Poeta Cornelia Maria Savu, găsită decedată în locuinţa sa din Capitală
0Poeta Cornelia Maria Savu a fost găsită moartă sâmbătă dimineaţă în locuinţa sa din Bucureşti, a declarat pentru Mediafax scriitorul Dan Mircea Cipariu. Cornelia Maria Savu, în vârstă de 60 de ani, este câştigătoarea a numeroase premii pentru poezie şi jurnalism.
Cauzele decesului poetei urmează să fie stabilite în zilele următoare de specialiştii de la Institutul de Medicină Legală (IML).
“Cu mare regret, vă anunţ moartea Corneliei Maria Savu! Am procedat la deschiderea uşii cu poliţia şi Ambulanţa. Aşteptăm IML-ul pentru a afla cauza morţii. Dumnezeu să o ierte!”, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti - Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (USR).
Cornelia Maria Savu s-a născut la 4 septembrie 1954 la Vatra Dornei, judeţul Suceava. Aceasta a absolvit cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română (secţia română-engleză) a Universităţii Bucureşti în 1977.
A semnat volumele de versuri “Totem în alb”, Editura Albatros 1973, “Uraniu, forme şi oameni de zăpadă”, Editura Eminescu, “1978, Emblema”, Editura Eminescu, 1980, “Aventuri fără anestezie”, Editura Eminescu, 1983, “Semne de viaţă”, Editura Eminescu, 1987, “Roman cu sertare”, Editura Vinea, 2005, 2009, Editura Dacia XXI, 2012.
A fost profesoară de limba engleză, editor la Editura Ion Creangă, redactor, şef departament, editorialist, editor senior la cotidianul Curierul naţional şi la revista Cultura.
De asemenea, Cornelia Maria Savu a primit premiul Nicolae Labiş pentru poezie, dar şi premiul pentru jurnalism cultural al Uniunii Scriitorilor din România (USR), premiul pentru jurnalism cultural al Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editorilor din România (APLER) şi premiul pentru jurnalism cultural al revistei Tomis.
Totodată, aceasta a primit distincţia Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer conferit de preşedintele României şi premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul “Roman cu sertare”, (2005).