Subfinanţarea severă, furturile şi lucrările neautorizate distrug siturile arheologice din patrimoniul naţional

„Renunţarea la istorie şi tradiţii e cel mai sigur semn că o naţiune începe să aibă probleme insurmontabile”. Nu ştiu cui aparţine acest citat, dacă este rodul gândirii unei mari personalităţi sau aparţine înţelepciunii populare, dar exprimă un mare adevăr şi se încadrează perfect în planul realităţii româneşti de astăzi.

Istoria noastră veche, străveche, milenară sau mai recentă este prezentată astăzi, oficial, destul de sumar, puţin credibilă, trunchiată, nuanţată şi creionată mai ales, în funcţie de interesele urmărite pentru manipularea geopolitică, geostrategică şi aşa mai departe. Pe de o parte.

Pe de altă parte, istoria naţională este încă o mare necunoscută nu doar pentru publicul larg, ci chiar şi de către specialişti, experţi care nu au acces din lipsă de resurse şi din alte cauze la o cercetare arheologică susţinută şi competentă în situri arheologice din patrimoniul naţional, pentru scoaterea la lumină a dovezilor şi istoriei adevărate a poporului nostru.

Acestor impedimente majore li se alătură furturile şi distrugerile iremediabile, care se produc în situri cu mare importanţă arheologică şi fac să dispară dovezi importante ale istoriei noastre pe acest pământ.

Din păcate, această realitate cruntă ne indică faptul că la nivel naţional nu există şi nu se lucrează cu o conştiinţă a importanţei conservării şi, mai mult, a îmbogăţirii patrimoniului nostru cultural. Nu există o voinţă politică, o strategie privind alocarea de fonduri suplimentare cercetării siturilor arheologice, identificării, conservării şi promovării dovezilor istoriei naţionale.

Cu atât mai mult cu cât, după opinia multor arheologi şi cercetători avizaţi în domeniu, subsolul patriei ascunde încă multe artefacte, obiecte, dovezi de mare valoare şi importanţă, care nu pot fi scoase la lumină din lipsa resurselor financiare, dar care riscă să fie distruse prin efectuarea de lucrări neautorizate, dar şi supuse furturilor şi braconajului arheologic.

Recent, la Oradea, a avut loc a 48-a ediţie a Sesiunii Naţionale de Rapoarte Arheologice, manifestare anuală la care au participat peste 150 de arheologi de la cele mai importante muzee, institute arheologice şi universităţi din România. În cadrul acestui eveniment, specialiştii în domeniu au atenţionat asupra marii probleme cu care se confruntă de mulţi ani încoace, dar care nu şi-a găsit încă o rezolvare eficientă şi anume subfinanţarea severă a cercetării arheologice.

Preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie, Zeno Pinter, a prezentat câteva date statistice în acest sens: finanţarea pentru şantierele arheologice din România, pe parcursul anului 2013, a fost de un million lei, adică 310.000 dolari sau 228.000 euro. Din aceşti bani s-au finanţat 136 de şantiere, rezultând o medie de 2.280 de dolari per şantier. Acestor sume li s-au mai adăugat şi altele, insuficiente însă, provenite din zona privată.

În anul 2013 s-au făcut 235 de astfel de cercetări care au fost completate cu 315 supravegheri arheologice. Subfinanţarea severă a cercetărilor arheologice a condus la situaţii în care după deschiderea lucrărilor unor şantiere, ulterior, acestea să fie oprite din lipsa banilor, astfel neputându-se finaliza cercetările ştiinţifice începute.

Este şi cazul şantierului arheologic „Cetatea miresei”, din judeţul Covasna, unde cercetătorii au fost obligaţi, din cauza lipsei fondurilor pentru continuarea lucrărilor, să acopere săpăturile efectuate până la acel moment, pentru a putea conserva situl, aşteptând noi finanţări în acest sens. Chiar şi redeschiderea sitului costă suplimentar deoarece cercetătorii trebuie să reia încă o dată săpăturile pe care le-au mai făcut înainte, dar au fost obligaţi de lipsa banilor să le acopere la loc.

Directorul Muzeului de Istorie Naţională şi de Arheologie Constanţa, Gabriel Custurea, atenţiona asupra faptului că furturile de monede vechi, braconajul arheologic sunt favorizate de legislaţie, subliniind că până nu demult, monedele dacice, romane şi greceşti se vindeau la liber în multe pieţe româneşti. Acum, probabil, comerţul cu obiecte de patrimoniu s-a mutat pe internet.

De asemenea, şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor, Lucian Silaghi, atrăgea atenţia recent, asupra altor aspecte privind distrugerea patrimoniului naţional:

„Pe lângă subfinanţarea cronică a şantierelor arheologice ne confruntăm şi cu o presiune din ce în ce mai mare pe patrimoniul cultural naţional, prin faptul că se fac presiuni atât privind clădirile cu statut de monument istoric, cât şi asupra siturilor arheologice. Există tendinţa proprietarilor de monumente istorice de a nu face demersurile legale pentru restaurarea lor.

Pe de altă parte, ne confruntăm cu iresponsabilitatea unor antreprenori şi instituţii ale administraţiei publice, primării, care efectuează lucrări neautorizate în situri arheologice sau în zonele de protecţie aferente. Noi reacţionăm la astfel de delicte, dar suntem descurajaţi de reacţia instanţelor, care este una deosebit de blândă.

În martie 2014, am sancţionat contravenţional cu amendă de 10.000 lei un agent economic privat care intervenise cu utilaje în situl arheologic Salca, iar în iulie am aplicat o amendă de 5.000 lei unei instituţii de stat, care efectua lucrări neautorizate într-un sit din repertoriul arheologic naţional. Ne-am sesizat în legătură cu exploatarea ilegală de pietriş din apropierea sitului arheologic Cetăţeaua, cetatea dacică de la Tăşad, obiectiv aflat pe lista monumentelor istorice.

Deşi am probat în instanţă încălcarea a cinci legi, instanţa a dispus o amendă administrativă de doar 1000 lei. Acesta să fie oare preţul istoriei noastre?”

Din păcate, după cum se constată de mulţi ani încoace, pe mai marii vremelnici ai puterii şi guvernării în România, oricare au fost şi sunt aceştia, din ultimii 25 de ani, nu-i interesează istoria adevărată decât în mică măsură, în măsura în care se folosesc de ea pentru a-şi atinge interesele. Pe ei şi pe alţii asemenea lor îi interesează profund doar istoria prezentă şi viitoare, de căţărare şi menţinere cu orice preţ în  fotoliile frumoase, dar putrede, alunecoase ale puterii.