Florin Jbanca, Dana Mihai, Daniel Guţă, Cezar Pădurariu, Mădălin Sofronie, Alina Pop, Florina Pop.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite