Romanul „Viaţa lui Kostas Venetis" de Octavian Soviany, lansat în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Soviany

Pe 9 februarie, autorul Octavian Soviany, traducătoarea Doina Făgădaru şi scriitorul spaniol Luisgé Martín vor prezenta cititorilor din Madrid „Istoria lui Kostas Venetis", un personaj spectaculos cu o viaţa plină de aventuri. Romanul lui Octavian Soviany a fost tradus în spaniolă.

Noul sezon literar românesc din Spania debutează cu lansarea traducerii în limba spaniolă a volumului „Viaţa lui Kostas Venetis” (La vida de Kostas Venetis) de Octavian Soviany, tradus de Doina Făgădaru şi publicat de editura Dos Bigotes, cu sprijinul ICR prin programul TPS - Translation and Publication Support Programme. Astfel, Reprezentanţa Institutului Cultural Român de la Madrid continuă susţinerea şi promovarea titlurilor traduse din limba română în limba spaniolă şi publicate în Spania cu sprijinul Centrului Naţional al Cărţii, prin programele de subvenţii.

image

Criticul literar Anna Maria Iglesía, alături de scriitorul român şi de traducătoarea volumului, va încerca să descopere tainele vieţii lui Kostas Venetis, în cadrul unei întâlniri ce va avea loc în data de 8 februarie, la Biblioteca Camp de l'Arpa-Caterina Albert din Barcelona.

Romanul “Viaţa lui Kostas Venetis a primit Premiul Radio România Cultural, la secţiunea "Proză", ediţia 2012, şi a fost nominalizare la Premiile revistei Observator cultural şi la  Premiul Cartea anului 2011.

Anna Maria Iglesía (1986) este licenţiată în filologie italiană, are un master în teoria literaturii şi literatură comparată la Universitatea din Barcelona, iar în prezent lucrează la teza de doctorat şi are ca temă redefinirea conceptelor de spaţiu public şi spaţiu privat.

Colaborează în mod constant cu revista culturală “Panfleto Calidoscopio”, a publicat eseuri în Revista Forma a Universităţii Pompeu Fabra şi în revista de teoria literaturii şi literatură comparată “452f”. De asemenea, a publicat articole în cotidianul digital de cultură catalană “El núvol” şi în revista internaţională “Barcelona Review”.

Luis García Martín, cunoscut ca şi  Luisgé Martín (Madrid, 1962) este scriitor şi critic literar spaniol, licenţiat în Filosofie spaniolă la Universitatea Complutense. A lucrat la diferite edituri, a fost consilierul ministrului culturii Ángeles González-Sinde, iar în prezent colaborează cu cotidianul “El Pais” şi este directorul revistei “Eñe”.
Opera sa literară este formată din două volume de poveşti şi cinci romane, pe lângă numeroase scrieri în reviste şi volume colective. În 2000 a primit premiul “Ramón Gómez de la Serna”, în 2009 Premiul "Antonio Machado" pentru poveşti, iar în 2012 a fost distins cu Premiul de naraţiune“Vargas Llosa NH”.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite