Mişcarea legionară şi dulăul

Duminică seara, tropa-tropa către emisiunea săptămânală "Ultimul cuvânt", de la B1 TV. Fac de fiecare dată pe jos drumul dintre casă şi studio. E un bun prilej de a-mi reaminti mizeria balcanică a uneia dintre artele centrale ale Bucureştiului: Calea Victoriei.

Cum e însă iarnă mizeria s-a pitit. Putoarea canalelor desfundate nu se simte, deoarece frigul le-a îngheţat, zăpada a aruncat un cearşaf peste hârtoape, iar muieruştele cu tarif şi cerşetorii cu mâna-ntoarsă s-au refugiat prin culcuşuri.

Tropa-tropa, aşadar. Deopotrivă grăbit, deopotrivă conştient că e un nou prilej de a pierde timpul. Chiar la momentul şezătoarei noastre, pe alte posturi, vreo cinci, se petrec şezători asemănătoare. Cu un public scopit de organul numit spirit critic, opiniile sunt aceleaşi peste tot ca valoare analfabetă, diferite însă după pitorescul izvorător de rating. Un cântăreţ de manele are mult mai mult succes decât un profesor de Drept Constituţional la un talk-show despre imunitatea parlamentară. Lucru explicabil. Profesorul e plicticos, nu râgâie, nu stucheşte când zice, nu miaună. Cântăreţul e un spectacol. E drept, spune prostii cu ghiotura. Dar le spune cu aerul că pronunţă axiome şi, mai ales, însoţite de gesturi familiale Poporului televizionist: scărpinări în fund, bâţâieli şi schimonoseli, suflat mucii cu zgomot.

Să revenim. Într-o asemenea hărmălaie, mă întreb ce caut eu la televizor. Mă deosebeşte ceva de cântăreţul de manele? Fireşte că nu. Amândoi apărem la televizor. Prin dreptul lui Carol I călare (ce kitsch!), mă abordează un tânăr care plimbă un câine. Un dulău sur, vioi, acel gen de câine căruia îi spui inteligent. Până când nu-i trece prin cap să te muşte!

— Credeţi că Mişcarea legionară mai poate fi înviată?! mi se adresează proprietarul câinelui, fără niciun cuvânt introductiv, dovadă că mă ştie de undeva. De la televizor, fireşte.Sunt în mare încurcătură.
Pe de o parte, trebuie să mă grăbesc, mai am puţin până la intrarea în emisie. Pe de alta, tânărul pare sincer interesat de chestiune. O chestiune mai aparte pe întinderea întâlnilor mele cu publicul consumator.
— Nu se poate! îi zic, mărind pasul pentru a mi-l potrivi cu cel al dulăului. Nu se poate ca Mişcarea legionară să fie înviată, cade sub incidenţa legii privind antisemitismul.
— N-a fost antisemită! replică tânărul, a fost antibolşevică, şi pentru a fi mai convingător, trage scurt şi ferm de lesa în care e ţinut dulăul.

Dulăul întoarce spre el o privire mirată. N-a fost atent la discuţie.
Patruped cum e, i-or fi fost gândurile la vreo căţeluşă, în timp ce noi discutăm despre Legiune. Continuând să merg pe lângă tânăr şi pe lângă câine, îmi reiau teze mai vechi, scrise în ziare sau spuse la televizor:

• Să nu confundăm Legiunea lui C.Z. Codreanu cu Legiunea lui Horia Sima. Lenin care a formulat doctrina, nu e responsabil de crimele lui Stalin. La fel, C.Z. Codreanu, care n-a guvernat niciodată, nu e responsabil de gogomăniile lui Horia Sima.
• Guvernarea legionară a fost catastrofală. Explicabil însă: a) A fost carotat de Ion Antonescu. Contrar declaraţiilor sale de amor legionar, Generalul voia să guverneze singur. Şi s-a străduit din răsputeri să-i compromită pe partenerii de guvernare. b) Prin crâncena represiune carlistă, Mişcarea legionară din 1940 nu mai era Mişcarea legionară înfiinţată şi condusă de C.Z. Codreanu. Personalităţile lăsaseră loc piţifelnicilor. Ca să nu mai spunem că atraşi de mierea Puterii, dăduseră năvală în Legiune toţi derbedeii.

Cam aşa i-am zis tânărului. Şi poate aş fi zis mai mult, mutând talk-show-ul acolo, în Piaţă, în aerul niţel încreţit de ger, sub privirile aiurea ale lui Carol I de bronz, dacă tânărul, într-o tresărire a lucidităţii, nu şi-ar fi dat seama că mă grăbesc. Iuţind pasul, am ajuns la studio înainte de începutul emisiunii. Mai bine nu ajungeam. Mai bine rămâneam acolo, în Piaţă, să discut cu tânărul, antrenând, poate, în dezbatere, şi dulăul, despre Căpitan.

Aşa că, ajuns la timp la studio, am discutat despre Victor Ponta!