Dincolo de cauza pe rol, ceea ce mă frământă este ceva comun tuturor dosarelor de până acum şi celor viitoare la care IICCMER lucrează: cum ajung ideile să ucidă. Sigur, tema este îndelung dezbătută, potenţialul criminal al convingerilor, inclusiv a celor declarat religioase, preocupând pe bună dreptate nu doar istoricii sau sociologii, ci în egală măsură pe jurişti, filosofi, antropologi sau teologi. De la Cain şi Abel încoace, pentru a ne orienta după canonul biblic, umanitatea este într-un permanent pericol al răului pe care omul îl face omului.

Teoretic, comunismul a proclamat începutul şantierului colosal la finalizarea căruia urmau să strălucească în toată splendoarea o nouă societate, un om total nou, dotat cu capacităţi paranormale, în stare nu doar să muncească uimitor de mult, precum Stahanov, dar să meargă la propriu pe apă şi cuie sau prin foc. Aplecarea teosofică a lui Lenin va da naştere unui proiect antropologic aparte. Omul nou trebuia să fie un fachir născut din amestecul halucinant dintre marxism şi ezoterism, materialism şi supranatural, credulitate şi ateism.

În teorie şi practică deopotrivă, comunismul era programat să ucidă.

Practic, pusă în aplicare, ideologia îşi va etala tot capitalul de inumanitate care, pe hârtie, părea mataforic. Pentru cei care, deloc puţini, mai cred că avem de-a face cu o idee generoasă aplicată defectuos (sic!), să le fie adus aminte că, în Manifestul Partidului Comunist din 1848, lupta de clasă şi crima politică erau deja instrumente prevăzute pentru viitoarele revoluţii. Ororile ce aveau să fie comise, ajungându-se la peste o sută de milioane de victime în întreaga lume, făceau parte constitutivă din proiect. În teorie şi practică deopotrivă, comunismul era programat să ucidă.

La nivel de executanţi, comunismul a oferit mediul propice în care ceea ce este mai abject în om iese la suprafaţă. Vişinescu, Ficior sau Petrescu, alături de miile de alte cadre, de preşedinţi de colhozuri sau de organizaţii locale ale PCR, pentru a nu mai aminti de intelectualii oportunişti – toţi la un loc reprezintă intermediarii prin care propaganda a devenit fapt. Mecanismul de luare în posesie, de manipulare şi dominare, de suspendare a limitelor morale şi abrutizare este comun tuturor extremismelor. Ieri ca şi astăzi.