Colonada Palatului Comunal din Buzău

Palatul Comunal din Buzău, inaugurat în 1903, este opera arhitectului Alexandru Săvulescu, proiectant şi al Palatului Poştelor din Bucureşti, actualul Muzeul Naţional de Istorie a României. Edificiul este în stil neoromânesc timpuriu, cu importante tonuri de Art Nouveau, împodobit cu una din cele mai ample şi ornate colonade neoromâneşti din întreaga ţară, un moument arhitectural care exprimă în mod remarcabil identitatea locală.

Palatul este acum sediul primăriei oraşului, iar numele clădirii vine de la cel al unităţilor admistrative care în urmă cu un secol semnificau oraşe sau districte grupând sate: “comune”, denumire încă folosită pentru unităţile teritoriale rurale. Monumentul de arhitectură este, în opinia mea, cea mai elaborată creaţie a lui Săvulescu, exprimată în faza timpurie a stilului naţional, redând elementele neoromâneşti, în parte într-o matrice Art Nouveau, stilul internaţional la modă în perioada anilor 1900. Art Nouveau-ul este cu uşurinţă detectat pe frontonul clădirii, ornamentele de acoperiş, cornişă sau turn. Motivele arhitecturale locale sunt în general inspirate din cele care se găsesc la casele de negustori sau boieri buzoieni, precum şi forme decorative ce fac trimitere la viţa de vie, simbolizând o importantă componentă a economiei zonei.

Ce înseamna neoromânescul timpuriu? Este arhitectura reflectând identitatea naţională modernă în perioada sa de început, ce s-a desfăşurat de-a lungul a două decade, iniţiată în 1886 de arhitectul Ion Mincu cu Casa Lahovary din Bucureşti. Atunci, neavând încă un registru clar de exprimare, a fost deseori sintetizată cu stilurile Mic Paris sau Art Nouveau, prevalente în perioada La Belle Époque. Faza matură, ulterioară, este lansată de Expoziţia Jubiliară Regală de la 1906, prin pavilioanele neoromâneşti de acolo, proiectate după canoane riguroase privind mesajul identităţii naţionale (de exemplu includerea motivului turnului de culă, ornamente inspirate din brâncovenesc şi moldovenesc, sau din arhitectura ţărănească). Şi aceasta a durat alte două decade, când la sfârşitul anilor 1920, noile tehnologii de construcţie în beton armant asociate cu stilurile internaţionale Art Deco şi Moderniste au determinat apusul treptat al neoromânescului, proces ce îl denumesc ca faza lui târzie, sintetizându-se cu noile design-uri, fiind în final, după război, în mare măsură abandonat.

Palatul Comunal din Buzău este aşadar unul din cele mai reprezentative edifcii în existenţă al neoromânescului timpuriu. Colonada ce formează galeria de-a lungul faţadei principale şi a alteia laterale, constituie una din piesele sale de rezistenţă, cea mai amplă astfel de galerie în stil neoromânesc, concurând-o la estetica chiar şi pe cea a lui Mincu ce formează cloisterul mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti. Mai jos sunt fotografii înfăţişând coloane şi elemente de coloană de la parterul edificiului buzoian.

Coloană de la Palatul Comunal Buzău, 1903, arhitect Alexandru Săvulescu. FOTO Valentin Mandache

Coloanele sunt prevăzute cu un amplu fronton ce izvorăşte din capitel, amintind de cel împodobind stâlpii sau colonanele verandelor vechilor conace boiereşti din Muntenia şi partea de sud a Moldovei, de factură otoman-balcanică. Prin unirea frontoanelor coloanelor învecinate, se formează, după cum se poate vedea în fotografia de frontispiciu a articolului, superbe arce frânte trilobate de sorginte brâncovenească, un element esenţial al designului arhitectural neoromânesc.

Pediment de coloană de la Palatul Comunal Buzău, 1903, arhitect Alexandru Săvulescu. FOTO Valentin Mandache

Frontoanele sunt decorate cu monograma PC (Palatul Comunal), înconjurată de vrejuri şi struguri de viţă de vie. Capitelul însuşi este format dintr-o interesantă compoziţie din frunze de viţă de vie, un simbol al paradisului în viziunea naţional-romantică românească, şi de asemenea de o importaţă crucială pentru agricultura ţinutului Buzău.

 Capitel de coloană de la Palatul Comunal Buzău, 1903, arhitect Alexandru Săvulescu. FOTO Valentin Mandache

Stilul arhitectural neoromânesc este actualmente cu încetul redescoperit de către publicul din ţară, după lunga perioadă de ignorare şi distrugere a acestui patrimoniu în comunism, urmată de demolările tranziţiei sălbatice post-comuniste. Palatul Comunal din Buzau, prin exemplul magnificei sale colonade descrise şi ilustrate aici, ar putea fi una din emblemele acestui proces de reapreciere şi valorificare urbană, culturală sau turistică a identităţii arhitecturale naţionale.

Articol publicat iniţial pe blogul Case de Epocă, iar în limba engleză pe blogul Historic Houses of Romania.