FOTO 90 de ani de la apariţia blestemului lui Tutankhamon. Cum a luat naştere un mit modern

Puţini sunt cei care nu au auzit până acum de blestemele cu mumii legate de civilizaţia egipteană. Fascinaţia din jurul acestor mistere stârneşte încă zvonuri inexplicabile şi poveşti pline de groază.

Poate cel mai cunoscut mit egiptean este cel al blestemului Faraonului Tutankhamon. Se presupune că locul său de veci ar fi fost înconjurat de un blestem, iar cel care ar fi profanat mormântul ar fi dezlănţuit moartea.

Ziua de 5 aprilie 2013 marchează împlinirea a 90 de ani de la moartea lui Lord Carnarvon, cel care a pătruns primul în mormântul faraonului, şi începutul blestemului misterios al regelui egiptean Tutankhamon. Lord Carnavon, un împătimit al tradiţiei egiptene, a fost un aristocrat englez cunoscut drept sponsorul lucrărilor de excavaţie desfăşurate la mormântul lui Tutankhamon din Valea Regilor, în anul 1922.

Se spune că moartea lui are legătură cu un blestem al lui Tutankhamon. Dar povestea reală din spatele morţii Lordului Carnarvon este departe de a fi sinistră, susţine  aşa cum egiptologul Joyce Tyldesley de la Universitatea din Manchester. Ea susţine că o înţelegere cu mass-media şi părerile unor non-experţi au ajutat la amplificarea zvonului privind blestemul regelui Tutankhamon. Recunoaşte însă că acest blestem este mult mai celebru decât regele şi cei care i-au dezgropat rămăşile.

Teoriile experţilor vremii

În noiembrie 1922, echipa egiptologului Howard Carter şi Lord Carnarvon au pătruns pentru prima dată în mormântul lui Tutankhamon. Descoperirea lor a atras atenţia presei de la nivel mondial, dar un acord exclusiv încheiat cu cotidianul „The Times“ a lăsat zeci de jurnalişti în afara mormântului, fără ca aceştia să poată scrie despre descoperire sau să intervieveze pe cineva.

Prin urmare, ziarele au apelat la tot felul de „experţi“ pentru a obţine comentarii cu privire la remarcabila descoperire, printre care şi autori ai unor poveşti de ficţiune, precum Arthur Conan Doyle. De departe, cea mai proeminentă figură a fost romanciera Marie Corelli, ale cărei comentarii cu privire la starea de sănătate a Lordului Carnarvon au dus la întărirea zvonurilor unui blestem.

Într-o relatare a publicaţiei „The Express“ din 24 martie 1923, despre starea de sănătate a Lordului Carnarvon, Marie Corelli scria: „Nu pot decât să mă gândesc că unele riscuri provin din faptul că s-a intrat în mormântul celui din urmă rege al Egiptului, un mormânt care este păzit special. De aceea, mă întreb, «o muşcătură de ţânţar l-a infectat atât de serios pe Lordul Carnarvon?»“. După ce Carnarvon a murit, la doar câteva zile după aceste afirmaţii, Marie Corelli a fost transformată într-o clarvăzătoare, luând naştere o legendă.

Unul dintre sarcofagele de aur ale regelui Tutankhamon, afişat la Muzeul Egiptean din Cairo FOTO AFP

„În cele din urmă, presa din întreaga lume avea o poveste pe care o putea publica fără embargoul impus de „The Times“. Cum se întâmplă după toate decesele celebrităţilor, curând au luat naştere diverse scenarii sinistre. La momentul morţii lui Carnarvon, toate luminile din Cairo s-au stins în mod misterios, iar câinele lui de acasă, din Anglia, a scos un urlet şi a murit“, spune egiptologul Joyce Tyldesley.

Cu toate acestea, aşa cum Tyldesley remarcă în cartea ei, „Blestemul lui Tutankhamon: evoluţia istoriei unui rege egiptean“, o pană de curent în Cairo era ceva obişnuit, iar câinele a murit cu patru ore înaintea stăpânului său.

Aceeaşi Marie Corelli a fost cea care a pus paie pe foc, spunând că „moartea vine pe aripi (muşcătura unui ţânţar n.r.) asupra celui ce intră în mormântul unui faraon“. Mai mult, în urma spuselor ei, s-a încetăţenit ideea conform căreia aceeaşi frază era sculptată la intrarea în mormântul lui Tutankhamon sau undeva în interiorul acestuia.

Lista celor „blestemaţi“

Chiar şi aşa, nu a fost găsită nicio dovadă a acestei inscripţii, iar Joyce Tyldesley spune că e puţin probabil ca Tutankhamon să fi simţit nevoia unei astfel de atenţionări. „Într-un loc în care doar aproximativ 5% din populaţie era alfabetizată, ar părea puţin probabil ca cei tentaţi să jefuiască să fi putut citi acest avertisment. În schimb, era răspândită credinţa că morţii aveau puterea de a se amesteca în treburile celor vii“, mai spune ea.

Absenţa unor dovezi cu adevărat concrete a făcut ca zvonurile să continue. Pe măsură ce anii treceau, au început să apară tot mai multe decese atribuite blestemului lui Tutankhamon. Printre cei „blestemaţi“ se găseau nume precum:

- Prinţul Ali Kemal Fahmy Bey, care a vizitat mormântul şi care ulterior a fost împuşcat de soţia sa, în 1923

- Georges Bénédite, şeful Departamentului de Antichităţi de la Muzeul Luvru, care a murit în 1926, după ce a vizitat mormântul 

- Albert Lythgoe, egiptolog la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, care a murit după ce a văzut sarcofagul lui Tutankhamon deschis.

Astfel de decese suspecte au fost atribuite blestemului lui Tutankhamon până în anii 1970. De altfel, moartea echipajului care a transportat sarcofagul lui Tutankhamon pentru o expoziţie în Londra în 1972 a fost pusă tot pe seama blestemului.

Însă Howard Carter a încercat de-a lungul timpului să dezmintă aceste mituri şi a explicat că nu au existat capcane biologice sau alte otrăvuri în mormânt ori un blestem. De altfel, dintre cei care au pătruns în locul de veci al lui Tutankhamon, numai Lordul Carnarvon a murit prematur. 

Aşadar, ce a dus la declanşarea acestei legende? 

Cum a dat presa naştere unui mit

Se presupune că Lord Carnarvon a murit din cauza septicemiei, după ce şi-a tăiat din greşeală o muşcătură de ţânţar în timp ce se bărbierea. Pe atunci avea 57 de ani, într-o perioadă în care speranţa medie de viaţă la bărbaţi în Marea Britanie era cam în jurul acestei vârste. De asemenea, sănătatea lui a avut de suferit după un accident de maşină din 1901.

Un alt zvon popular în acea perioadă era că Lordul Carnarvon ar fi fost infectat de un ţânţar care ar fi fost contaminat de lichidele de îmbălsămare de pe corpul lui Tutankhamon.

Valea Regilor FOTO Shutterstock

Această teorie a fost răspândită pentru prima oară de „Daily Mail“ şi a câştigat în popularitate atunci când autopsia mumiei a scos la iveală o cicatrice de pe faţă faraonului, care se asemăna cu muşcătura unui ţânţar. Dar acest zvon nu a rezistat pentru că ţânţarii au început să apară în Valea Regilor după ce barajul Aswan a fost construit, în anii 1960.

Sir Arthur Conan Doyle a fost primul care a sugerat că în mormânt au fost plasaţi spori otrăvitori, responsabili de o asemenea tragedie. O altă teorie spunea că Lordul Carnarvon ar fi fost intoxicat de guano, acumulări de excremente (fecale şi urină), produse de lilieci care ar fi rămas pe podeaua mormântului. Dar acest zvon pică din moment ce mormântul era sigilat.

Chiar şi ideea conform căreia Carnarvon ar fi fost ucis de radiaţiile din interiorul mormântului a devenit extrem de populară. În acest caz, nu există dovezi care să susţină o astfel de teorie.

Deci, de ce acest concept al blestemului lui Tutankhamon a persistat?

„Popularitatea ocultismului este motivul pentru care legenda modernă a blestemului lui Tutankhamon continuă să fie crezută şi astăzi. Cu toate acestea, nu este surprinzător că acest aspect al poveştii a continuat să reziste. Cu toată concentrarea pe viaţa Regelui Tutankhamon, imposibilitatea de a vedea mormântul şi o moarte lipsită de evenimente, jurnaliştii nu pot fi învinuiţi că au scris despre un blestem antic şi misterios, indiferent de cât de adevărat ar fi putut să fie”, conchide egiptologul Joyce Tyldesley.