Preşedintele Asociaţiei Editorilor, despre cărţile lui Năstase şi Voiculescu lansate la Gaudeamus: Fiecare editor face ce vrea, atât timp cât face la el acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România (AER), a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că „fiecare editor face ce vrea, atât timp cât face la el acasă”, în contextul în care editura RAO a publicat cărţile lui Dan Voiculescu şi Adrian Năstase, politicieni trecuţi prin puşcărie pentru corupţie. Lidia Bodea, directorul general Humanitas, a demisionat din conducerea AER în semn de protest faţă de lansarea celor două cărţi

„Fiecare editor face ce vrea, atât timp cât face la el acasă. Asociaţia este totalitatea editorilor. Ea face ceea ce este intersecţia comună a tuturor membrilor. Asta e tot. Deci noi nu suntem puşi acolo ca să impunem un punct de vedere membrilor, ci dimpotrivă, să servim aspiraţiile membrilor, să găsim intersecţia intereselor şi să promovăm”, a spus Grigore Arsene, pentru News.ro.

În privinţa unei eventuale sancţionări a editurii RAO pentru editarea celor două cărţi, Grigore Arsene a spus că va putea fi făcută sau nu, în urma unei Adunări Generale care va avea loc, probabil, în februarie sau martie.

„Rămâne de discutat, dacă Adunarea Generală hotărăşte aşa ceva (sancţionarea editării celor două cărţi, n.r.). Asta nu pot să fac eu, eu nu sunt despotul editorilor. Va fi o Adunare Generală obişnuită, o să vă informăm, probabil în februarie – martie”, a spus preşedintele AER.

În legătură cu demisia Lidiei Bodea, directorul general Humanitas, din conducerea Asociaţiei Editorilor din România în semn de protest faţă de lansarea de vineri, la Gaudeamus, a cărţii lui Dan Voiculescu, Grigore Arsene a spus că demisia acesteia va fi efectivă după Adunarea Generală de la începutul anului viitor, dacă şi-o menţine.

„Şi-a dat demisia din conducerea Asociaţiei, din Comitetul Director”, a clarificat el. „Punctul meu de vedere este statutar. Va fi o şedinţă a Consiliului Director în decembrie, după care toată presa va primi un comunicat, iar demisia va fi efectivă după adunarea generală de la începutul anului viitor, dacă şi-o menţine. Nu e motiv de atâta agitaţie”, a adăugat Grigore Arsene.

Un grup de protestatari a contestat prezenţa la târgul Gaudeamus a lui Dan Voiculescu - care şi-a lansat cartea "Lupta politică", volumul II-, a lui Adrian Năstase şi Sorin Roşca Stănescu, foşti condamnaţi, care, după părerea lor, vorbesc despre "valori inversate" şi care nu ar trebui să fie în viaţa publică. Tinerii nemulţumiţi, având insigne cu #rezist, au strigat că aceştia sunt "satrapii ţării ăsteia", oameni din cauza cărora ei pleacă din ţară. După lansarea cărţii lui Dan Voiculescu la standul editurii RAO, Adrian Năstase şi-a lansat, la rândul lui, cartea „Sub zodia momentului”.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite