Dacii, romanii şi secuii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea din Valea Zânelor reconstituită 3D. FOTO covasnamedia.ro.
Cetatea din Valea Zânelor reconstituită 3D. FOTO covasnamedia.ro.

Nu demult, la marginea localităţii Siculeni, o localitate atât de importantă pentru secui, cu ajutorul unui detector de metale s-a găsit o comoară dacică foarte rară, un colier (torques). Evenimentul care constituie una dintre descoperirile arheologice cele mai de seamă ale ultimelor decenii arată clar că secuii trăiesc zi de zi împreună cu spiritualitatea şi patrimoniul arheologic al dacilor şi al romanilor.

Traducere din limba maghiară a articolului: Dákok, rómaiak és a székelyek esete

Autor: T. Szabó Csaba - tradus de: André Ilona-Ibolya, Gáspár Hajnal, Szilágyi István

Pe câmpurile lor, sub satele lor, în adâncul dealurilor, munţilor şi pădurilor se ascunde moştenirea bogată a civilizaţiei dacice precum şi a celei romane care o urma, prosperând între sec. I î. Hr. şi III d.Hr.


Comorile dacice din Mădăraş, jud. Mureş. Foto: evz.ro

Comorile dacice din Mădăraş

În multe localităţi secuieşti există şi astăzi legende despre Drumul lui Traian, diferitele cetăţi, ruine şi fortăreţe sau nume de localităţi inspirate de urmele şi amintirile trecutului dacilor sau al romanilor. Din păcate, din cauza diferenţelor grave existente între istoriografia românească şi cea ungurească, naţionalizate, ideologizate şi politizate, atât trecutul dacilor cât şi cel al romanilor constituie o moştenire tratată ca tabu şi asociată cu atribute peiorative în Ţinutul Secuiesc.

În ultimele două secole s-au găsit numeroase şi semnificative localităţi, cetăţi şi descoperiri arheologice dacice (peste 40 de fortăreţe dacice, 200 de localităţi şi aproximativ 30 de comori importante) pe teritoriul Ţinutului Secuiesc istoric. Numărul şi semnificaţia acestora, într-adevăr, este atât de mare încât pot fi comparate doar cu cele ale fortificaţiilor regatului dacic din Haţeg, deci putem spune că înainte de cucerirea romană dacii se strângeau în două centre mari, aflate pe teritoriul Haţegului şi al Ţinutului Secuiesc.

Comoara dacică descoperită la Sâncrăieni, jud. Harghita. Foto: luceafarul.net

Comoara dacică descoperită la Sâncrăieni

Grupurile de popoare şi triburile variate care trăiau aici între secolele I î. Hr. şi sec. II d. Hr. şi pe care, bazându-ne pe surse literare, le amintim sub denumirea colectivă de daci, trăiau într-o anumită alianţă tribală sau formaţie statală primitivă (regat) din care făcea parte şi Ţinutul Secuiesc de astăzi, dar numai pentru o perioadă scurtă – mai ales în vremea domniei regelui Burebista şi urmată peste o sută de ani de epoca lui Decebal. Civilizaţia bogată creată de populaţiile dacice, foarte variate din punct de vedere etnic, care se strângeau în numeroase triburi şi cel mai probabil vorbeau limbi doar asemănătoare, dispăruse deodată, fără a lăsa urme semnificative după cucerirea teritoriului de împăratul Traianus (anul 106 d. Hr.). Datorită poporului roman, foarte eterogen din punct de vedere etnic, pe teritoriul Ţinutului Secuiesc istoric s-au construit şi au prosperat zeci de fortificaţii, localităţi romane mai mici într-o perioadă de abia 170 de ani (106-271 după Hristos), asigurându-le un cămin comun sirienilor, germanicilor, panonienilor, dalmaţilor sau chiar soldaţilor hispanici şi comercianţilor.

Fortificaţii şi turnuri de observare romane pe teritoriul Ţinutului Secuiesc. Sursa: limesdacicus.ro

Fortificaţii şi turnuri de observare romane pe teritoriul Ţinutului Secuiesc foto limesdacicus.ro

Pe de o parte, istoriografia românească mult timp voia să dovedească cu orice chip faptul că dacii, după ce s-au amestecat cu „romanii” (de diferite etnii) ajunşi pe aceste meleaguri, ar fi trăit aici în continuare din secolul al II-lea până în zilele noastre, iar de pe altă parte istoriografia maghiară a negat acest lucru la tot pasul, şi declara sus şi tare că dacii au dispărut definitiv după anul 106, iar după retragerea romană din anul 271 nu ar fi existat formaţiuni statale, nici populaţie stabilă pe teritoriul actual al Ţinutului Secuiesc.

Cercetătorii de azi - arheologi mai moderaţi şi mai obiectivi, români şi maghiari deopotrivă, acceptă că este posibilă prezenţa dacilor într-o oarecare proporţie în timpul sau chiar si după ocupaţia romană pe teritoriul actual al Ţinutului Secuiesc, dar consideră că ar fi fost imposibilă în decurs de doar 170 de ani omogenizarea unei populaţii atât de diverse şi multietnice precum şi perpetuarea acesteia, deci teoria continuităţii etnice ar trebui abandonată în mod definitiv. Continuitatea etnică, etnicizarea obiectelor arheologice, atribuirea unor caracteristici etnice acestora nu numai că este imposibilă, ci arată o metodologie greşită. Este la fel de problematică în istoriografia maghiară şi română deopotrivă practica de etnicizare şi caracterizarea popoarelor care au trăit pe aceste meleaguri în următoarele 10 secole de după perioada romană.

Tezaurul dacic de la Surcea. Sursa: gazetadecluj.ro

Tezaurul dacic de la Surcea foto gazetaecluj.ro

Dacă ne uităm la societatea noastră modernă în retrospectivă, sursele importante pentru viitorii arheologi de peste câteva secole care poartă caracteristici etnice ar fi ţesuturile cu motive şi culori ungureşti-secuieşti, mobilierul pictat, porţile secuieşti, cărţile de rugăciune şi inscripţiile ungureşti sau pseudo-runice, toponimele, sursele literare sau arhivele. Însă tocmai acestea sunt cele mai sensibilie şi perisabile surse pentru că solurile şi clima Ardealului nu permit conservarea lor, iar inscripţiile nu ar oferi informaţii decât despre limba utilizată de populaţie sau limba oficială a regiunii. Din păcate, dacii nu au lăsat surse scrise, iar inscripţiile romane (latine) ne indică doar o stare juridică şi administrativă şi nu o identitate etnică sau culturală.

Aşadar, ar fi util să uităm odată metoda arheologică din secolul al XIX-lea care încearcă să atribuie un caracter etnic, lingvistic sau „naţional” obiectelor antice. Trebuie să spunem clar că acest lucru nu este posibil decât foarte rar, prin intermediul unor surse excepţionale. Atât arheologii şi istoricii români cât şi cei maghiari ar trebui să abandoneze acest tip de argumentare, respectiv atribuirea exclusivă a relicvelor dacice şi romane unui singur grup etnic/naţional contemporan, ci să le trateze ca parte a patrimoniului european, ca fiind tezaurul tuturor. O astfel de abordare ar potoli cu siguranţă traumele grele trăite în istoria comună a românilor şi maghiarilor şi ar creşte atenţia secuilor şi a maghiarilor pentru relicvele dacice şi romane.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite