Arheologii greci au găsit vestigiile unui palat micenian cu o vechime de peste 3.500 de ani
0Arheologii din Grecia au descoperit ruinele unui palat micenian, decorat cu inscripţii arhaice de mare importanţă istorică, în apropiere de Sparta, monumentul datând din secolele 17-16 î.Hr., potrivit „The Guardian”.
Palatul miceanian, care a fost construit în secolele 17-16 î. Hr., a avut 10 camere şi a fost descoperit lângă Sparta, în sudul Greciei. la locul unde a fost descopeit palatul, arheologii au găsit obiecte de cult, figurine din lut, o cupă încrustată cu un cap de taur, săbii şi fragmente de picturi murale.
Din 2009, arheologii au scos la iveală numeroase inscripţii şi manuscrisul denumit "Linear B", cel mai vechi descoperit vreodată în Europa. Acest manuscris a apărut în Creta în anul 1375 Î.Hr. şi a fost descifrat la mijlocul secolului 20.
Noua descoperire arheologică va permite explorarea mai amănunţită a organizării politice, administrative, economice şi sociale" din vremurile antice şi va furniza noi informaţii despre religiile şi limbile vorbite de civilizaţia miceniană.
Potrivit ministrului de Cultură din Grecia, în 2015, în Grecia au avut loc peste 150 excavaţii arheologice, „care demonstrează importanţa moştenirii arheologice şi culturale a acestei ţări”, susţine sursa citată