„Super Mercedesul“ lui Hitler nu s-a vândut la licitaţie pentru că oferta a fost prea mică
0O limuzină Mercedes din 1939, folosită de Hitler în deplasările sale în Germania, nu a fost vândută la licitaţia de automobile organizată pe 17 februarie, în Scottsdale, Arizona, pentru că ofertele au atins doar 7 milioane de dolari. Zece la sută din preţul de vânzare urma să fie donat Centrului Simon Wiesenthal pentru educaţia privind Holocaustul.
Maşina, cunoscută ca „super Mercedes”, este unul dintre cele patru modele de acest fel construite vreodată, după cum informează rte.ie., fiind considerată „cel mai important automobil din punct de vedere istoric scos vreodată la vânzare publică” (Worldwide Auctioneers)
Maşina a fost folosită de Hitler cu mai multe ocazii, printre care, parada victoriei din Berlin, după capitularea Franţei, dar şi în timpul vizitei de stat a dictatorului Italian Benito Mussolini.
După război, „super Mercedes” s-a aflat pentru scurt timp, în colecţia privată a unui belgian, după care a ajuns în SUA, la oficiul veteranilor de război din Carolina de Nord. Aici, maşina a fost folosită în timpul paradelor, pentru a-i transporta de demnitari şi pe mamele care şi-au pierdut copiii în operaţiunile militare (Gold Star Mothers).
Conform rte.it, ulterior, maşina a aparţinut mai multor persoane din SUA, până când, în 2002, a fost vândută unui colecţionar european, iar mai apoi, în 2009, unui miliardar rus. Worldwide Auctioneers nu a dezvăluit identitatea proprietarului actual, dar se crede că nu ar mai fi fost vândută de atunci.
„Scopul acestei prezentări nu este în niciun caz acela de a-l glorifica pe Hitler sau politicile sale distructive. Este pentru a vă arăta una dintre maşinile remarcabile ale secolului, construită de oameni înzestraţi şi reprezentând cel mai înalt punct la măiestriei.
Este, de asemenea, un memorial închinat curajului de a lupta al soldaţilor americani, arătând această piesă a unui dictator căzut. Şi, mai presus de toate, este o aducere aminte că răul pe care această maşină îl simbolizează, nu trebuie să se mai întâmple vreodată”, a scris casa de licitaţii într-un post pe site.