Jurnalistul Ion Cristoiu, sub pretextul relatării unui fapt istoric, încearcă într-un mod penibil chiar şi pentru propaganda bolşevică, să arunce o mână cu mizerie, luată din coteţul puilor născuţi vii, către Majestatea Sa Regele Mihai I al României, prin articolul postat pe blogul personal din Adevărul, sub titlul A aplaudat şi Majestatea Sa?!

Defel surprinzător că un personaj ca Ion Cristoiu, deopotrivă complex şi controversat – jurnalist şi scriitor talentat, după unii chiar fondator de şcoală jurnalistică, dar şi complice în aparatul de propagandă ceauşist la criminala inginerie socială care a fost dictatura comunistă – cade periodic în infernul apucăturilor de propagandist şcolit de UTC/PCR. Cum altfel să reacţioneze un om care nu s-a vindecat complet de boala minciunii propagandistice, a răstălmăcirii adevărului, boală pe care a dobândit-o şi a răspândit-o calucrător de presă în slujba dictaturii Ceauşescu? Poate rezista un spirit format la şcoala marxistă de partid la ispita de a manipula, fie din proprie iniţiativă, fie în solda cuiva, pervertind adevărul?
 
Într-o societate care îţi îngăduie nu numai să scapi de meritata pedeapsă penală pentru complicitate la dictatura comunistă – alături de mii de foşti activişti PCR, securişti şi turnători – ci te şi iartă cu lejeritate, oferindu-ţi inclusiv şansa de a deveni jurnalist celebru şi aliat de conjunctură pentru politicienii generoşi, într-o astfel de lume, orice este posibil. Poate genera ceva mai bun societatea românească încă infestată în toate zonele sale definitorii – spiritualitate, cultură, viaţă religioasă, politică, economie, presă etc. – de indivizi care şi-au format, ca membri în elita comunistă, colaboraţionistă sau în familii de nomenclaturişti, concepţiile lor de viaţă, mentalităţile, apucăturile lor, hrănindu-se cuspiritul revoluţionar al ateismului ceauşist? Credem că nu...
 
A înţelege corect şi în toată grozăvia complicitatea acelor intelectuali care au acceptat să participe la aberanta şi criminala acţiune de făurire a Omului Nou, presupune să călătorim în timp, spre realitatea vieţii în comunism, lecturând câteva fragmente din ideologia regimului Ceuşescu, regim pe care jurnalistul Ion Cristoiu – este necesar să-i reamintim pentru binele sufletesc al domniei sale – l-a slujit ocupând funcţiile de redactor şi redactor-şef adjunct la Viaţa Studenţească (1971-1980), redactor şi redactor-şef laSuplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului (1980-1983), redactor-şef la revistaTeatru şi Secvenţa (1983-1989).
 
Spunea Nicolae Ceauşescu despre crearea Omului Nou: "Intenţionăm să perfecţionăm cel mai nobil produs al naturii: omul, creatorul a tot ceea ce există în societate. (...) Socialismul presupune crearea unui om nou, înaintat, cu o înaltă conştiinţă umanistă, cu o gândire cutezătoare revoluţionară, capabil să înţeleagă legile dezvoltării sociale, comandamentele istoriei, să acţioneze în spiritul cerinţelor obiective ale progresului, pentru înfăptuirea măreţelor idealuri ale comunismului. (...) Trebuie să existe deplină claritate. Nu ne propunem şi nu ne putem propune uniformizarea omului. Aceasta ar fi o absurditate, un nonsense. Noi acţionăm pentru formarea unui om de omenie cu pregătire multilaterală, a unui comunist de omenie. (…) Societatea socialistă se dezvoltă prin înfruntarea dintre vechi şi nou – care constituie însuşi factorul motor al progresului. Lupta dintre vechi şi nou este generată în socialism atât de existenţa rămăşiţelor vechii orânduiri în gândire şi morală, în raporturile dintre oameni, cât şi de schimbările rapide ce au loc în societate, de faptul că conştiinţa rămâne în urma dezvoltării vieţii materiale."
 
Spunea Nicolae Ceauşescu despre presă, artă şi educaţie: "Radioteleviziunea trebuie să pună în centrul emisiunilor problemele educaţiei socialiste, pe această cale să fie biciuite fără cruţare moravurile retrograde, să fie promovate normele socialiste de convieţuire. (…) Ziarele şi revistele trebuie să deschidă larg paginile lor problemelor educaţiei socialiste. Trebuie să promoveze cu curaj experienţa înaintată, să critice obiceiurile şi moravurile înapoiate. (…) Criticii de artă trebuie să acţioneze întodeauna în spiritul principiilor marxist-leniniste. (...) Filmul să devină un puternic mijloc de educaţie socialistă a maselor! (…) Pe scena teatrelor noastre, a Operei trebuie să-şi facă loc lucrări contemporane cu caracter revoluţionar, militant. (…) Casele de cultură, cluburile şi căminele culturale trebuie să desfăşoare o activitate cultural-artistică multilaterală, să cuprindă milioane de oameni, îndeosebi tineretul, contribuind în mod activ la educaţia socalistă a maselor. Este necesar ca organele şi organizaţiile de partid să acţioneze pentru unirea tuturor forţelor de care dispune societatea noastră în direcţia realizării hotărârilor Partidului privind îmbunătăţirea activităţii politico-educative, formarea conştiinţei socialiste, care să devină o uriaşă forţă în înfăputirea programului general de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în România."
 
Mecanismul de propagandă şi controlul care impunea directivele partidului comunist şi ale familiei Ceauşescu în presă, cultură şi educaţie, este descris în Revista HISTORIA, în articolul Ghiveciul propagandistic comunist, iluzia libertăţii şi „şopârlele“ studenţeşti, sub semnatura lui Călin Hentea. Cităm: "În septembrie 1971, prin Decretul 301 al Consiliului de Stat, a fost înfiinţat Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste-CCES, care a avut drept structuri subordonate locale comitetele de cultură şi educaţie socialistă la nivel de judeţe, municipii şi oraşe. (...) Atributele cenzurii centralizate exercitate de fostul Comitet de Stat pentru Presă şi Tipărituri erau repartizate discret, dar eficient, CCES, Agerpres, Ministerului de Interne, Radioteleviziunii şi celorlalte redacţii jurnalistice sau editoriale. (...) Potrivit legii, CCES era subordonat nemijlocit în primul rând Comitetului Central al PCR (prin Comisia ideologică a acestuia) şi abia apoi Consiliului de Miniştri, deoarece, aşa cum se preciza în expunerea de motive a Decretului 301 din 1971, „educarea omului nou, profund devotat cauzei socialismului şi comunismului, cere desfăşurarea unei vaste activităţi politice şi cultural-educative, dirijarea într-o unică direcţie şi folosirea eficientă a tuturor mijloacelor de influenţare a conştiinţei de care dispune societatea noastră socialistă“.
 
Principala sarcină a acestui minister al culturii ceauşiste era aceea de a iniţia „acţiuni menite să stimuleze creaţia în domeniul literaturii şi artelor, promovând operele literare, cinematografice, teatrale, muzicale şi plastice care, animate de spirit militant, răspund intereselor poporului, societăţii socialiste“, organizând şi controlând „activitatea consacrată îndeplinirii hotărârilor de partid şi de stat privind domeniul culturii pe întreg teritoriul ţării."
 
Acesta este sistemul de propagandă şi manipulare a maselor pe care l-au slujit intelectualii care conduceau ori semnau articole în publicaţiile aşa-zis de cultură, educaţie şi informare controlate de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste. Un mecanism care avea un singur scop: să creeze Omul Nou, aberaţia fără suflet şi fără personalitate, Sclavul Perfect! Jurnalistul Ion Cristoiu a fost, cu voie, o rotiţă importantă a acestui mecanism criminal.
 
Nu ştiu dacă Majestatea Sa Regele Mihai I al României a aplaudat la festivităţile organizate de autorităţile comuniste la Ateneul Român, în ziua de 23 august 1947, pentru a celebra trei ani de la momentul trecerii României în rândul Puterilor Aliate. Aflat alături de membrii Guvernului, de reprezentanţii Adunării Deputaţilor, de reprezentanţii Comisiei Aliate de Control, ai Corpului Diplomatic şi ai Înaltelor Autorităţi Civile şi Militare, este tot aşa de probabil că Majestatea Sa Regele Mihai I al României a aplaudat, cum este că nu a aplaudat. Oricum, pentru mine şi pentru miile de monarhişti din ţară, este irelevant, loialitatea noastră faţă de Casa Regală a României rămâne fermă, iar argumentele în favoarea Monarhiei Constituţionale sunt de netăgăduit.
 
Orice om care a cercetat cu sinceritate Istoria Românilor – credem că şi jurnalistul Ion Cristoiu este un astfel de om – înţelege că Republica a fost impusă românilor de tancurile sovietice şi apoi, salvată de neocomuniştii lui Ion Iliescu.
 
În finalul acestor rânduri, vă mărturisesc că despre jurnalistul Ion Cristoiu ştiu un fapt important, poate chiar definitoriu pentru persoana sa. Ştiu ce speră domnia sa de la viaţa pe care o mai are de trăit. Răspunzând la o întrebare pe care i-o adresează jurnalistul Marius Tucă, într-un interviu realizat pentru Jurnalul Naţional (Verde-n faţă), în noiembrie 2008 – "V-aţi trăit viaţa la timpul potrivit, aţi trăit, ca să pun o întrebare filozofică, în timpul vieţii dumneavoastră?"– jurnalistul Ion Cristoiu răspunde: "Da, nu cred că putea fi mai mare noroc ca la vârsta maturităţii să trăieşti atâtea lucruri. N-am trăit un război mondial, dar am apucat regimul comunist, am prins o "minirevoluţie", să-i zic, după asta am trăit democraţia şi sper să prind şi prăbuşirea capitalismului şi revenirea comunismului. Chiar c-ar fi interesant!"
 
Să speri în revenirea unui regim criminal? Ce poţi a mai spune? Nimic. Restul e tăcere...