Comunismul sau încremenirea timpului

Au spus-o mulţi şi de multe ori: comunismul nu este o ideologie politică asemeni altora. Adică nu pleacă de la un set de principii recognoscibile, fie şi cu accente diferite, în mai toate ofertele electorale.

Comuniştii nu reprezintă un partid care a pierdut, după decenii de domnie fără concurenţă, pur şi simplu alegerile. Dimpotrivă. Intrat exclusiv prin violenţă în istorie, menţinându-se doar prin teroare şi frică, prin manipulare şi uniformizare, comunismul este o Ersatzreligion, un surogat de religie, cum ar spune Berdiaev şi după el ceilalţi, de la Voegelin la Gentile şi nu numai. Prima concluzie care decurge de aici: comunismul este incomparabil, orice demers comparatist legitimându-l. El nu este prea mult socialism şi prea puţină democraţie, cum nu este nici proba suficientă a absenţei liberalismului şi nici numai dovada falimentului programat al autoritarismul partidului-stat.

Ethosul celor care l-au proiectat mental şi al celor care l-au pus în practică, cu toţi revizioniştii la un loc şi fără deosebire, fără grade de eroism, corespunde unei secte posedate de certitudine. De unde şi crima ca expresie uzuală a corecturii aduse cotidian unei realităţi care se încăpăţâna să devină ideală. Realizarea omului nou permitea şi justifica anihilarea psihică şi fizică a celui vechi. Glonţul ucidea materia neputincioasă, lăsând loc spiritului. În această logică, comuniştii ar fi avut o şansă, ipotetic vorbind, dacă ar fi populat arca lui Noe, dacă ar fi luat în stăpânire pământul fără umanitate, dacă ar fi fost contemporanii unui moment zero al istoriei.

Metaforic, în plină eră a cercetării limitelor universului, comunismul ar mai avea totuşi sorţi de izbândă pe planete îndepărtate. Ce a fost capabil să distrugă pe Terra, ajungând la peste o sută de milioane de victime – în cifre: 100.000.000 –, este suficient de sugestiv pentru inadecvarea fundamentală, o trăsătură comună celor care sunt aici, dar îşi văd împlinirea vieţii într-un dincolo izbăvitor. Diferenţa esenţială: comuniştii au dorit contopirea lui aici, oricât de plin de erori, cu dincolo, oricât de improbabil. Au vrut, cu alte cuvinte, să încremenească timpul.

(Din Prefaţa la trilogia Apostolii lui Stalin,

semnată de jurnaliştii Laurenţiu Ungureanu şi Eremia Radu

şi apărută cu sprijinul IICCMER.)