De ce România nu poate fi Ucraina

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Rusă a reuşit cu succes să menţină, cel puţin pentru moment, al doilea stat slav ca importanţă, în propria sferă de interese. Este posibil ca acest scenariu să continue şi strategia militară rusă să fie aplicată mai spre Vestul Europei? În acest caz România ar putea deveni prima ţintă, importanţa geopolitică a Republicii Moldova fiind foarte mică. Dar se poate repeta oare în România scenariul Ucrainian?

Vă voi prezenta mai jos o listă scurtă de argumente datorită cărora aplicarea scenariului Ucrainian în România este practic imposibilă. Nu voi insista asupra detaliilor şi explicaţiilor, ci mă voi rezuma la o simplă enumerare în ordinea pe care eu o consider a fi cea mai importantă:

1. România este un stat cu peste 150 de ani de experienţă, spre deosebire de Ucraina care are puţin mai mult de 20; România e unul din primele state naţionale ce a reuşit să îşi câştige independenţa şi să susţină financiar, logistic şi militar şi independenţa celorlalte din această parte a Europei;

2. Conceptul de naţiune română şi apartenenţă la aceasta este foarte bine închegat, în timp ce în Ucraina el este abia în formare, dar într-un moment în care naţiunile capătă o altă valoare;

3. Poporul român este rusofob prin experienţa istorică şi mai ales prin educaţie; în Ucraina ruşii sunt văzuţi ca fraţii mai mari şi protectori ai ucrainienilor; un conflict ruso-ucrainian este văzut similar cu unul dintre România şi Republica Moldova;

4. România este stat membru NATO, cu un serviciu de securitate internă şi externă foarte bine consolidat încă de pe vremea lui Cuza; nu am pus acest lucru în prima poziţie deoarece experienţa istorică a dovedit că sistemele de alianţe pot cădea;

5. România are experienţa confruntărilor cu Rusia şi a stilului acesteia de lucru, neschimbat din secolul XIX şi până astăzi; de exemplu în perioada interbelică Rusia a încercat să provoace revoluţii locale în Basarabia prin utilizarea de agenţi veniţi de dincolo de graniţă, dar aceastea au fost repede stinse de către armata română;

6. România este un stat latin într-o mare slavă, în care posibilitatea de inserţie a unor trupe para-militare este imposibilă fără ca acestea să fie observate din timp;

7. România este mult mai echilibrată demografic şi cu o densitatea a populaţiei cu mai mare decât a Ucrainei;

8. România are un relief în al cărui centru se află Munţii Carpaţi, redută greu de străbătut; în sens opus Ucraina este un teritoriu care poate fi străbătut cu mare uşurinţă şi fără opoziţie;

9. Armata Română este una cu experienţă şi naţională, spre deosebire de cea Ucrainiană care la începutul conflictului era condusă de elemente pro-ruse; practic Ucraina nu are acum armată care să poată răspunde la comenzile de la Kiev, deoarece ea are butoanele la Moscova;

10. gradul mediu de educaţie al populaţiei este mai ridicat decât în oricare din statele de la Est de noi; acest lucru are legătură cu capacitatea de a manipula, care deşi crescută, este mai scăzută decât la est.

Deşi pare anormal, ceea ce a făcut Rusia a fost să menţină unitatea zonei slave. Cel mai probabil că orice stat ar fi făcut acelaşi lucru, având în vedere că Ucraina aparţine identitar acesteI sfere şi nu a făcut parte niciodată din civilizaţia europeană post-romană.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite