„Adevěrul“, despre moartea domnului Brătianu: „Continuarea operei lui nu va fi cu putinţă“

„Adevěrul“, despre moartea domnului Brătianu: „Continuarea operei lui nu va fi cu putinţă“

Ionel Brătianu a murit câteva luni mai târziu după regele Ferdinand I

24 noiembrie 1927 a fost ziua în care a murit Ionel Brătianu, premierul Marii Uniri şi mâna dreaptă a regelui Ferdinand. „Adevărul“ vă oferă luni, 15 ianuarie, ediţia „Adevěrul“ din 25 noiembrie 1927, care a tratat pe larg cauzele morţii bătrânului liberal şi a omagiat întreaga sa activitate politică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anul 1927 a fost cel puţin nefast pentru politica românească. Cei doi slâlpi de susţinere a scenei politice au dispărut. Mai întâi, a murit regele Ferdinand, pe 20 iulie, fiind urmat la tron de micul Mihai I, sprijinit de Regenţă. Apoi, s-a dus şi mâna lui dreaptă, omul alături de care a realizat cele mai mari aspiraţii ale României, premierul Ionel Brătianu. Pe 24 noiembrie, odată cu dispariţia omului de stat liberal, politica românească a intrat într-o nouă eră, într-o nouă lume, care avea să joace după alte reguli decât cele impuse de el. Căci numai Ionel Brătianu putea duce politica lui şi nimeni altcineva – ceea ce posteritatea a putut constata din manualele de istorie, iar contemporanii au putut intui numai: „Guvernul, care a primit o lovitură atât de cumplită prin moartea lui Ionel Brătianu, s-a reconstituit imediat, sub conducerea d-lui Vintilă I.C. Brătianu. Era firesc. Cel mai pios omagiu pe care-l poţi aduce unui scump dispărut este să-i continui opera, în măsura posibilului. Fără nici un gând de polemică – evident, n-a sosit timpul pentru asta – vom spune însă că Ionel Brătianu nu poate fi înlocuit de nimeni şi că deci continuarea operei lui, aşa cum o înţelegea şi cum ar fi făcut-o el însuşi, nu va fi cu putinţă“, scria ziarul „Adevărul“ la moartea premierului român.

Unul dintre cei buni

De altfel, ziarul a dedicat articole ample, în ediţia din 25 noiembrie, personalităţii lui Ionel Brătianu, în care sunt analizate cauzele morţii, precum şi evoluţia bolii. În acest număr al ziarului, se aduc, totodată, elogii celui care a fost, probabil, cel mai mare om politic din istoria României, fiind trecute în revistă datele biografice, marile sale realizări – dar fără patetism, căci „Adevărul“ nu era un mare susţinător al politicilor liberale şi al metodelor de conducere promovate de bătrânul liberal. Aşa merg lucrurile, în general, istoria consemnează mai repede victoriile sau marile înfrângeri, adică rezultatul unor decizii, şi lasă deoparte metehnele de procedură pe care contemporanii le priveau cu atenţie şi îngrijorare.

Asta susţineau şi reporterii „Adevărul“, care observau că bilanţul carierei politice a fostului premier român înclină în favoarea lui: „Unirea tuturor ramurilor poporului român şi reforma agrară, cea mai radicală revoluţiune socială şi economică pe care a realizat-o vreun stat modern, cu mijloace întru totul pacifice. Amintirea acestor două fapte ar ajunge pentru a-i asigura unul dintre cele mai strălucite locuri în istorie“. Ceea ce s-a şi întâmplat, căci şi astăzi numele lui Ionel Brătianu este legat, într-o clipire, măcar de aceste trei evenimente cruciale: intrarea României în Primul Război Mondial şi înfăptuirea Marii Uniri, urmată de reforma agrară şi de instituirea votului universal.

O boală banală?

Dispariţia lui Ionel Brătianu n-a fost prevestită de nimic. De aceea, după moartea sa au apărut speculaţii dintre cele mai curioase – unii spuneau că ar fi contractat o gripă severă de la diplomatul Nicolae Titulescu, în timp ce alţii s-au aventurat în scenarii cu agenţi sovietici care l-au infectat cu streptococi. Reacţia aceasta a oamenilor a venit din nevoia de a explica moartea sa subită. Ionel Brătianu a murit în trei zile, după ce a acuzat dureri în gât, pe 22 noiembrie. A fost diagnosticat cu amigdalită. O boală banală, şi atunci, ca şi acum. Numai că lucrurile nu au stat chiar aşa, iar „Adevărul“ a realizat o anchetă asupra cauzelor morţii bătrânului liberal.

Din discuţiile cu medici, reporterii au descoperit că primul diagnostic, de amigdalită, a fost greşit. De fapt, a fost vorba despre o inflamaţie a faringelui. Iată cum au explicat instalarea infecţiei: „Primul început al boalei nu se deosebea întru nimic de amigdalitele obişnuite. Premierul avea dureri la înghiţit, febră până la 38 de grade, o sensaţie de boală. Examenul gâtlejului a arătat că e vorba de o inflamaţie a amigdalelor. S-a instituit tratamentul obişnuit“. Însă, medicii au constatat că boala nu evolua în mod obişnuit, ci dimpotrivă: starea generală a premierului era foarte rea, inflamaţia progresa rapid, în ciuda tratamentului administrat, iar temperatura nu sărea de 39 de grade.

„Tatăl meu e mort“

S-a recurs la examen bacteriologic. Rezultatele de laborator au dat verdictul: infecţie cu streptococ. Inflamarea gâtului s-a complicat cu edem al epiglotei. Practic, epiglota s-a tumefiat şi a afectat respiraţia. Riscul de asfixiere a devenit foarte mare. „În faţa acestei situaii atât de grave, medicii au recurs la un mijloc eroic: s-a decis intervenţia chirurgicală numită tracheotomie. (...) Această operaţie era foarte curentă în trecut, când din cauza anginei difterice, primejdia sufocării venea mai des. Astăzi, operaţia se face rar, în cazuri cu totul deosebite, cum a fost al lui Ionel Brătianu“, relata „Adevărul“. Operaţia, realizată de doctorul Constantin Angelescu, părea să fie un succes. Ionel Brătianu respira. Dar boala nu fusese extirpată, infecţia progresa, edemul creştea. După câteva complicaţii postoperatorii, pulsul lui Brătianu a ajuns la 120. Apoi la 130. Şi la 140.  S-a ajuns la insuficienţă renală. Atunci, ca o ultimă soluţie, medicii au decis o nouă operaţie, cu riscuri mari. După intervenţia chirurgicală, în acea noapte, Ionel Brătianu nu mai putea vorbi, aşa că a cerut o hârtie. A scris că îi e sete. I s-a administrat artificial ceai cu rom. După aceea, Brătianu i-a scris doctorului Angelescu: „Nu eşti emoţionat!“.

În acea noapte, în jurul orei 1.00, a sosit de la Iaşi şi George Brătianu, fiul premierului, pentru a-şi veghea tatăl în spital. Dimineaţa, avea să trimită acasă, soţiei sale, Elena Brătianu, rămasă în Moldova, o telegramă scurtă: „Tatăl meu e mort“. După o oră de agonie, Ionel Brătianu a murit, la ora 6.45, după cum se arăta şi în certificatul de deces, semnat de cei cinci medici care l-au tratat.

Foto: La înmormântarea lui Ion I.C. Brătianu au participat toţi marii oameni politici ai vremii. În fotografie se vede fiul său, George (în faţă), şi fratele lui, Vintilă (în prim plan, cu pălărie)

Doliu naţional

 

CU „ADEVĂRUL“, VINE ŞI „ADEVĚRUL“ DIN 1927

O reproducere integrală a ediţiei „Adevěrul“ din 25 noiembrie 1927 este oferită numai cu ziarul „Adevărul“ de luni, 15 ianuarie 2017, care poate fi achiziţionat de la toate punctele de difuzare a presei. Preţul unui ziar este de 3,49 lei.

Odată cu schimbările de guvern, relatate pe larg în „Adevărul“, a avut loc şi schimbarea la faţă a României. Toată ţara a intrat în doliu. Clădirile autorităţilor publice, ale instituţiilor de învăţământ, chiar şi ale magazinelor, din Bucureşti şi din toată ţara au arborat drapelul negru. Ateneul Român, unde avea să fie depus corpul neînsufleţit al premierului, pentru ca tot poporul să meargă să-şi ia rămas bun, a fost drapat în negru atât pe exterior, cât şi pe interior. Până duminică, atunci când avea să aibă loc înmormântarea, la Florica, în registrul de condoleanţe deschis la casa Brătianu din Bucureşti, au semnat toţi marii oameni politici şi de cultură, precum şi militari români, de la Simion Mehedinţi la generalii Prezan şi Averescu, şi, inevitabil, şi-a făcut apariţia şi regina Maria.

Şi, ca o premoniţie a declinului politic şi administrativ în care avea să intre România după moartea lui Ionel Brătianu, încheiem cu câteva alte titluri care se regăsesc în cele patru pagini ale ediţiei „Adevărul“ din 25 noiembrie 1927, dar care au rămas la fel de actuale: „Refacerea căilor ferate amânată «sine die». Patrusprezece miliarde pentru exploatare şi nici unul pentru refacere“, „Bugetul de înfrânare. Eternizarea bugetelor de mizerie şi de continuă sporire a sarcinilor fiscale“ şi, în final, „Tot Bacalaureatul“, în care se elaborează: „În două articole precedente, am arătat cauzele imediate ale halului în care se află învăţământul nostru secundar. Bacalaureatul a fost acela care ne-a desvăluit tot răul. Dar cauzele arătate sunt legate intim de cauze mai mari pe cari le vom arăta în aceste rânduri. Aceste cauze se reduc, în fond, la una: politica“.

 

citeste totul despre: