Comunismul şi inconsecvenţele Europei

Preşedintele Germaniei, domnul Joachim Gauck, a fost pentru câteva zile în România. Prilej cu care a ţinut, la Biblioteca Naţională, un remarcabil discurs urmat de o scurtă dezbatere.

Deja în introducerea făcută de moderator, domnul Andrei Pleşu, nu a putut fi evitată trimiterea la profilul moral şi intelectual al înaltului oaspete, de numele acestuia fiind legate atât dizidenţa anticomunistă, cât mai ales procesul de clarificare şi cunoaştere iniţiat de o structură guvernamentală activă imediat după 1990, cu mult înaintea înfiinţării, la noi, a CNSAS sau IICCMER. „Instituţia Gauck“ (die Gauck-Behörde) a facilitat deja din 1992 accesul la arhiva STASI, fiind prima iniţiativă de acest gen din fostul lagăr comunist.

Tema discursului prezidenţial de la Bucureşti a fost, în apropierea nemijlocită a votului britanicilor, Europa. Mai precis, o trăsătură paradoxală a culturii europene: pasiunea pentru raţiune. Întreaga istorie a continentului – cu bibliotecile, lăcaşurile sale de cult, universităţile şi curentele de idei cunoscute – se poate sintetiza în încercarea, mereu reluată, pentru că niciodată izbutită total, de a evita iraţionalul, de a răspunde la cele două mari spaime atavice din om: teama de necontrolabil şi de străin/străini.

La întrebarea cum vede raportarea Europei, în ansamblu, la tematica totalitarismului comunist, Joachim Gauck a dat un răspuns franc, subliniind că, înainte de orice, în vreme ce regimul nazist a privit întreaga Europă, cazul comunismului a fost considerat regional, local. În plus, fostul dizident a reamintit că timp de decenii intelectuali din Vestul Europei au crezut ad absurdum în ideologia comunistă. În ciuda discernământului aplicat în cazul altor analize, unii lideri de opinie au ignorat pur şi simplu evidenţa răului comunist.

O altă formă de raportare inconsecventă la comunism a Europei se vede mai ales în perioada de criză prin care am trecut, dar care se prelungeşte prin alte elemente. Astfel, potrivit preşedintelui german, în vreme ce capitalul nu reuşeşte atât de mult dezumanizarea persoanei, lipsa libertăţii are un efect distrugător în profunzime. Acest adevăr simplu este şi el ignorat, fiindu-i preferată critica la adresa capitalismului şi alimentarea populismului. Intelectualitatea europeană a dat uitării fenomenul dezumanizării comuniste şi a evitat condamnarea acestuia, motiv pentru care evită acum dezbaterile oneste.