Scriitoarea Ioana Pârvulescu: „Am scris «Inocenţii» pentru a regăsi casa copilăriei“ VIDEO

Vlad Zografi şi Ioana Pârvulescu, doi scriitori pe o bancă literară 

Editura Humanitas organizează luni, 5 decembrie, la ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, lansarea romanului „Inocenţii“ de Ioana Pârvulescu. Alături de autoare vor fi prezenţi: Adriana Bittel, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu şi Lidia Bodea, director general al Editurii Humanitas. În acest weekend Ioana Pârvulescu se află la BookFest Braşov, unde vorbeşte despre romaul ei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lansarea de la Braşov va fi urmată de o sesiune de autografe.
 
Bestseller la Gaudeamus 2016, „Inocenţii“ e al treilea roman publicat de Ioana Pârvulescu, după „Viaţa începe vineri“ (2009) şi „Viitorul începe luni“ (2012). „Viaţa începe vineri“ a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură; romanul este tradus în peste zece limbi europene.
 
În „Inocenţii“ se confruntă două viziuni asupra lumii: cea a unei fetiţe care vede lucrurile într-un fel extrem de personal şi cea a femeii care descoperă secretele înecate în trecut. Naivitatea comică a primei voci învinge melancolia celei de-a doua. Casa de pe strada Maiakovski (fostă şi viitoare Sfântul Ioan) din Braşov devine un surprinzător personaj cu memorie şi conştiinţă.
 
Scriitorii Ioana Pârvulescu şi Vlad Zografi (autor al unui alt bestseller Gaudeamus, „Efectele secundare ale vieţii“) au fost la Adevărul Live, unde au vorbit despre cărţile lor, dar şi fiecare despre cartea celuilalt.
 
Povestiţi-ne puţin despre cărţile voastre.
 
Ioana Pârvulescu: Înainte de ‘90 când se zvonea că Ceauşescu va demola centrul vechi al Braşovului, aşa cum făcuse cu foarte multe dintre oraşele ţării, atunci m-a apucat spaima legată de casa copilăriei mele. Am scris un roman care se numea „Oglinda veneţiană“, dar pe care nu am putut să-l public. După 1990 mi-am recitit romanul şi îmi plăcea din ce în ce mai puţin, pentru că simţeam că îl stricasem cu moda intertextuală. Acum nu mai e vorba de o spaimă din afară, ci de reconstituire. De nevoia de a regăsi o perioadă, o vârstă, la care omul nu mai are acces după aşa-zisa cădere, după ce îşi descoperă trupul. Iar această inocenţă se leagă şi de pierderea unor personaje prin moarte. Aşadar am scris această carte pentru a regăsi casa copilăriei care e personajul principal în această carte. Aici stă şi originalitatea, în măsura în care se poate vorbi de aşa ceva. Am încercat să creez în casă o intimitate în care să se simtă bine şi cititorul. Am încercat să creez un spaţiu intim, tăcut, în care să te bucuri că te afli.
 
Vlad Zografi: Cartea asta are o istorie. De ce am ales soluţia aceasta: un roman polifonic în care cinci voci vorbesc. Eu cred că în mod fundamental, ce e cu adevărat important pentru noi e ambiguu şi contradictoriu. Lucrurile pe care vreau să le spun pot căpăta relief numai prin confruntarea dintre personaje. Simplificând lucrurile până la absurd în cartea asta e vorba despre sufletul omului. Suntem de o complexitate care ne face imposibil să ne desenăm portretul. E un lucru care mie mi se pare important de spus: trăim într-o lume în care suntem mai slabi psihologic. Am scris cartea asta ca o reacţie la astfel de lucruri. Faptul că trăim într-o epocă a internetului ne facem să trăim şi într-o lume a emoticoanelor. Tu infantilizezi publicul dându-le lucruri standaridizate de copii. Publicul asta e: nişte adulţi cu minţi de copii.
 
„Inocenţa ne va salva în faţa ororilor istoriei“
 
Ce puteţi spune unul despre cartea celuilalt ?
 
Ioana Pârvulescu: Oamenii care citesc îşi formează vrând-nevrând un simţ al psihologiei mai accentuat. Vlad şi-a valorificat în această carte toate calităţile lui. Nu mi-a amintit de alte romane contemporane româneşti. Modelul cel mai apropiat e Milan Kundera. Sunt acolo nişte eseuri ştiinţifice care îmbogăţesc literatura română.
 
Vlad Zografi: Despre romanul Ioanei vreau să spun că are un motto din Dostoievski. Să ai un motto din Dostoievski e un act de curaj. Ceea ce îi reuşeşte minunat este vocea de copil. E foarte greu să vezi lumea prin ochii unui copil. Aici e marea performanţă a Ioanei, că vede lumea cu ochii unui copil. Ce atrage la romanul ei este privirea unui copil asupra istoriei cu I mare. Cărţile Ioanei îşi trag substanţa din timp. Ioana ştie să recreeze o operă, are o empatie faţă de istorie. Are elementele pentru asta, dar are şi o sensibilitate sufletească, ceea ce e foarte rar. Cartea e despre inocenţa care ne va salva în faţa ororilor istoriei.
 
Cât înseamnă introspecţie, cât înseamnă ficţiune în romanul „Inocenţii“?
 
Ioana Pârvulescu: Cartea are un caracter autobiografic, dar este în afară de asta un roman, este ficţiune. Mi-am dat seama că singurele lucruri cu adevărat reale sunt casa, strada Maiakovski pe care am copilărit şi nişte obiecte din casă. Sigur că există nişte modele ale personajelor, dar acolo intervine imaginaţia. Aici intervine creaţia. Nu pot să spun că în romanul „Viaţa începe vineri“ există mai multă ficţiune. Nici eu însămi nu aş putea să spun câtă realitate e.
 
Vlad Zografi: Tu ai copilărit într-o casă, eu sunt omul blocului. Îmi dau seama că dacă forez în amintirile mele, cele mai îndepărtate amintiri ale unui loc sunt din casa bunicii mele. Casa aia avea un farmec pe care niciun apartament de bloc nu-l poate recrea.
 
Ioana Pârvulescu: Romanul lui Vlad se petrece în actualitate. Are atuul actualităţii. Vlad, ai confirmarea faptului că ai scris un roman bun, realitatea te copiază.
 
Am aflat că primăria vrea să facă un Teatru al Dramaturgului Român. Vi se pare util un nou teatru de stat?
 
Vlad Zografi: Mie nu-mi place treaba asta. Nu sunt două specii de dramaturg: dramaturgul român şi dramaturgul străin. De ce trebuie să tratezi dramaturgia română altfel decât dramaturgia străină? Nu trebuie să creezi obligaţii.
 
Vă consideraţi un dramaturg suficient de jucat?
 
Vlad Zografi: Cred că nici Shakespeare nu se consideră suficient de jucat. Dar asta nu ţine de tine. Spectacolele sunt marcate de două lucruri: de partea comercială şi de partea ideologică. Asta e valabil şi pentru literatură.
 
Ioana Pârvulescu: Ştiu că Vlad a scris această carte dintr-o nevoie personală. Vlad a spus că el se consideră un autist într-o anumită măsură. Nici eu, nici el nu am încercat să scriem la modă. Pe mine nu mă interesează să merg pe un anumit subiect. Mi-am dat seama abia zilele trecute că dorinţa mea este ca bucuria lecturii să nu se piardă. Eu scriu cu ideea că literatura trebuie să aibă şi o componentă de bucurie. La Vlad bucură ca o muzică. Cred mai de grabă inocenţa primară decât în păcatul originar şi cred că inocenţa trebuie salvată.
 
citeste totul despre: