Violenţele cauzează mobilizarea etnică, nu invers
0
După cum puncta şi antropologul Frederik Barth acum 30 de ani, identităţile etnice nu se bazează pe anumite trăsături intrinseci care definesc o comunitate atât de mult cât se bazează nişte diferenţieri între grupuri, rezultate în urma interacţiunilor şi opoziţiilor dintre acestea.
Cu alte cuvinte, cheia de întelegere a etniilor este ideea de “boundary”, o graniţă subiectivă, negoiciată şi asumată personal, mai degrabă decât nişte însuşiri obiective.
Există, desigur, după cum tot Barth ne atrage atenţia, şi un “contents”, conţinut etnic. Spre deosebire de graniţele etnice, importante pentru a înţelege procesele de constituire a identităţilor de grup, conţinutul etnic se referă la cultură, care se transformă şi variază mai mult decât graniţele subiective pe care oamenii şi le imaginează pentru a trasa diferenta între “noi” şi “ei”. Şi cum sunt trasate aceste identităţi, care in niciun caz nu sunt rigide aprioric?
Una din metodele cele mai eficiente de a impune bariere între grupuri şi de a le asocia un conţinut etnic care poate că nici nu există este conflictul. Agenţii umani şi diversele înşiruiri de evenimente, actiuni, decizii, pot conduce la construirea identităţilor şi la crearea separării acolo unde graniţele imaginate între grupuri erau de fapt foarte fluide.
Multe dintre mişcările aşa-zis naţionale sunt de fapt consecinţa unor conflicte pornite de la nivel înalt, chiar şi acolo unde aculturaţia era puternică (cazul kurzilor, bascilor, populaţiilor Bakonjo sau grupării Sikh). Alteori, mobilizarea poate să pornească de la personaje aflate cumva la periferia asimilării, condiţie liminală care a contribuit la nevoia de a deveni un primus inter pares (Napoleon era din Corsica, Stalin din Georgie, Ataturk din Thesalonic, etc.). Nici rolul diasporelor nu este de neglijat, multe mişcări naţionaliste emanând de la elite izolate de locul de baştină (Garibaldi, Kossuth, etc.). Asimilarea este de multe ori contrabalansată de exploatarea unor ataşamente radicale faţă de comunitatea iniţială, poate un rezultat al frustrărilor cauzate de presiunea conformismului care apare în cadrul interacţiunilor transculturale.
Naţionalismul îl putem asocia cu multe, de la teama de a pierde cultura indigenă până la complexele de inferioritate. Oricum, un punct comun il putem găsi de pildă în încercările oricăror elite de a imita modelul statului-naţiune, dar construind o imagine proprie a societăţii, asupra căreia se impune şi o identitate etnică, tocmai pentru a asigura coeziunea noii structuri. În mare, toate grupurile etnice fac schimb, pierd, modifică sau creează elemente culturale care servesc la conservarea comunităţii.
Valorile nucleare ce ajută la crearea caracterului unei comunitaţi sunt şi ele destul de selective şi arbitrare, de aceea mulţi sociologi le numesc ‘tradiţii inventate’, pentru că sunt invocate mai ales când este vorba de o mobilizare. Pe de altă parte, pentru a le da credibilitate, acestea trebuie integrate unei veritabile moşteniri istorice, unui mit de origine şi continuitate care să menţină afinitatea în grup.
Se încarcă comentariile...
