Scriitorul Florin Iaru: „Toţi poeţii sunt egali între ei. Se înjură, dar ei ţin unii la alţii ca poeţi”

Scriitorul Florin Iaru: „Toţi poeţii sunt egali între ei. Se înjură, dar ei ţin unii la alţii ca poeţi”

Poetul Florin Iaru                                                                                                     FOTO: Eduard Enea

Miercuri, la rezidenţa Scena 9, a avut loc o dezbatere despre ce înseamnă poezia lui Eminescu astăzi, cât de actual este poetul naţional şi cum se raportează elevii la el. Au discutat poeţii Svetlana Cârstean şi Florin Iaru, şi profesoara de limba română Cristina Tunegaru. Florin Iaru a explicat cum trebuie văzuţi poeţii în general, de ce este necesar ca elevii să se informeze şi despre viaţa poetului naţional, dar şi importanţa simplităţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat ce este un poet naţional, poetul Florin Iaru a răspuns: „nu ştiu”, explicând că ceea ce denumim poet naţional sau valoare unanim recunoscută, este o invenţie.

„La ce să ne referim? La Shakespeare? La Homer? La ce am putea să ne referim ca autor universal? Nu numai naţional, ci şi universal, pe care să îl placă toată lumea. Nu există valoare universală şi nici valoarea naţională unanimă”, a explicat poetul.

Valorile, a povestit Iaru, le învăţăm, civilizaţia în care trăim, impunând anumite valori. Deşi nu consideră că există „naţional”, Iaru crede în existenţa a ceva „mult mai important, mult mai fin şi mult mai delicat”, anume „personalul”. 

„Noi toţi iubim anumiţi autori, unii foarte discutaţi, comerciali, şi n-avem curaj să spunem că ne place”,  a spus Florin Iaru. 

Sunt om, sunt universal, iar apoi, român 

În 1990, după căderea lui Ceauşescu, a povestit poetul, s-au întâlnit mai mulţi la Uniunea Scriitorilor. Acolo, l-a întâlnit şi pe Dan C. Mihăilescu. „El crezuse că am murit, eu crezusem că a dispărut”. Criticul literar i-a spus: „Gata, mă pot declara şi eu, în sfârşit, român, fără să-mi fie ruşine. Tu cum eşti?”

„Bă, eu sunt mai întâi universal şi după aceea, sunt român. Sau, mai întâi sunt om, apoi universal, că pot să trăiesc oriunde pe pământul ăsta, şi întâmplător, m-am născut în România”, a fost răspunsul poetului. 

Iaru a mai povestit că dacă este trezit noaptea în somn şi pus să recite din Eminescu, recită imediat pentru că le poartă cu el. 

„De exemplu, unul care îmi place este unul imposibil, din punct de vedere poetic e o catastrofă, o dublă cacofonie într-un singur vers: <<Ca cercei din el să facă cariul care-i meşter faur>>. Are vreo importanţă că are două cacofonii? Noi, românii, care ne temen de cacofonii, dar nu ne temem să ieşim goi în public. E viu, e simpatic, e hazliu”, a mai spus Iaru. 

Doar posteritatea lui Eminescu e de dorit

Un episod revelator pentru Iaru, s-a întâmplat pe când avea 23-24 de ani, când l-a cunoscut pe Nichita Stănescu, cel care i-a spus:  „Toată lumea ar vrea să fie Eminescu, dar nimeni n-ar vrea să îi trăiască viaţa”. În această expunere, consideră poetul, este cuprinsă toată ipocrizia şi, în acelaşi timp, toată singurătatea unui individ. 

Teama de simplitate a românilor şi scriitorii din manuale

„Noi, în România, ne temem de simplitate”, crede Florin Iaru. Aceasta pare un handicap mental şi moral pentru că e simplu, iar pentru români, simplu înseamnă că nu e bun. „Trebuie să fie complicat”. 

De asemenea, întrebat de Svetlana Cârstea, ce înseamnă să fii în manual ca autor, Iaru a răspuns că nu se crede un astfel de autor. A continuat să vorbească despre aceeaşi teamă de simplitate, punctând că oamenilor li se pare normal să scoată din Eminescu tot ceea ce e mai complicat, o prostie, după părerea acestuia. 

După, a citat din poemul „De-abia plecaseşi” a lui Tudor Arghezi, ironizând felul în care oamenii includ concepte care nu au legătură cu mesajul acestuia care este de fapt, foarte simplu- despre un om are iubeşte şi suferă. 

„<<De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,/ Nu te oprise gândul fără glas. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?>> - ce e complicat aici? Vine zenitul, se amestecă cu Nadirul? E un om care iubeşte şi suferă. Nu, trebuie să fie cosmosul, increatul, demiurgos. Trebuie să fie ceva. E prea simplu.”

Astfel de lucruri ar putea fi evitate, crede Iaru, prin încercarea de a cunoaşte viaţa unui poet precum Mihai Eminescu, povestind câteva detalii despre cum îşi ducea acesta zilele.

S-a descoperit 1986-1987, o fotografie cu unul dintre primii biciclişti din Bucureşti. A fost o discuţie de doi sau trei ani dacă era Eminescu. Poetul naţional râdea la comedii „de cădea sala pe jos”, era un om gălăgios, plin de viaţă. După ce îşi lua salariul, a mai povestit Iaru, mergea cu Creangă la Bojdeugă şi trei zile nu ieşeau de acolo. 

„Om, om ca noi toţi- vesel, esoteric, cafengiu... Ce spune Eminescu despre el, aia e”, a mai spus Iaru. 

Întrebat dacă a fost Eminescu creştin, Florin Iaru a vorbit despre convenţiile la care apelezi atunci când scrii, convenţii ce trebuie să fie coerente. Nimic din opera mare a lui Eminescu, a continuat acesta, nu conţine o componentă fundamentală pe filon creştin.

„Toţi poeţii sunt egali între ei. Există un soi de frăţietate a poeţilor. Se înjură, dar ei ţin unii la alţii ca poeţi. Trebuie să vă obişnuiţi, că ăştia sunt. Ăştia sunt. Sunt săriţi de pe fix, dar în sensul bun al cuvântului”, a mai explicat Florin Iaru.

Acesta a adăugat că ei pot să fie meschini, că sunt poeţi care nu ar da nici cinci bani cu împrumut, sau măcar un pahar cu apă, sau că pot fi bârfitori. Totuşi, dincolo de astfel de lucruri, există „o plăcere generală a poeziei”.

„În clipa în care eşti interesat măcar de viaţa unui om, începi să îi citeşti şi opera. Exact cum e invers, în cazul groupies, formaţiile urmate de cârduri de admiratoare care studiază vieţile soliştilor. Dacă îl ai în faţă pe Eminescu ca pe un om aşa cum sunt toţi oamenii, vei fi foarte dezamăgit. Dar în acelaşi timp, poţi merge alături de el pe stradă, pentru că dacă stă pe statuie, n-ai să mergi niciodată cu el. Aia e toată problema. Depinde cum acceptaţi, depinde cum vă convine. Fiecare om e liber să-şi crească imaginea pe care o doreşte”, a punctat poetul. 

Poeţii mari de altă dată 

„La 1900, marele poet al românilor, era Panait Cernea. Dar eu, când eram în şcoală, acum 47 de ani, mare poet era Alexandru Philippide”, a mai spus Iaru, continuând pe ideea necesităţii cunoaşterii unor detalii despre poeţi şi scrierile lor.

Eminescu, consideră acesta, trebuie văzut aşa cum era el, ca om viu, care nu a fost lipsit de greşeală nici în viaţă, nici în operă. 

„Eminescu e bun tot? N-a avut şi el o sincopă? Caietele lui dovedesc cât îşi lucra poeziile”, a mai spus poetul.

„Cei mai mulţi, dintre cei care, pe 15 ianuarie, umplu facebook-ul, revistele, televiuziunile de Eminescu, sunt nişte ipocriţi. Luaţi-i la bani mărunţi şi veţi vedea că habar nu au. Habar nu au. Nu ştiu nimic despre el”, a punctat Florin Iaru. 

Acesta l-a dat drept exemplu şi pe Gellu Naum care spunea „Doamne, o să mor şi o să ajung la muzeu”. La fel ca în cazul lui Eminescu, şi Naum era „un om extrem de viu, de miştocar”.

„<<Mie-mi plac oamenii imperfecţi>>, cum zicea Stănescu, mie îmi plac operele imperfecte”, a conchis Iaru. 

 

citeste totul despre: