De la „a vrea“ şi până la „a putea“. Paralelă Ucraina-Republica Moldova

Ucrainenii au ales: peste 70% din noul parlament va fi reprezentat de forţele pro-europene. Dar forţe pro-europene au venit totuşi şi la Chişinău în 2009, iar distanţa faţă de finalul procesului de integrare europeană nici nu se poate vedea dintr-un motiv foarte simplu: nu se cunoaşte nici startul.

Da, ucrainenii vor în spaţiul democraţiei europene. Pentru asta ei au mers la vot şi au ales pentru partidele declarat pro-europene. Dar oare nu acelaşi lucru l-au făcut şi românii din Republica Moldova, pentru ca la aproximativ 5 ani de la acel eveniment aşteptările şi deziluziile să fie foarte mari?

Atât pro-europenii de la Chişinău, cât şi cei de la Kiev au venit la putere în condiţii similare: mişcări de stradă importante, pentru democraţie spun unii, anarhice spun alţii.

Să nu vă amăgiţi acum că dintr-o dată la nivelul Ucrainei s-a născut peste noapte o nouă clasă politică. Ca şi la Bucureşti, e doar o schimbare de ambalaj, în mare parte actualele partide ce au intrat în parlament având politicieni cu experienţă, dar nu în sensul bun al cuvântului. La fel a fost şi la Chişinău, acolo unde toate partidele născute după revoluţia din 2009 aveau în componenţa de vârf foşti membri ai Partidului Comunist. Nici acum nimic nu este schimbat, oamenii crescuţi de Voronin fiind vârf de lance.

Nu ştiu care este interesul real al acestora din moment ce înainte de a cere intrarea în spaţiul european trebuie să se pună bazele Statului de Drept. Nu Rusia stă acum în faţa Ucrainei sau în faţa Republicii Moldova, ci chiar propriul sistem statal extrem de şubred din cauza corupţiei. Nu Integrarea Europeană a scos oamenii în stradă, ci lipsa încrederii în proprii conducători şi corupţia generalizată.

Atât Republica Moldova cât şi Ucraina au prea puţin de oferit şi prea puţină experienţă statală ca să putem presupune că există şanse ca problemele să fie remediate rapid. Din acest punct de vedere putem afirma că experienţa României este cu mult mai mare, cei peste 150 de ani de statalitate modernă punându-şi amprenta pe structurile statale, deşi avem şi noi nemulţumirile noastre.

Corupţie există în toate statele lumii, diferenţa între un stat de drept şi unul fără respect faţă de lege nu o reprezintă lipsa corupţiei, ci lipsa unui sistem dornic de a-i pedepsi pe corupţi.

Aici se vede diferenţa majoră între actualul sistem de justiţie din România, faţă ce cele de la Est de Prut. Funcţionarea justiţiei creşte încrederea în stat şi atunci el devine mai puternic. 

La Chişinău actuala clasă politică conducătoare, deşi pro-europeană, a blocat în continuare funcţionarea statului de drept. De altfel de ce nu ar fi aşa din moment ce principalii doi lideri ai partidelor de la guvernare nu îşi pot justifica averea, ba mai mult, dispun de instituţiile statului ca de propria companie.

Între A Vrea şi A Putea este o diferenţă foarte mare. Nu e suficient ca populaţia să vrea, este nevoie ca ea să şi poată să impună  în termeni reali un sistem care să îi conducă spre prosperitate. 

Deşi ucrainienii au ales, este foarte posibil ca peste patru ani, sau poate chiar mai devreme, să constatăm doar dezamăgire şi lipsă de reforme.

Apoi Ucraina, spre deosebire de Republica Moldova, mai are o mare problemă: lipsa unui partener european care să îi promoveze interesele. Cele mai apropiate de calitatea de ambasador sunt Polonia şi România, dar există o reticienţă viscerală faţă acestea două şi un eventual ajutor nu va fi primit cu încredere.