Regele a murit! 100 de ani de la sfârşitul lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen
0
27 septembrie 1914, ziua în care regele Carol I al României a murit. Trecuse de ora 05:30 la Castelul Peleş şi pentru colonelul Paul Angelescu, adjutant regal, era o dimineaţă neobişnuit de agitată. Ca prin vis, i se pare că aude zgomote de paşi dincolo de uşa dormitorului său. Apoi, linişte... şi din nou mişcări care trădează oameni grăbiţi.
Şi, în fine, un ciocănit puternic care îl face să tresară. Uşa de la camera sa se deschide şi îl vede intrând pe Ion Mamulea, medicul personal al regelui: „Sculaţi, domnule colonel, şi vă îmbrăcaţi pentru a lua toate măsurile necesare, anunţând şi la Bucureşti pe primul-ministru de o mare nenorocire: regele a murit!”. Angelescu se îmbracă în câteva secunde, apoi se repede spre scara care ducea la apartamentul suveranului. Urcând câte două trepte, intră în dormitorul regelui. Îl vede în pat şi are impresia că doarme, însă regina Elisabeta îi spune: „Iubitul nostru rege s-a stins ca un pui!”
Sâmbătă, 27 septembrie 1914
Ştirea morţii întemeietorului Regatului s-a răspândit în Capitală începând cu ora 8 şi, în primele momente, atitudinea generală a fost de respingere. Era un zvon într-un oraş în care zvonul făcea parte din viaţa cotidiană. Se vorbea cu reţinere, mai mult în şoaptă, pentru că o astfel de veste părea de necrezut. Psihologic, era perfect explicabil: Carol I domnise 48 de ani şi cei mai mulţi dintre români nu cunoscuseră un alt suveran.
În instituţii liniştea era apăsătoare. Afară, pe alei sau pe trotuarele bulevardelor, oamenii intrau în vorbă, uneori fără să se cunoască. Domni cu figuri grave şi cu voci joase se străduiau să pună cap la cap frânturi de informaţii, nu înainte de a le trece prin sita scepticismului: „Dar dumitale cine ţi-a zis?; Şi ai certitudinea că e aşa?”.
Brusc, inevitabilul! Telefoanele oficiale încep să sune, iar ziarele scot ediţii speciale, titrând „Moartea Regelui Carol I”.
Viaţa publică bucureşteană a fost rapid cuprinsă de paralizie. În semn de doliu, sediile administrative, şcolile, băncile, magazinele au început să se închidă, nu înainte de a arbora drapelul în bernă. Oamenii, neştiind ce altceva să facă, au ieşit în număr mare în stradă. Derutaţi, s-au îndreptat în linişte spre Palatul Regal, unde li s-au pus la dispoziţie registre pentru condoleanţe.
Autorităţile iau primele măsuri: în armată se anulează toate învoirile şi se suspendă instrucţia. În oraşe, edificiile publice şi monumentele sunt acoperite de doliu, la sate se anunţă prin afişe moartea Majestăţii Sale. În câteva ore, întreaga ţară află despre marea pierdere. Populaţia se adună spontan în faţa primăriilor, pe Dunăre vapoarele coboară drapelele la jumătatea catargelor... Timp de şase zile, până când, la Curtea de Argeş, sicriul regelui va fi coborât în mormânt, România a trăit o stare reală de tristeţe, consumată decent şi sobru, exact aşa cum a fost caracterul celui pe care îl plângea.
Se încarcă comentariile...
