Piesa anului 2013

Unul dintre cei mai autentici scriitori de literatură dramatică de azi din România- e vorba despre Alina Nelega - îşi adjudecă pentru a doua oară, la ediţia aferentă lui 2013, premiul Piesa anului, organizat de UNITER.

În anul 2000, Alina Nelega obţinea mult dorita distincţie, completată de editarea piesei în volum, graţie unui text care atunci şoca mai pe toată lumea prin titlul de inspiraţie internautică- www.nonstop.ro- dar care, în deloc buna, ba dimpotrivă, tradiţie românească i-a cam lăsat indiferenţi pe regizori. Recent, aceeaşi Alina Nelega şi-a reiterat performanţa graţie unui text cu un titlu mult mai puţin trendy, dar care sper să îi aducă mai mult noroc- În trafic. Un noroc meritat deoarece, după părerea mea, în genul şi în stilul în care e concepută piesa, textul de acum e ireproşabil. Unul dintre puţinele din literatura dramatică românească de azi ce se cuvine apreciat, lăudat, promovat graţie valorii sale intrinsece şi nicidecum în numele unui resuscitat îndemn heliadesc. Îndemn altminteri îndeobşte trunchiat, citat voit incomplet, “scrieţi, băieţi numai scrieţi!”, omiţându-se adverbul bine pe care celebrul îndrumător literar avea grijă să îl postpună verbului la imperativ.

În trafic poate fi lesne comparată cu texte precum Bash, poate până la un punct chiar cu Autobahn de Neil LaBute. Dar şi cu Hoţii de Conon Mc Pherson ori cu Iluzii de Ivan Viripaev. Cu toatele destul de consistent şi cu succes jucate pe felurite scene din lume sau din România. Piesa e alcătuită dintr-o succesiune de şapte monologuri solid articulate, extrem de fluente, foarte teatrale şi atent concepute. Probând o nedezminţită grijă pentru rigorile rostirii scenice.

Cele şapte monologuri dau seama despre un “eveniment rutier” defel oarecare. De fapt, despre o crimă, despre un asasinat la comandă comis de o anume Pip. “A da seama”  e un fel de a zice căci nici măcar pentru Pip, cu atât mai puţin pentru Iulia, Ioana, Carmen, Dana, Nina, martorii umani, nici pentru Lelo, martorul canin al respectivei reglări de conturi, nu crima înseamnă punctul central al “mărturiei” sau al relatării. Focul de armă şi ceea ce a urmat după e, la urma urmei, mai puţin important decât ceea ce a fost înainte. Aici, în acest înainte, în felul în care este el construit din punct de vedere dramaturgic rezidă, la urma urmei, meritul Alinei Nelega. Care e acela de a fi realizat în puţine cuvinte nişte “dosare de existenţă”, simptomatice pentru felul în care se vieţuieşte ori se supravieţuieşte azi în marile aglomerări urbane, în intimitatea căminului ori în aceea a cuplului uzat de 30 de ani de convieţuire.

Vorbeam la începutul acestor însemnări despre succesul scrierilor pentru scenă ale Alinei Nelega. Paradoxal, un succes mai real şi mai puternic în afara graniţelor ţării decât în interiorul ei. Şi aceasta pentru că textele purtând sus-menţionata semnătură sunt montate peste hotare, în felurite ţări europene, adesea pe bani străini, fără sprijin financiar românesc. Un detaliu ce nu le face să fie curtate atât cât s-ar cuveni de regizorii români. Tocmai de aceea, Alina Nelega a fost câteodată silită să şi le însceneze singură, înfruntând astfel, pe cont propriu, handicapul de a nu face parte din generaţia de scriitori pentru teatru gardată mai mult sau mai puţin benefic ori strategic de directori de scenă ce şi-au făcut un program din a monta precumpănitor creaţii ale unor colegi de vârstă şi de crez teatral.

În trafic are nevoie de un director de scenă încrezător în actori, în capacitatea lor de a se exprima preponderent prin cuvânt şi prin intonaţii şi nu prin zgomote şi tropăituri. În trafic are nevoie de un regizor neegolatru, dar stăpân pe meserie şi de actori asemenea, convinşi de forţa de persuasiune a vocii umane.
Să sperăm că va avea norocul de a-i găsi.

Alina Nelega - ÎN TRAFIC; Editura UNITEXT, Bucureşti, 2014