Marile Cărţi şi pedagogia lui Noica

Constantin Noica n-a fost doar un filozof original, ci şi autorul unei vizuini pedagogice neglijate de „reformatorii” educaţiei din ultimii treizeci de ani. Până astăzi, ne lipseşte o Universitate de elită! Gânditorul de la Păltiniş căuta, înainte de 1989, 22 de „copii supradotaţi” pe care să-i iniţieze în tradiţia Marilor Cărţi (consacrată în America de Robert Maynard Hutchins, celebrul rector al Universităţii din Chicago).

Obiectivul profesorului interbelic? Consolidarea culturii înalte într-o ţară ispitită de vulgaritate, balcanism şi frivolitate.

Savanţi de talia lui Jaroslav Pelikan, Edward Shils, Leo Strauss, Mircea Eliade sau Arnaldo Momigliano s-au remarcat printr-o capacitate unică de asimilare a memoriei noastre filozofice şi religioase. Studenţii acestor dascăli au înţeles că o minte prost mobilată şi o sensibilitate rudimentară conduc la o viaţă săracă spiritual.

La rândul său, Constantin Noica socotea imperativă strunirea tinereţii în căutarea unui logos etern. „În omul căzut zac trei stihii primordiale: frica, foamea şi erosul“, spunea filozoful. Pentru a depăşi animalitatea, Adam trebuie plimbat prin felurite cămări ale contemplaţiei: biserici, muzee, filarmonici sau biblioteci. Treptat, prin aristocrata învecinare, fiinţa culturală dobândeşte o „naturală“ expresivitate.

Scopul nostru fundamental în viaţă? Să grădinărim sufletul. Cum? Prin redescoperirea frumuseţii poeziei şi a vechilor sensuri ale limbii. Cărţile, partiturile şi formele artistice ne pregătesc pentru singurătate — testul suprem al autenticităţii. Ca să gândim temeinic, trebuie mai întâi să citim, să adnotăm, să povestim şi, mai ales, să ascultăm.

Cultura ne ajută să‑i acordăm celuilalt atenţie, fără să corupem întâlnirea prin bârfă, can-can sau divertisment. Neliniştea spiritului omenesc se vindecă prin curajul de-a dialoga cu zeii, nu cu valeţii. Nu întâmplător, Noica îl elogia pe acel „antrenor de football, ce mi‑a spus la 14 ani, când ca extremă stângă n‑am alergat după o minge imposibilă, «fugi după ea, măgarule, n‑ai să faci nimic în viaţă» (şi într‑adevăr viaţa şi cultura nu sunt decât un fel de a alerga după mingi pe care nu le poţi prinde)“.

Pedagogia lui Noica susţine modelarea sinelui printr‑o disciplină a lecturii marilor gânditori. Tinereţea este cel mai bun prilej pentru a te lua la trântă cu textele clasicilor. De ce? „Când un tânăr creşte frumos, iese din strâmbătate o lume întreagă.“ Ratând vârsta propice, riscăm să devenim unelte neînsufleţite, roboţi impersonali sau actori într-o piesă absurdă, fără finalitate. Goliţi de orice conţinut spiritual, vom dori să schimbăm lumea prin sloganuri.

Cultura înaltă se clădeşte nu cu aforisme, ci cu opere complete. Doar maeştrii pricep diferenţa dintre cunoaştere şi spoială, între savantlâc şi cultură generală.

„Trebuie trecut de la insulă şi arhipelag la continentul istoric.“ A fi educat cu adevărat înseamnă să cultivi relaţia vie cu tradiţia înaintaşilor. 

Îi datorăm lui Constantin Noica ediţia operelor complete din Platon, contactul cu comentatorii aristotelici, refacerea legăturii între filozofie şi matematică, o exegeză antimarxistă la Hegel, deriziunea faţă de materialismul dialectic, redescoperirea unui alt Eminescu decât cel anexat politic (de extrema dreaptă prin „Doină“, iar de extrema stângă prin „Împărat şi proletar“).

Împreună cu Petru Creţia, Noica a deplâns „lăutărismul“ rezultat din asimilarea rapidă, juxtapoziţia forţată şi comunicarea neglijentă.

Îndrăgostit de lucrul bine făcut, Constantin Noica a încurajat traducerile din latină, greacă ori sanscrită, dar şi cultivarea frazei elevate. El s‑a remarcat, totodată, prin refuzul polemicilor sterile: „cu derbedeii nu se stă de vorbă!“ Cultura, ne‑a spus filozoful trecut prin temniţele comuniste, nu se naşte din ură, oportunism politic, invidie vocală sau denunţ găunos.

Cultura presupune, dimpotrivă, admiraţie, muncă, rigoare intelectuală, cinste, abnegaţie, bucuria taifasului şi cultul prieteniei.

Cunoscând de mic nobleţea generaţiei junimiste — ca unul care a asimilat la Liceul „Spiru Haret“ marile teme ale literaturii şi ale filozofiei —, Constantin Noica a fost un eurocentric dezamăgit de „negarea de sine“ a unei civilizaţii obosite.

Lipsindu‑i accesul la cultura înaltă, noua elită politică a Occidentului a renunţat la propria sa identitate. Cu ce preţ? Vom vedea în următoarele decenii...