Ce se întâmplă într-o biserică ateistă, locul în care credinţa nu există

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Predicatorul bisericii ateilor, Sanderson Jones FOTO Captură YouTube
Predicatorul bisericii ateilor, Sanderson Jones FOTO Captură YouTube

O „biserică“ ateistă din nordul Londrei are mare succes printre necredincioşi. Ceea ce la început s-a vrut a fi o adunare a celor care nu cred în nimic, s-a transformat, uşor, uşor, într-o mulţime de peste 300 de persoane, care se adună în fiecare duminică dimineaţă.

Lansată luna trecută, „Adunarea de Duminică“ este, în cuvintele maestrului de ceremonii Sanderson Jones, „parte spectacol, parte biserică ateistă şi sărbătoreşte viaţa“. Necredincioşii se adună într-o biserică dezafectată, iar, în loc de cântece de slavă intonează melodii de-ale lui Stevie Wonder sau Queen. Participanţii citesc din „Alice în ţara minunilor“ şi sunt explicate originile materiei negre.

De la distanţă pare un spectacol de comedie, spune BBC. Sanderson Jones şi co-fondatoarea Pippa Evans iau peste picior mulţimea, exact ca doi actori de comedie (de fapt chiar sunt comedianţi). 

Însă există şi momente serioase. Tema de la adunarea la care au participat şi jurnaliştii britanici este „miracolul“. Jones spune că acest subiect a fost ales ca o reacţie la reproşurile oamenilor care spun că ateii nu ştiu ce înseamnă acest termen. Aşa că, timp de două minute, oamenii lasă capul în pământ pentru a contempla miracolul vieţii. În predică, Jones vorbeşte despre cum moartea mamei sale i-a influenţat propria călătorie spirituală şi cum l-a făcut să ia tot ce e mai bun din viaţă, deoarece este mult prea scurtă şi după aceea nu mai există nimic, relatează BBC.

Spectatorii, care sunt în mare parte tineri şi aparţinând clasei mijlocii, sunt foarte încântaţi că iau parte la ceva nou şi mărturisesc că au simţit un mare gol în suflet atunci când au renunţat la credinţa creştină şi s-au trezit duminica dimineaţă că n-aveau ce face. De fapt, continuă BBC, foarte puţini dintre ei spun că sunt atei.

„Este o scuză bună să întreţii spiritul comunităţii, dar fără vreun aspect religios“, spune pentru BBC fotograful Jess Bonham. „Nu este o biserică, este o congregaţie de oameni ne-religioşi“, continuă el.

Un alt participant spune că „oamenii trebuie să se simtă legaţi de ceva deoarece cu toţii suntem atât de singuri acum. Trebuie să simţim că suntem parte din ceva, asta este ceea ce vor oamenii, de fapt.“

Numărul celor care au declarat că nu fac parte din nicio religie din Anglia şi din Ţara Galilor a crescut cu peste şase milioane din 2001 şi până acum. Conform ultimului recensământ există 14,1 milioane de atei în Marea Britanie. 

Oameni cunoscuţi, precum scriitorul Richard Dawkins şi comediantul Ricky Gervais, au făcut o modă din a mărturisi cu mândrie că nu cred în nimic. Scriitorul Alain de Botton mărturiseşte că vrea să promoveze meritele care au fost scăpate din vedere, cum ar fi optimismul şi simţul umorului. Lui i-a venit această idee ca un răspuns la faptul că a fi virtuos „a devenit o noţiune ciudată şi depresivă“. Acest lucru chiar se potriveşte cu incantaţia „Adunării de Duminică“ care este: „trăieşte mai bine, ajută mai des, întreabă-te mai mult“.

Printre necredincioşi există un sentiment de îngrijorare că ateismul se transformă într-o religie de sine stătătoare, cu propriile reguli etice şi cu înalţi prelaţi auto-intitulaţi. Jones insistă, însă, că el nu încearcă să înfiinţeze o nouă religie, dar anumiţi membri ai congregaţiei nu sunt de acord cu el. „Va deveni o religie organizată. Este inevitabil. Se va adopta un sistem de valori, va exista o structură, un fel moral de a privi viaţa“, spune arhitectul Robbie Harris. El crede că cei doi fondatori au „o mare responsabilitate în cazul în care «Adunarea de Duminică» va continua să aibă acelaşi succes ca şi până acum.“

„Adunarea de Duminică“ are mulţi adepţi. Prezenţa a fost, cu siguranţă, mai mare decât la bisericile alăturate, unde doar 30 de oameni s-au adunat să cânte imnuri religioase şi să asculte cuvintele Bibliei. Dar episcopul Harrison, un predicator creştin, spune că nu vede în noua biserică o ameninţare. El prezice, cu încredere, că această călătorie spirituală a ateilor îi va conduce, în final, spre Dumnezeu. „Trebuie să înceapă şi ei de undeva“, spune Harrison care este predicator de peste 30 de ani.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite