Expoziţie de arme din diverse epoci la Muzeul de Istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia temporară „Arme din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României” va fi vernisată vineri, cu câteva zile înainte de Crăciun, începând cu ora 14.00.

Expoziţia „Arme din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României” prezintă publicului şi specialiştilor o selecţie semnificativă din patrimoniul bogat al instituţiei muzeale de arme albe şi de foc din epoca medievală, modernă şi contemporană. Exponatele ilustrează aproape 500 de ani de istorie a tehnologiilor militare din spaţiul românesc, european şi mediteranean, din perioada cuprinsă între secolele XV-XX, se arată într-un comunicat citat de Mediafax.

Armele fac parte din civilizaţia umană încă de la începuturile sale şi definesc oamenii ca specie. Evoluţia lor ilustrează atât progresul tehnologic, forţa creatoare şi ingeniozitatea, dragostea de frumos, cât şi violenţa înnăscută şi puterea de distrugere iraţională a omului. Născute din nevoia de a suplini modestia mijloacelor fizice de atac şi apărare şi de procurare a hranei, armele de vânătoare au fost convertite şi în mijloace de ucidere a altor oameni, în concurenţa cu alte grupuri pentru teritorii şi resurse, pentru a impune idei politice şi religioase şi au devenit simboluri ale autorităţii politice în cadrul societăţii.

 „Arme din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României” relevă o epocă din istoria tehnologiilor militare care a fost decisivă nu numai în spaţiul românesc şi cel european, dar a avut consecinţe şi pe plan mondial, fiind caracterizată de generalizarea şi continua perfecţionare a producerii şi prelucrării oţelului, de adoptarea şi dezvoltarea de către europeni a tehnologiei prafului de puşcă şi a armelor de foc.

Expoziţia este deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti în perioada 19 decembrie - 31 martie 2015 şi poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 09.00 - 17.00.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite