România la Paris: întâlnirea ratată… dar nu chiar de tot
0Aş fi putut la fel de bine să o numesc ...seara pierdută, parafrazând un roman al Gabrielei Adameşteanu. Oricum ar fi fost, am petrecut o seară de deschidere memorabilă în deschiderea oficială a Salonului de Carte de la Paris, în acest 21 martie.
Generaţia mea îşi mai aduce probabil aminte de serile în care la radio erau difuzate, pe vremea lui Ceauşescu, concertele de la Flacăra, cu cântece folk şi cu versuri recitate de Adrian Păunescu. Într-o altă gamă, dar cam în acelaşi simbol, mi-aduc aminte că unul din momentele mele preferate era acela în care începea melodia "Puştoaico, tu ai sânge de viperă, puştoaico, îţi zic adio şi te las...".
Seara de la Paris cam aşa a fost. Închipuiţi-vă un stand românesc stilizat în mod contemporan, alb aproape în întregime, în care intri pe o poartă a sărutului, la care te aşezi la masa tăcerii şi te gândeşti că scaunele aduc suspect cu coloana infinitului.
Punerea în scenă, oareşcum dramatică, este vizibilă de departe şi contrastează cu restul standurilor, întunecate, cu mobilier sau foarte colorat sau negru.
Standul românesc luminează şi culmea, chiar nu are nimic kitsch. Cărţile lui Mircea Cărtărescu şi Andrei Pleşu sunt acolo, la loc de onoare, şi stau cuminţi aşteptându-şi stăpânii. Lumea bună începe să apară, de la orele 17 încolo, uitându-se, cu jenă parcă, spre un Andrei Marga care parcă nu cadrează cu decorul. Va vorbi? Va avea curajul? Se vorbesc, în jurul lui, toate limbile: englezi, francezi, japonezi, români, spanioli, toţi curioşi să fotografieze, mai ceva ca turnul Eiffel, minunăţia de stand de 600 000 de euro. Se zice.
[...] Deodată, drepţi. Toată lumea se îmbulzeşte spre intrarea porţii sărutului, se ridică pe vârful picioarelor, doamnele îşi întind gâturile parfumate cu Narcisso Rodriguez sau Chanel şi bărbaţii îşi aranjează rapid cravatele. Vine, vine...Dar cine vine? întreabă o doamnă mai în vârstă şi extrem de înţepată. Oh, dragă, calmează-te, nu sunt decât nişte fanfaroni. Facem poze?, se îngrijorează tainic madama care îl ţine pe bubico în braţe. Pardon, nu bubico, o carte cu Dracula. Ce contează...what ever, tot acolo suntem din moment ce toată floarea românească se dezice ca de diavol de standul creat şi îmbogăţit minunat cu produse derivate Dracula (benzi desenate, poveşti, studii, etc) de către Fnac. Ce să-i faci, francezii ăştia sunt nebuni ! Bon, oricât de nebuni ar fi, se zice că ar fi venit preşedintele François Hollande în persoană. Carne şi oase, un eveniment nemaivăzut de pe timpul lui Mitterand...Căci prin Franţa preşedinţii nu merg la saloane de carte, ce sacrilegiu, merg la salonul Agriculturii, mai mângâie o vacă, două, un cal, din greşeală, dar aici ce să mângâie? Mais non, ioc, nu vine încă Hollande. Nu, ci doar câţiva artişti contemporani, conduşi de George Bodocan, care s-au aşezat în şir ţinând în faţa chipului lor fotocopii cu chipurile celor absenţi: Cărtărescu, Pleşu...Lumea aplaudă. Vag.
Francezii îşi dau coate: "c'est raté". Zbirii îi evacuează din standul românesc pe anonimi. "Dar ce, nu sunt şi banii noştri?" Nu, nu prea, ci ai moştenitorilor moştenitorilor noştri, care poate îşi vor aminti cândva, târziu, de păţania de la Paris. Hollande n-a mai venit când trebuia. Ci doar o eternitate de jumătate de ora mai târziu. După ce jandarmii au evacuat musafirii cu măşti. Anonymous.
Întâlnirea a fost ratată…parţial. Aşa cum şopteau francezii. Şi toate cucoanele scandalizate de felul în care politicul a dat foc culturii. A făcut-o să sfârâie. De ruşine, de mândrie, nu se ştie. Continuarea mâine. Ce este sigur este că treaba este gri. N-aş putea să vă spun cine a fost mai jenat.
Noi, ei, absenţii...Bucureştiul...Onoarea a fost salvată, în fine, de venirea preşedintelui francez, care inaugurează cu România o premieră în acest secol 21: este singurul preşedinte francez care vizitează un salon de carte, după François Mitterand. A făcut-o pentru noi ? Cert este că a făcut-o în anul nostru. Un bun semnal de imagine. Oricum am făcut-o lată, ceva ce n-a mai văzut Parisul.
* Nota de blog face parte dintr-o serie de cinci, care vor alcătui un jurnal nonconformist al "trecerii" noastre prin Paris, si va apare în numărul din 8 aprilie al revistei Prăvălia culturală. O fericită întâlnire pe Facebook. Mersi Marius Dobrin...