INTERVIU România rurală din secolul al XIX-lea: „Din 100 de copii care mureau, 95 puteau fi salvaţi. Ţăranul? Un nenorocit. În stare pură“

Cercetătorul Constantin Bărbulescu arată, în volumul „România medicilor“ o altă imagine despre ţăranul român din anii 1800.

Pare un consens naţional că ţăranul este arhetipul corectitudinii şi al cinstei din România arhaică, tradiţională, adică locul acela vechi în care s-au format conştiinţa şi valorile noastre. Cunoaşteţi clişeul: România idilică e România veche, care nu mai e. În „România medicilor“ însă, acest şablon al percepţiei istorice se prăbuşeşte în câteva secunde. „România medicilor“ este cel mai recent volum al cercetătorului Constantin Bărbulescu. Pare un tablou al unei alte ţări, dar nu e aşa. „România medicilor“ are analfabeţi, pelagră, ţărani sălbatici şi ţărănci flămânde. Şi mulţi, mulţi copii care-au adunat mai puţine primăveri decât degetele de la o mână. Aceasta e o altă oglindă a satului românesc. Şi gândiţi-vă că, până la urmă, e vorba doar de o analiză riguroasă a literaturii medicale de secol XIX.

„Weekend Adevărul“: Cum este „România medicilor“ şi cum aţi ajuns dumneavoastră aici?

Are trei doctorate

Numele: Constantin Bărbulescu

Data naşterii: 4 decembrie 1969

Starea civilă: căsătorit

Studiile şi cariera:

Este licenţiat în Istorie, din 1994, la Facultatea de Istorie şi Filosofie „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

Din 2003, este doctor în istorie.

Din 2011, şi-a finalizat doctoratul internaţional în „Antropologie şi Etnologie“, coordonat de Università degli Studi di Perugia, Italia, în cotutelă cu SNSPA, Bucureşti. În acelaşi an a mai obţinut un titlu de doctor în sociologie la SNSPA.

Între 1994 şi 2001 a fost muzeograf în cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Din 2003 predă la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, unde în prezent este conferenţiar în cadrul departamentului de istorie modernă, arhivistică şi etnologie.

Locuieşte în: Cluj-Napoca.

Constantin Bărbulescu: Am studiat literatura medicală de secol XIX, care vorbeşte despre căile prin care statul a încercat să modernizeze igienic şi sanitar populaţia rurală. Universul corporal ţărănesc de atunci e diferit de cel modern. M-am întrebat de ce statul n-a reuşit, în parcurs de un secol şi jumătate, să transforme acest univers corporal ţărănesc. De ce a eşuat. În perioada aceea, sistemul avea racile care există şi astăzi.

Puteţi identifica o carenţă care rezidă încă de atunci?
Putem să ne gândim la câteva. De pildă, ceea ce doctorul Iacob Felix, în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea reproşa sistemului sanitar al Regatului era faptul că e prea axat pe medicină curativă şi prea puţin pe medicină preventivă. Cu alte cuvinte, vindecă boli, dar nu încearcă să le prevină. Cred că aceasta e o problemă şi astăzi.

Un lucru bun care a rămas de atunci până acum?
Asta e mai greu. Existenţa unor spitale de elită. Institutul de Bacteriologie „Victor Babeş“ din Bucureşti era atunci o adevărată instituţie de cercetare medicală la nivel european. Nu trebuie să ne închipuim că totul a fost un dezastru. Acum, vorbind despre reprezentările medicilor despre ţărani şi lumea rurală, foarte multe lucruri pe care medicii le condamnă în epocă astăzi sunt la modă. De pildă, mâncarea tipic ţărănească: mămăliga, lipia.

Atunci era doar mămăligă.
Iar asta ducea, în cele din urmă, la pelagră. În acelaşi timp, într-o anchetă de presă din epocă, doctorul Iacob Felix şi doctorul Nicolae Kalinderu mărturisesc că mănâncă mămăligă cu plăcere.

Dar câtă dreptate avea doctorul Nicolae Lupu când spunea că „popoarele cu regim vegetal sunt făcute pentru a fi cucerite“?
Astea sunt poveşti! E un transfer de imaginar dinspre zoologie către societatea umană. Ierbivorele sunt mâncate de carnivore, deci popoarele care sunt bine hrănite sunt mai puternice. Într-un război, la o adică, au prima şansă.

Mulţumesc pentru explicaţie. Dar asta nu-i o mentalitate, mai degrabă, de Ev Mediu?
Cred că ne trimite mai degrabă către un fel de darwinism. Suntem în epoca în care ia naştere eugenia, în care naţionalismul este în creştere şi, odată cu creşterea naţionalismului, încep să apară duşmanii. În interior – evreii, ţiganii, în exterior – bulgarii, sârbii, maghiarii etc.

Păi, şi ca să reziste bulgarilor, de pildă, trebuia să mănânce ţăranul carne. De ce era această teamă?
În mediile medicale şi, în general, ale elitei româneşti, era o frică teribilă de degenerare. Eram o naţiune mică, în mijlocul unor naţiuni puternice, care oricând ne-ar fi putut zdrobi. Am remarcat o teamă socială imensă care pune accentul pe demografie. Dar nu e numai la noi, ci în întreaga Europă.

Teama asta pare simptomatică pentru români. Cum rezistam?
Făcând copii. Deşi mureau mai mulţi decât trăiau. Către sfârşitul secolului al XIX-lea, unul din doi copii, în mediul rural, nu avea şanse să ajungă la 10 ani. Era o mortalitate infantilă uriaşă. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX, creşte interesul corpului medical pentru mortalitatea infantilă. Fenomenul e cunoscut de la 1870, dar încă nu provoacă o dezbatere serioasă. Apoi, ajunge una dintre principalele teme ale discursului medical. Fricile de natură demografică se succed. Atunci când una pare să se rezolve, interesul se transferă în altă direcţie. Se trece de la concurenţa demografică a evreilor, în anii 1880, către condiţiile groaznice ale igienei populaţiei rurale, apoi la mortalitatea infantilă. Fricile acestea sociale sunt foarte dinamice şi se pare că încă n-am scăpat de ele. Vor continua în interbelic prin frica depopulării Banatului, prin imposibilitatea României de a deveni majoritară în anumite teritorii naţionale. Apoi, gândiţi-vă la Ceauşescu şi la politica lui demografică!

Ce spune acest interes pentru sporul natural despre noi?
E o psihoză pe care elita o întreţine şi care se bazează pe un soi de complex al numărului. Şi Cioran spune că suntem o naţiune mică. Niciodată n-am ieşit din complexul acesta al subordonării, al inferiorităţii. E o constantă, o angoasă permanentă.

Elitele medicale doar consemnau problemele sau ofereau şi un soi de soluţie?
Medicul social întotdeauna încearcă să ofere şi soluţii. Dar asta nu înseamnă că soluţiile pot fi şi puse în practică. Pentru sporul demografic – îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale ţăranului. Apoi, învăţarea ţărăncilor să gătească, să-şi crească plozii. La începutul secolului XX, doctorul Sion arată că, din 100 de copii sub 5 ani care mureau, numai 5 mureau din cauze epidemice. Restul de 95 mureau din cauze evitabile. Boli gastrointestinale ca urmare a felului în care erau îngrijiţi – de pildă, ştii de practica ţărănească a moţocului?

Nu ştiu, de unde să ştiu?
Moţocul e o bucată de cârpă, în care se pun o bucată de pâine şi un cubuleţ de zahăr, şi i se dă copilului să sugă. Ceva dulce. Ăsta-i moţocul.

Mai spuneţi-mi!
Păi, mai sunt practicile de la tăierea buricului: se tăia pe jugul boilor, de multe ori se ajungea la tetanos.

Şi unde era mai rău? În Oltenia sau la Vaslui, de exemplu?
Moldova a fost întotdeauna privită ca o zonă de sărăcie cronică. De pildă, în Moldova erau cele mai importante focare de pelagră. Dobrogea stătea cel mai bine. Zona a fost colonizată după Războiul de Independenţă, iar statul a investit acolo. Apoi, în Dobrogea nu se mânca mămăligă, deci nu exista pelagră. Într-o statistică a locuinţelor rurale din 1912, în Dobrogea sunt cele mai multe locuinţe cu mai multe camere.

Ce spun medicii despre ţăran? Un nenorocit. În stare pură

Ţăranul arhaic, în imaginarul colectiv de astăzi, e un reper de moralitate, de bună-cuviinţă. În lumina acestui volum...
E invers. Aici e vorba de cealaltă imagine şi asta cred că îl va şoca cel mai mult pe lectorul contemporan: modul în care medicii îl privesc şi îl descriu pe ţăran. Astăzi, imaginea pozitivă, care e o creaţie de început de secol XIX, a câştigat partida. Astăzi, suntem învăţaţi că ţăranul este cel din muzee, e bunul român.

Nu e puţin nedrept?
Elita creează două imagini despre ţăranul român. El nu are şansa să-şi impună, în societate, propriile reprezentări despre el şi lumea în care trăieşte, cum face burghezia. Despre el, alţii creează imagini. Or, există o imagine fără îndoială negativă, veche, care vine dintr-un Ev Mediu şi pe care o mai regăsim aici – imaginea primitivului, a ţăranului sălbatic pe care medicii, în epoca progresului, trebuie să-l civilizeze. Şi mai există imaginea pozitivă, potrivit căreia ţăranul este păstrătorul tradiţiilor naţionale, e creatorul unei culturi superioare. Să nu uităm că ţăranii noştri sunt contemporani cu Alecsandri, care-i consideră nestemate de cultură. Astăzi, ni se pare extrem de ciudat cum două imagini atât de contrastante pot să existe într-o singură societate.

Cum credeţi că reacţionează românii de azi când văd, de pildă, că ţăranul avea pelagră?
Pelagra e mai puţin ideologizată, dar medicii spun despre ţăran că nu ştie să-şi îngrijească copiii, nu ştie să mănânce, nu ştie să se îmbrace, nu ştie nimic. E un nenorocit. În stare pură. Iar asta o să dea foarte prost. Tocmai pentru faptul că istoricii n-au binevoit să prezinte această imagine este semnificativ. Cred că în lumea medicilor o să fie o mică revoltă, pentru că, într-un fel, demitizează imaginea actuală despre ţăran.

Care este principalul motiv al înapoierii ţăranilor, al acestei fracturi sociale? Sărăcie, ignoranţă, lipsă de cultură?
Cred că e rezultatul unei accelerări forţate de modernizare a elitei. Ţăranii n-au putut fi integraţi în acest proces, pentru că statul n-a avut resursele s-o facă. Pe undeva, cred că e şi un oarecare dezinteres din partea elitei. În Occident, modernizarea s-a făcut gradual, astfel că ţăranii au reuşit să ţină pasul.

Şi ce determină o mai mare atenţie a elitei pentru ţăran? Să fie anul 1907?
E clar că se schimbă ceva atunci. Dar nu avem rezultatele concrete pentru că izbucneşte războiul. Totuşi, legislaţia favorizează lumea ţărănească, o fereşte de abuzuri. 1907 ne-a făcut să conştientizăm faptul că există o problemă socială rurală puternică şi că nu se mai poate evita rezolvarea ei.

Aţi mai fost în sate? Mai e aceeaşi prăpastie?
Nu poate să mai fie, pentru că un fel de integrare socială s-a întâmplat în tot secolul acesta. Nu mai e aceeaşi fractură socială. Doctorul Sion vorbea despre două popoare în România: ţăranul sălbatic, pe care elita-l priveşte aproape ca pe un animal, şi elita europenizată. Pe de altă parte, nici n-am ajuns la integrarea din Occident. La nivel de standard de viaţă, România încă are probleme.

Aţi lucrat cu documente de arhivă. Le-aţi răsfoit folosind mănuşi chirurgicale?
Eu am lucrat foarte puţin cu material de arhivă. Majoritatea au fost materiale tipărite: reviste, cărţi. Dar n-am lucrat cu mănuşi. Sunt mai bătrân, de modă veche, nu mai am atâtea de pierdut.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.