Ideea esenţială a articolului era furnizată de imensa distanţă dintre tânărul critic literar aparţinând generaţiei 80 din secolul al XX-lea, care susţinea odinioară, în paginile revistei orădene „Familia,” extrem de incitanta rubrică „Lecturi de dimineaţă”, primul corespondent de la Bucureşti,de după Revoluţia din decembrie 1989, al „Europei libere” în limba română, gazetarul pe care managementul american al postului îl socotea un posibil pretendent valid la conducerea Departamentului românesc , îndată după retragerea lui Nestor Ratesh, şi membrul CNA de astăzi. Pe a cărui fişă bio-bibliografică mai figurează şi un impardonabil cântec de slavă intonat în paginile cotidianului Adevărul ,îndată după instalarea la Palatul Victoria a guvernului condus de dl. Victor Ponta.

Am recitit zilele trecute textul comentariului meu din luna februarie. Nu aş schimba o iotă. Chiar dacă, între timp, am dobândit bibliografie suplimentară. Reprezentată de citirea cărţii Împăratul cu şapcă. Regimul Traian Băsescu şi elitele sale, apărută în ultimele luni ale anului 2017 la editura bucureşteană RAO.

Mărturisesc că nu mi-a fost chiar foarte uşor să parcurg până la capăt sus-menţionata operă. Nu neapărat din pricina  dimensiunii sale absolut impresionante. Peste 1050 de pagini în versiunea cumpărată de mine, reunită într-un singur volum. Se pare că a fost lansată pe piaţă şi o versiune în două tomuri.

Nu mi-a fost chiar atât de greu să termin cartea nici fiindcă aş fi fost dezgustat din calea afară de ceea ce conţineau textele antologate în carte. Comentarii, note, editoriale ale unor intelectuali de seamă ai României care au comis greşeala esenţială de a se încrede prea din cale afară în buna-credinţa, cinstea şi dorinţa de a face bine ale fostului preşedinte al României, dl. Traian Băsescu. La urma urmei, le ştiam şi înainte de a fi fost antologate, comentate, ironizate, răstălmăcite, depreciate, împănate cu versuri proletcultultiste aparţinând unor Dan Deşliu, Maria Banuş, Eusebiu Camilar şi mulţi alţii din aceeaşi oală şi acelaşi sarcofag aparţinând poeziei româneşti  a anilor 50 de Radu Călin Cristea. Le citisem cu multă vreme înainte de a fi fost interpretate prin prisma ideilor de bază, manipulate adesea nu tocmai onest, în scopul reuşitei demonstraţiei proprii, din cartea Intelectualii de Paul Johnson, sau din paginile exegezelor asupra lui Emil Cioran şi versurilor Martei Petreu.

Nu am simţit nici urmă de reticenţă fiindcă masiva scriere a lui Radu Călin Cristea a făcut obiectul unui scandal mocnit în toamnă, în zilele Târgului Gaudeamus şi nici deoarece dl. Gabriel Liiceanu, directorul general al Humanitas, nu îngăduie ca opul d-lui Radu Călin Cristea să fie comercializat în lanţul de librării controlat de grupul editorial al cărui patron este. Nu am avut deloc sentimentul că m-aş fi întors la vârsta în care citeam, pe sub plapumă," Elevul Dima dintr-a şaptea".

Împăratul cu şapcă. Regimul Traian Băsescu şi elitele sale este ceea ce se cheamă o carte supradimensionată. Fără simţul măsurii. Rabelaisiană. Egolatră. Radu Călin Cristea se îmbată cu propria demonstraţie. Jubilează că poate să o facă. Juisează. Are orgasm de-a dreptul în clipa în care poate să afurisească elitele lui Traian Băsescu. Ceea ce el numeşte ELB. Simte o plăcere sadică să se amuze, să îi ia în tărboacă, să îi trimită în derizoriu pe Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Traian Ungureanu, Sever Voinescu, Andreea Pora, Teodor Baconschi, Cristian Preda, Radu Carp, Adrian Papahagi, Rodica Culcer. Or mai fi şi alţii pe seama cărora simte că trăieşte dl. Radu Călin Cristea.

Radu Călin Cristea se simte mai fericit ca niciodată atunci când îi poate pune la zid, le poate scotoci biografia, batjocori, când îi umileşte în absenţă, doar reactivându-le textele (viaţa şi opera, pesemne) pe doamna Monica Macovei şi pe domnii Gabriel Liiceanu, Mircea Mihaieş şi Vladimir Tismăneanu. O face gros, grosier, în spirit de bodegă, contaminându-se, pesemne, de tot ceea ce a  fost şi este mai rău în viaţa şi în gândul spiritului tutelar, al eroului cărţii, fostul preşedinte al României, dl. Traian Băsescu. Care nici astăzi nu ne prea îngăduie somnul, punându-ne pe la felurite televiziuni la curent cu răzgândelile sale.

Nu e un secret pentru nimeni care mă cunoaşte. Nici pentru cei care de vreo şase ani încoace îmi fac cinstea de a-mi citi comentariile de pe adevărul.ro. Nu am fost niciodată un admirator al lui Traian Băsescu. I-am dat votul în 2004 fiindcă înţelegeam cât de mare ar fi fost răul reprezentat de venirea lui Cotroceni a lui Adrian Năstase. În anul 2009, nefiind în localitatea de domiciliu, nu mi-am exercitat dreptul de a vota. Nu cred însă că dl. Mircea Geoană ar fi reprezentat o alternativă.

Condamnarea comunismului în decembrie 2006, făcută de Traian Băsescu, la presiunea societăţii civile şi a intelectualilor astăzi injuriaţi în toate felurile de Radu Călin Cristea mi s-a părut o simplă operaţiune de imagine. Dacă ar fi fost altfel, foştii înalţi activişti de partid şi ofiţerii Securităţii trebuiau să aibă astăzi pensiile cel puţin ciuntite. Nu legea l-a împiedicat pe Traian Băsescu să treacă la acţiuni concrete. Nu i-a fost lui deloc greu să opereze şi să anunţe tăierile salariale din anul 2010, nu văd ce bruscă pudibonderie l-ar fi apucat atunci când ar fi trebuit să întreprindă o operaţiune profund cauterizatoare. De o indiscutabilă moralitate.

Lupta anti-corupţie s-a oprit în pragul caselor membrilor familiei sale şi ale persoanelor utile sau agreate. Cred că s-a amuzat pe îndelete citind omagiile ce i-au fost dedicate de intelectualii pe care, în fapt, nu i-a preţuit niciodată.

Cred că avem nevoie de o carte care să opereze o adevărată analiză a anilor celor două mandate ale lui Traian Băsescu. Cronică de Cotroceni (Editura Polirom, Iaşi, 2015) a Adrianei Săftoiu nu este această carte. Din păcate, un eşec este şi volumul purtând semnătura lui Radu Călin Cristea.

Radu Călin Cristea - ÎMPĂRATUL CU ŞAPCĂ - Regimul Traian Băsescu şi elitele sale, Editura RAO, Bucureşti, 2017