Parodia bate originalul: "50 de hambare ale lui Grey" a învins bestsellerul anului

Parodia bate originalul:

Cartea originală a fost bestseller-ul anului

O carte erotică este cea mai bine vândută ediţie în ultimele săptămâni în Marea Britanie. Dar nu este vorba despre "50 Shades of Grey", ci despre parodia "50 Sheds of Grey".

Ştiri pe aceeaşi temă

"Fifty Sheds" este o carte scrisă după ce contul de Twitter al autorului a fost foarte popular. Ea este o parodie la adresa cărţii erotice scrise de E.L. James. În ultimele două săptămâni, potrivit presei britanice, parodia a fost vândută în peste 41.000 de exemplare, spre deosebire de cele 29.000 de exemplare ale cărţii originale.

De pe Twitter la raft

Volumul este scris de Colin Trevor Grey, un pseudonim al autorului, şi vorbeşte despre un om de vârstă mijlocie care se afundă în plăcere şi durere, după ce soţia sa citeşte "Fifty Shades of Grey".

Autorul a postat pe Twitter în tot acest timp imagini cu hambare interesante (Sheds) şi alte imagini pseudoerotice. Evident, pseudoerotic este un cuvânt mare, deoarece vorbim de imagini banale din grădină.

Astfel, personajul principal al cărţii este prins între dragostea pentru soţia sa şi dragostea pentru hambare.


 

90.000 de susţinători pe Twitter.

După ce a strâns 90.000 de oameni pe Twitter, autorul a decis să publice cele mai interesante pasaje acumulate pe reţeaua de microblogging.

"Un bărbat foarte simpatic a bătut la uşa hambarului meu şi mi-a zis că ar vrea să-mi publice o carte şi mi-a oferit un contract", a scris autorul pe Twitter.

Autorul a mai scris că nu soţia lui nu ştie că a scris o carte sau că are un cont de Twitter.

Parodia este una dintre multele ediţii scoase după fenomenul mondial "Fifty Shades of Grey", cel puţin cinci-şase cărţi fiind acum pe piaţă, unele chiar cu reţete pentru şuncă: "Fifty Shades of Bacon".

citeste totul despre: