Ceauşescu, primit la Vatican de Papa Paul al VI-lea

Nicolae şi Elena Ceauşescu, la întâlnirea cu Suveranul Pontif din mai 1973. FOTO: ARHIVELE NAŢIONALE

În 1973, Nicolae Ceauşescu a avut ocazia să converseze cu personalităţi de primă mărime ale lumii, printre aceştia numărându-se şi liderul spiritual al catolicismului, Papa Paul al VI-lea. Primirea la Vatican s-a făcut cu tot fastul, dar încercarea Suveranului Pontif de a-i forţa mâna în problema greco-catolicilor l-a iritat pe Ceauşescu.

Descinderea cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu la Vatican s-a produs în 26 mai, ultima zi a periplului italian, cu puţin înainte de plecarea spre casă. Întâlnirea cu Suveranul Pontif s-a desfăşurat după un ceremonial extrem de precis, consemnat ca atare în fişa vizitei alcătuită de serviciul Protocol al Ministerului de Externe.

Ceremonial fastuos
Ceauşescu, soţia şi suita, escortaţi de poliţia italiană, s-au prezentat la ora 11:45 la Arcul Clopotelor, aflat în stânga faţadei Bazilicii Vaticanului. Intrând în zona de jurisdicţie a Statului Papal, poliţia italiană i-a abandonat pe oaspeţi în grija Serviciului de Vigilenţă al Cetăţii Vaticanului, care i-a condus cu un automobil până la Curtea Sfântului Damaschin. Acolo au fost aşteptaţi de marchizul Sacchetti, delegat special al Comisiei pentru Stat a Vaticanului şi de Gentilomii Sanctităţii Sale (membrii „Familiei Pontificale“ laice). Primirea oficială s-a consumat în sala Clementina, unde un pichet al Gărzii Elveţiene a dat onorul. Pe Ceauşescu l-a preluat monseniorul Prefect al Casei Pontificale, care a condus cortegiul prin sălile apartamentului pontifical, până la Sala Ambasadorilor. Acolo, suita s-a despărţit: Ceauşescu, împreună cu George Macovescu, ministrul de Externe au continuat drumul până la Biblioteca Sanctităţii Sale, conduşi de Prefectul Casei Pontificale. Elena Ceauşescu şi restul oficialilor români, împreună cu Gentilomii, au vizitat Capela Sixtină şi Capela Paulină. Între timp, şeful statului român a conversat cu Suveranul Pontif  „circa 50 de minute“, după cum a consemnat comunicatul oficial publicat în „Scînteia“.

România, Sfântul Scaun şi Columna lui Traian
Întâlnirea dintre Ceauşescu şi Papă poate fi trecută în categoria „vizitelor istorice“. Oficial, România nu mai avea relaţii cu Sfântul Scaun din 1948, când Concordatul (tratatul dintre statul român şi Vatican, n. red.) fusese denunţat unilateral de români. În baza acestuia, Papa singur avea dreptul să numească înaltul cler catolic din România, care la rândul lui îi datora ascultare doar Suveranului Pontif. Aceste proceduri administrative statornicite în decenii, ce presupneau o legătură directă şi nemijlocită între ierarhii catolici şi Papă, au fost socotite inacceptabile de regimul comunist de la Bucureşti. Legea Cultelor şi cea a Învăţământului, ce consfinţea ingerinţa statului în afacerile bisericilor şi mai ales desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice prin unificarea acesteia cu Biserica Ortodoxă, au tensionat relaţiile României comuniste cu statul papal.
Aproape două decenii, contacte oficiale între Bucureşti şi Vatican n-au existat. În 1963 a început pontificatul lui Paul al VI-lea, un papă ce a arătat bunăvoinţă faţă de regimurile comuniste din Europa de Est, sperând astfel să poată pleda cu mai mult succes în favoarea credincioşilor catolici. În 1966 l-a primit la Vatican pe ministrul de Externe sovietic Andrei Gromâko. Vaticanul a început discuţii cu Ungaria, Cehoslovacia şi Iugoslavia şi ar fi dorit şi normalizarea relaţiilor cu România. Unii paşi, foarte timizi, s-au făcut după venirea lui Nicolae Ceauşescu la putere, în 1965. Socotindu-l un lider tânăr şi mai deschis decât predecesorul, Vaticanul a început demersuri discrete, găsind un bun interlocutor în persoana lui Cornel Burtică, ambasador al României la Roma între 1965-1969. După negocieri sinuoase, în 1967, copia columnei lui Traian aflată la Vatican a fost adusă la Bucureşti şi avea să fie expusă în viitorul Muzeu de Istorie a RSR. În 1968, când se aniversa jumătate de deceniu de la Marea Unire, s-a discutat repatreierea urnei conţinând rămăşiţele pământeşti ale episcopului Ioan Inochentie Micu-Klein, proiect abandonat până la urmă.
Primele contacte semi-oficiale fuseseră stabilite odată cu vizita la Vatican a premierului Ion Gheorghe Maurer, însoţit de Corneliu Mănescu, ministrul de Externe, în ianuarie 1968. În toamna aceluiaşi an, pentru prima oară după expulzarea nunţiului apostolic Gerald Patrick O'Hara în 1950, un oficial al Sfântului Scaun vizita România.

Iritat de Papă
Iniţiativa contactelor a avut-o întotdeauna Sfântul Scaun, care n-a scăpat nici un prilej să forţeze o breşă cât de mică în zidul de beton-armat cu care se înconjurase Bucureştiul, când venea vorba de Papă. Oficialii Vaticanului au căutat prilejuri să întâlnească oficiali de rang cât mai înalt de la Bucureşti, Sfântul Părinte transmiţând în mai multe rânduri semnale de disponibilitate în acest sens. După o curte asiduă, Ceauşescu a admis în primăvara lui 1973 să-l întâlnească pe Papa Paul al VI-lea. Urmaşul Sfântului Petru întrupa în persoana sa o dublă calitate: pe lângă cea de lider al comunităţii catolice mondiale, era şi şef de stat. Ceauşescu a întâlnit, aşadar, un „omolog“, de o factură mai specială însă.
Deşi presa de la Bucureşti a relatat că doar Ceauşescu fusese primit de Suveranul Pontif, la discuţii a asistat şi ministrul Macovescu. De partea cealaltă, Papa a fost ajutat de Agostino Casaroli, înalt prelat specialist în relaţiile Vaticanului cu Estul comunist, inclusiv cu România. Nu i-a fost de prea mare folos, pentru că Ceauşescu a refuzat să abordeze subiectul care interesa de fapt Vaticanul - situaţia greco-catolicilor din România. Conversaţia a decurs protocolar. Papa l-a flatat pe Ceauşescu şi a adus omagii iniţiativelor sale în plan extern, oaspetele a mulţumit şi a repetat ce mai spusese şi cu alte prilejuri. Apoi, Suveranul Pontif a căutat să-i forţeze mâna liderului de la Bucureşti: deşi se ştia bine că problema greco-catolică este un subiect tabu, i-a înmânat un mic memoriu pe temă. Constrâns de situaţie, Ceauşescu l-a primit, dar gestul în sine i-a produs iritare pe care nu s-a străduit să o disimuleze deloc. „Voi căuta să fiu foarte sincer. Este, de altfel, obiceiul meu“, a răspuns tranşant. „România se numără printre statele care crează condiţii bune pentru manifestarea tuturor cultelor religioase. De altfel, trebuie să vă spun, în România sunt 14 culte. Acestea se bucură de toate drepturile şi aş putea chiar să vă spun că suntem în relaţii bune cu şefii tuturor acestor biserici. În ce priveşte biserica catolică, ea se bucură de toate drepturile. Sigur, sunt unele probleme care s-ar cere lămurite şi suntem gata, asupra acestora, să discutăm. Noi dorim ca la fel ca şi celelalte biserici din România şi biserica catolică să se încadreze în viaţa poporului, să participe activ şi la bucuriile, şi la suferinţele poporului. În ce priveşte problema la care v-aţi referit însă în mod special aş dori să vă declar că noi considerăm această problemă pe delin rezolvată. Istoria României este foarte frământată, sigur mi-e greu acum să mă refer la aceasta. Lupta pentru unitatea naţională a jucat un rol important, aş putea spune secole. Unirea celor două biserici în cadrul bisericii ortodoxe noi o considerăm ca o necesitate istorică, ca o necesitate a unităţii naţionale şi trebuie să vă spun deschis că în România despre problema aceasta nimeni nu mai discută şi nu mai doreşte să discute“.
Astfel, în problema care interesa Vaticanul, Ceauşescu a rămas inflexibil, limitele conversaţiei cu Suveranul Pontif fiind stabilite de el, şi nu de Sfântul Părinte. Mai deschis în unele privinţe, în altele Ceauşescu a rămas opac. Cum a fost, de pildă, în privinţa greco-catolicilor. Relaţiile României cu Sfântul Scaun au rămas rupte până în 1989.

Elena Ceauşescu a vizitat Capela Sixtină
Între timp, protocolul Vaticanului a urmat programul prestabilit. După ce a vizitat Capela Sixtină, Elena Ceauşescu şi ceilalţi oficiali au fost aduşi de Gentilomii Sancităţii Sale în Bibliotecă, pentru a face cunoştinţă cu Papa Paul al VI-lea. În calitate de şef al delegaţiei, Ceauşescu i-a prezentat-o Papei pe soţia sa şi pe ceilalţi oficiali însoţitori. Momentul a fost imortalizat iar fotografiile - reproduse pe prima pagină a presei de la Bucureşti. Ceauşescu repurtase o nouă victorie de prestigiu.