FRAGMENT Scriitoarea franceză Catherine Cusset vine la Bucureşti pentru lansarea celui mai recent roman, „Celălalt pe care-l adoram”

Scriitoarea franceză Catherine Cusset vine la Bucureşti

Miercuri, de la ora 19.30, la Librăria Humanitas Cişmigiu şi joi, de la 18.30, la Institutul Francez, scriitoarea franceză Catherine Cusset îşi dă întâlnire cu cititorii cu ocazia lansării romanului „Celălalt pe care-l adoram”, câştigător al premiilor Liste Goncourt-Le Choix roumain, Le Choix belge şi Le Choix suisse. Adevărul.ro prezintă, în premieră, un fragment din romanul semnat de Cusset.

În „Celălalt pe care-l adoram”, Catherine Cusset urmăreşte, cu o lupă halucinantă, parcursul lui Thomas Bulot —fost iubit, devenit prieten apropiat al naratoarei-autoare —, un francez născut la Paris care pleacă să studieze în Statele Unite. Este povestea unui tânăr exu­berant, extrem de inteligent, uneori de o sensibilitate maladivă, amu­zant, înconjurat de prieteni, care iubeşte viaţa, femeile, literatura —cu precădere pe Proust —, filozofia, filmul, muzica, jazzul —mai ales pe Nina Simone şi Léo Ferré —, dar care ajunge, la 39 de ani, să-şi pună capăt zilelor într-un orăşel din Virginia. Un roman electrizant, scris la persoana a doua singular, care vorbeşte despre fericire, dragoste, prie­tenia dintre un bărbat şi o femeie, dar şi despre eşec, impas, nepu­tinţa adaptării şi depresie, având în plan secund fascinaţia inte­­li­ghenţiei franceze a anilor ’80 pentru New York. Thomas Bulot este un tânăr francez înalt de 1,90 m, de o vitalitate uimitoare, pasio­nat de literatură, muzică şi arta cinemato­grafică. După ce ratează, în mod inexplicabil, de două ori intrarea la Şcoala Normală Superioară, Thomas primeşte o bursă Fulbright şi, la 23 de ani, pleacă plin de speranţă în Statele Unite, la renumita Columbia University. După zece ani de studii petrecuţi în New York, unde se bucură din plin de oameni şi de viaţă, este timpul să-şi caute de lucru. Pentru a obţine un post universitar, Thomas este nevoit să se exileze în diferite colţuri ale Statelor Unite: Portland (Oregon), Salt Lake City (Utah) şi Richmond (Virginia). Treptat, sentimen­tul eşecului e tot mai pregnant. Faptul că nu reuşeşte să-şi păstreze pentru mai mult timp jobul, că nu se mobilizează să-şi termine lu­cra­rea despre Proust, că poveştile lui de dra­goste —cu Elisa, Ana, Olga sau Nora —, în ciuda începutului promiţător, sfârşesc rău, toate acestea îi adâncesc depresia şi-l împing către gestul final. Catherine Cusset îl readuce la viaţă pe Thomas şi ne convinge, cu directeţe şi disperare, că, dincolo de defectele şi greşelile lui evidente, merita să fie adorat.

FRAGMENT

„În toamna dinaintea noului mileniu o întâlneşti pe Ana.

O remarci la cocktailul de bun venit al departamentului. Brunetă, cu trăsături fine, cu breton, cu părul prins în coc, cu gâtul lung ca al Elisei, cu minunaţi ochi cenuşii dincolo de ochelarii rotunzi, cu trup fragil, are ceva din Charlotte Gainsbourg în Mica hoaţă şi Jane Eyre.

Te observă şi ea. Ar fi şi greu să nu o facă din moment ce eşti mai înalt cu un cap decât toţi ceilalţi şi mai şi vorbeşti şi râzi cel mai tare.O cheamă Ana, abia a împlinit douăzeci şi trei de ani şi vine de la Bucureşti. Din România! Interesul îţi sporeşte. A petrecut doi ani la Paris, aşa că vorbeşte franceza fluent. A venit aici după sora ei mai mare, care studiază biologia la Columbia University, şi locuieşte în apartamentul acesteia. Părinţii lor sunt profesori la Bucureşti. O soră dedicată ştiinţei, cealaltă literaturii, amândouă bursiere la Columbia: o familie strălucită. Diferenţa dintre voi nu e decât de opt ani, dar vă desparte aproape o generaţie. Ana avea doisprezece ani când a căzut zidul Berlinului. O fetiţă slăbuţă, cu codiţe negre, care după-amiaza mergea la cursul de dans.

De la despărţirea de Elisa, de la care au trecut cinci ani, te-ai culcat cu o mulţime de fete. La New York, bărbaţii cărora să le placă femeile sunt rari. Eşti înalt. Şi placi. Cu o privire, cu o vorbă deseori însoţite de un gest îndrăzneţ sau de o îmbrăţişare afectuoasă, stabileşti chiar şi cu necunoscutele o intimitate imediată. Ciudat, dar Ana te intimidează. Să fie fermitatea pe care o degajă în pofida alurii de fetiţă slăbuţă? Te şi vezi pe post de domn Rochester, însă când îi propui să mergeţi undeva să beţi un pahar, îţi răspunde că nu are timp, excedată cum e de ce are de citit, de cursuri şi de tot ce presupune mutarea de la Paris aici.

Toamna o întâlneşti pe culoarele departamentului. Rămâne însă distantă, de parcă adierea unor zvonuri răuvoitoare i-a adus pe la urechi detalii despre reputaţia ta de seducător. În ianuarie intri într-o sală de curs de la Barnard College pentru a lua parte la un seminar susţinut de un poet francez invitat pentru respectivul semestru. Ana e şi ea acolo, singura doctorandă de la Columbia în afară de tine. Coincidenţa vă apropie. Vă faceţi un obicei din a lua prânzul împreună, după curs. Afli că e poetă şi că a publicat o culegere în limba maternă. Douăzeci şi trei de ani şi deja autoare! Îţi citeşte unul dintre poeme în română şi, deşi nu înţelegi, eşti sensibil la muzicalitatea limbii. Ana este atât de deschisă, de serioasă şi de bună camaradă, încearcă atât de puţin să-ţi fie pe plac, încât nu eşti deloc convins că ar putea simţi pentru tine şi altceva decât o prietenie colegială. Într-o seară, când o inviţi la un concert de jazz într-u n club nou din Lower East Side, în Tonic, o mângâi uşor pe umăr: atingerea împrăştie între voi particule electrice. Nu te grăbeşti. Presimţi că nu va fi una dintre multele fete pe care le aduci pe la tine pentru una sau două nopţi. Aştepţi o săptămână până să o inviţi pe la tine pentru un ultim pahar. Când soneria de la intrare vă smulge, pe la nouă dimineaţa, din binemeritatul somn de după luptele corp la corp, ai un dublu motiv de mândrie: pe de o parte pentru că o vei anunţa pe Ana că intrusul este Tony, pe care ea îl consideră foarte inteligent, şi care a sosit pentru a lucra cu tine la scenariul filmului, pe de alta, şi mai ales, fiindcă vei constata surpriza invidioasă a lui Tony, când, după ce va aştepta în faţa intrării zece minute, fiindcă „e o femeie“ care trebuie să se îmbrace, o va vedea ieşind din dormitor pe tânăra, bruneta, frumoasa şi hazlia de Ana.

Asta a fost chiar la începutul relaţiei voastre, când Ana o rupe cu tine prin telefon, fără explicaţii, în clipa în care o suni ca să o inviţi la un film. Din noaptea anterioară nu mai păstrezi decât amintiri tandre şi vesele. Să fi cunoscut oare pe altcineva atât de rapid? Intri în panică. Şi mă suni înnebunit. Fiindcă tu şi cu mine ne-am împăcat. După moartea mamei tale ţi-a m trimis o scrisoare de condoleanţe care ţi-a mers la inimă, adăugând că eu şi Alex ne mutăm înapoi la New York în ianuarie, împreună cu bebeluşul nostru, şi că uşa noastră îţi este mereu deschisă. Mi-ai mulţumit printr-o scurtă misivă, pe un ton precaut, felicitându-mă pentru naşterea fetei mele. Moartea şi naşterea au şters încărcătura anilor trecuţi, drept care poate răsări o nouă prietenie distantă, prudentă şi respectuoasă. Săptămâna trecută ai venit la noi la cină împreună cu Ana. Între ea şi Alex s-a creat instantaneu o comuniune de limbă şi de cultură. Ne-a plăcut foarte mult. Tu cu românca ta, eu cu românul meu: în sfârşit, între noi e o egalitate perfectă.” (Copyright: Editura Humanitas; Traducere de Doru Mareş)

Catherine Cusset  (foto:dreapta) s-a născut la Paris în 1963. A absolvit École normale supérieure şi a deve­­nit profesor agregat de filologie clasică. Şi-a obţinut doctoratul cu o teză despre Sade.

Între 1991 şi 2002 a predat literatura fran­ceză a secolului al XVIII-lea la Yale Uni­ver­sity, apoi s-a mutat la New York, dedicându-se scrisului. A publicat 12 ro­mane, apărute la Editura Gallimard: La blouse roumaine (1990), En toute innocence (1995), À vous (1996), Jouir (1997), Le problème avec Jane (1999), La haine de la famille (2001), Con­fessions d’une radine (2003), Amours trans­ver­sales (2004), Un brillant avenir (2008), Indigo (2013), Une éducation catholique (2014). A obţinut Grand Prix des lectrices ELLE în 2000 pentru Le problème avec Jane şi Prix Goncourt des lycéens în 2008 pentru Un brillant avenir.

Romanul „Celălalt pe care-l adoram” (L’autre qu’on adorait, 2016; Humanitas Fiction, 2017) a fost selec­tat pentru pre­miile Goncourt, Renaudot, Fémina, Interallié, Décembre şi France Culture-Télérama, ajungând pe lista scurtă la Prix Goncourt.  Romanului i s-au acordat pre­miile Liste Goncourt —Le Choix rou­main, Liste Goncourt —Le Choix belge şi Liste Goncourt —Le Choix suisse, bucurân­du-se de preţuirea studenţilor din aceste ţări şi din Italia, Polonia, Serbia şi Tunisia, în care a fost nominalizat. În 2007, Catherine Cusset a primit distincţia Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres. Cărţile sale au fost tra­duse în peste 15 limbi.