Paul Goma, un an de la plecare. Ce urmează?

Scriam acum un an despre plecarea lui Paul Goma. Foarte discretă, la Paris, aproape neobservată în ţară. Cum îi percepem posteritatea?

Scriam atunci că am ratat şansa procesului comunismului, că nu l-am apreciat, că ne-am speriat de dizidenţa sa şi după căderea comunismului. Că merita să fie un reper clar al memoriei noastre, un model de refuz al compromisului. În ţara în care dizidenţii s-au înmulţit ca ciupercile după ploaia de gloanţe de la Revoluţie, Paul Goma nu s-a regăsit. Nu a revenit niciodată, nu i s-a redat cetăţenia. Spuneam, tot atunci, că Adrian Păunescu, a avut, insă, funerarii naţionale. Avem memorie, dar nu mai ştim unde o ţinem. De asta avem nevoie de cărţi.

Nu se pregătesc prea multe evenimente pentru această comemorare. Mulţi se uită în altă parte, alţii sunt uşuraţi că nu mai sunt nevoiţi să se întâlnească cu el.

Articolul meu de acum un an mi-a adus două întâmplări ciudate. Printre aprecierile, multe şi emoţionante, mi-a scris unul dintre puţinii care l-au susţinut public în 1977, un semnatar al scrisorii sale deschise. Am adăugat rândurile sale în articol, se potriveau perfect.

S-a supărat însă pe mine un om pe care îl admir enorm, un dizident de asemenea parizian, care şi el este mult mai puţin apreciat decât ar merita. O conştiinţă morală desăvârşită. S-a supărat pentru că elogiul adresat de mine lui Goma l-a înţeles ca pe elogiul adus unui antisemit.

Da, elefantul din camera memorială. La sfârşitul vieţii, Goma a scris lucruri tare ciudate. Pornind de la rolul evreilor în instaurarea comunismului în România şi Basarabia, a trecut repede la o retorică cumplită la adresa statului Israel. Antisemitismul sau nu este scuzabil, asta este clar. Contează însă această parte a operei, în special jurnalistică, nu literară? Îi anulează dizidenţa anticomunistă?

Eu zic că nu, dar înţeleg şi că poate să pară altfel. Putem alege o parte semnificativă a vieţii cuiva şi să o păstrăm în amintire, dând la o parte restul? Aşa facem cu noi înşine, de ce nu am face asta şi cu personalităţile istorice? Şi ei au fost oameni, cu defectele lor, dar nu pentru asta îi admirăm. Căutăm la ei deosebirea faţă de noi, nu asemănările.

Prins, aşa i s-a părut, la mijloc între mine şi dizidentul parizian, fostul susţinător al lui Goma s-a supărat şi el pe mine. O altă dezvoltare ciudată a acelui articol.

Tot spre finalul, vieţii, autorul Calidorului a polemizat dur, poate prea dur, cu aproape toată lumea. Puţini au scăpat criticilor sale şi mulţi l-au părăsit, chiar şi dintre cei care l-au ajutat în publicarea cărţilor, precum Lazslo Alexandru. Viorel Ilişoi, într-o polemică cu acesta, consideră însă că antisemitismul e folosit ca pretext pentru ostracizarea scriitorului Paul Goma.

Cum celebrăm astăzi memoria lui Paul Goma? Ce urmează pentru opera sa?

Citiţi şi La revedere, domnule Paul Goma