Mircea Cărtărescu, nominalizat la Premiul European pentru Literatură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul Mircea Cărtărescu Foto Forbes
Scriitorul Mircea Cărtărescu Foto Forbes

Traducerea în limba olandeză a volumului lui Mircea Cărtărescu "Orbitor II, Corpul" se regăseşte pe lista lungă a nominalizărilor la Premiul European pentru Literatură din Olanda, se arată pe site-ul oficial al instituţiei care acordă distincţiile.

Pe această listă se regăsesc 20 de titluri, propuse de 13 librării importante din Olanda.

Lista scurtă a nominalizărilor va fi anunţată în mai, la Amsterdam, iar câştigătorul va fi ales din cei cinci autori rămaşi, de un juriu prezidat de Alexander Rinnooy. Premiile vor fi acordate în septembrie.

Varianta în limba olandeză a volumului "Orbitor II. Corpul" (tradusă de Jan Willem Bos) concurează cu traduceri ale unor autori precum Martin Amis, Emmanuel Carrère, Julia Franck şi Ian McEwan, scrie Mediafax.

Premiul European pentru Literatură recunoaşte cel mai bun roman al anului, tradus în limba olandeză. Printre cei care au primit această distincţie se numără şi Julian Barnes.

Premiul constă în suma de 10.000 de euro pentru autor şi de 2.500 de euro pentru traducător.

Premiul European pentru Literatură este o iniţiativă a centrului cultural SPUI25, Fundaţia Olandeză pentru Literatură, săptămânalul De Groene Amsterdammer şi Librăria Athenaeum.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti, în 1980. În prezent, este conferenţiar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite