EXCLUSIV Jeff Kinney, scriitor: „ Petrec mai mult timp cu copiii altora decât cu ai mei”
0
Scriitorul american Jeff Kinney, considerat drept unul dintre cei mai bogaţi autori din lume şi cunoscut pentru celebra serie de volume „Jurnalul unui puşti“, a venit în România, de Moş Nicolae, pentru a-şi prezenta cel de-al zecelea titlu, „Ca pe vremuri“, într-un eveniment organizat de Asociaţia Flower Power şi editura Arthur.
Autor de benzi desenate, de cărţi pentru copii şi designer de jocuri video, Jeff Kinney (44 de ani) şi-a făcut un senzaţional debut pe piaţa editorială internaţională: timp de 89 de săptămâni a fost pe primul loc, cu cea mai bine vândută carte de literatură pentru copii, în topul „“The New York Times. A vândut până în prezent este 11 milioane de exemplare ale aventurilor în benzi desenate prin care trece protagonistul Greg Heffley.
În martie 2010 a fost lansat în cinematografele americane lungmetrajul animat realizat de 20th Century Fox după „Jurnalul unui puşti“, filmul bucurându-se de un mare succes şi fiind programat să ajungă în curând şi pe marile ecrane din România. În 2009, Jeff Kinney a fost inclus de revista „“Time în topul celor mai influente 100 de personalităţi din lume. A fost desemnat cel mai bine vândut autor de publicaţia „The New York Times“.
„Adevărul“: Cum este primul tău contact cu România şi cu micuţii tăi cititori de aici?
Jeff Kinney: Am avut nişte experienţe uimitoare aici, în România. Prima a fost la Biblioteca Naţională, unde nu ştiam dacă vor veni oameni. Şi acolo mă aşteptau 7-800 de copii, care au umplut spaţiul, stăteau peste tot, chiar şi pe scări. Am fost şocat că au venit atât de mulţi! Mi-a spus editorul meu că "Jurnalul" are un impact puternic asupra copiilor de aici, aşa că fusesem avertizam într-un fel, dar a fost o încântare să văd aşa ceva, a fost foarte emoţionant.
E vreo diferenţă între copiii români pe care i-ai întânit şi ceilalţi, din alte ţări, pe care i-ai cunoscut în turneul de promovare?
Da, cred că e o diferenţă. Copiii de aici sunt foarte expresivi, foarte calzi şi foarte afectuoşi. Am avut ocazia să mă plimb puţin prin oraş, însoţit de un grup de 15 copii şi am observat că nu mă scăpau din priviri, erau permanent în jurul meu şi m-au făcut să mă simt special.
Povesteşte-mi despre personajul tău, care este departe de a fi un super-erou şi totuşi este foarte îndrăgit de copii.
Cred că dacă ar fi să îi fac un portret psihologic lui Greg Heffley, aş spune că este un copil obişnuit, iar câteodată acest „obişnuit" poate fi puţin urât. Eu am fost un copil normal, care a făcut greşeli, am spus minciuni şi am făcut lucruri de care nu sunt prea mândru, dar am fost şi bun şi milostiv, deci şi Greg este la fel, un amestec din toate aceste lucruri care definesc un copil.
Din acest motiv copiii crezi că au îndrăgit personajul tău, pentru că se regăsesc în el?
Cred că te poţi vedea în Greg Heffley când eşti copil, în lumea sa în general, în copilăria lui obişnuită, fără efecte speciale, fără nimic magic. Dar cred că sunt poveşti care pot fi din copilăria oricui.
Dar te aşteptai la un asemenea succes, dat fiind faptul că vorbim despre un personaj simplu, lipsit de puteri supranaturale?
Ca orice copil am visat, cum visează copiii: să fiu preşedinte, să fiu cineva important. Dar nu era nimic realist. Încă nu pot să cred în continuare lucrurile pe care mi le-a adus, oportunităţile pe care le am, aşa că încerc să ofer la rândul meu.
Cât din tine se regăseşte în Greg, personajul principal al cărţilor tale?
Cred că o bună parte din Greg este în ceea ce eram eu în coplărie, dar şi din mine ca adult. El nu este un copil special, cum nici eu nu am fost.
Ai doi copii, doi băieţi...
Da, unul de 10 ani şi unul de 14 ani.
Jeff Kinney, vizită în România pentru lansarea unui nou volum "Jurnalul unui puşti"
Ce cred ei despre cărţile tale?
Cred că le plac, cred că simt că le-a adus ceva special în viaţă. Dar încerc să ţin asta şi departe de vieţile lor într-o anumită măsură. Nu vreau să se simtă copleşiţi sau să fie identificaţi cu mine şi cu poveştile mele. Am întâlnit o fată al cărei tată era preşedintele unui club de fotbal din Portugalia. Şi am întrebat-o cum se simte dat fiind faptul că tatăl ei este un om atât de cunoscut, de important. Şi mi-a răspuns: „eu sunt eu, iar el este el“ şi mi-am dat seama că este foarte multă înţelepciune în vorbele ei simple, rostite într-o engleză nu tocmai bună.
Le dai copiilor tăi cărţile să le citească înainte de a fi publicate? Sunt primii tăi critici?
Copiii mei citesc cărţile, dar în momentul în care fac asta sunt deja tipărite. Pentru că este un pic riscant, e posibil ca mie să-mi fi scăpat ceva şi n-aş vrea să citească un manuscris nefinisat. Vreau să vadă produsul aşa cum e el în final.
Cum îţi căseşti inspiraţia? Vorbeşti cu cei mici, cărora te adresezi de obicei, încerci să le observi limbajul şi obieciurile pentru a le reda mai bine în cărţi?
Nu prea interacţionez cu ei, pentru a le observa reacţiile şi felul de a fi, de a vorbi. Încerc să îmi amintesc cum eram când eram copil. Sper că nu sunt de modă veche, nu cred că sunt.
Cum vezi diferenţa dintre generaţii? Cum erai tu când avea vârsta copiilor tăi şi cum sunt ei acum?
Cred că diferenţa cea mai mare o dă accesul la tehnologie. Când eram copil nu aveam jocuri video şi televizor în cameră, dar acum copiii sunt înconjuraţi de gadget-uri. Şi e un pic cam mult, mi se pare prea mult în momentul de faţă.
Cum s-a schimbat viaţa ta după ce ai cunoscut succesul mondial şi ai căpătat faima aceasta?
În multe feluri viaţa mea nu s-a schimbat prea mult: am acelaşi job pe care îl aveam înainte să apară cărţile, locuiesc în acelaşi mic oraş, care se numeşe Plainville, în Massachusetts, sunt implicat în comunitate. Pe de altă parte, am întâlnit trei preşedinţi ai Americii, am călătorit în lumea întreagă, sunt pe platourile de filmare… Este un amestec, pendulez între aceste două lumi permanent.
Ca autor de succes, cu încasări de milioane de dolari, te implici şi în acţiuni umanitare?
Avem proiecte pentru un anumit grup de oameni, dar ceea ce facem mai interesant este că achiziţionăm clădiri în centrele unor oraşe şi le transformăm în ceea ce este util comunităţii. Recent am făcut o bibliotecă. Încercăm să aducem cultură în oraşele care nu au cultură. Aşa cred că lucrurile trebuie să se concentreze, în jurul lcururilor de care este mare nevoie.
Te consideri mai mult un desenator sau mai mult un scriitor?
Cred că sunt un desenator ratat şi un scriitor ratat. Dacă mă duc la o convenţie, la o întâlnire a scriitorilor, nu mă consider un scriitor. Dacă mă duc la o întâlnire a autorilor de benzi desenate – nu mă consideră desenator. Sunt într-o zonă gri, dacă pot să spun aşa. Totuşi, mă consider un scriitor de glume, de poante. La asta sunt bun. Nu mă consider un bun scriitor, nici nu mă interesează acest lucru. Mă interesează mai mult să spun o poveste amuzantă decât o poveste scrisă bine.
Ai vreun regret în viaţă?
Da, am. Regret că mai tot timpul sunt înconjurat de copiii altora şi petrec prea puţin timp cu ai mei. Fireşte că cei mici îmi aduc multă bucurie, dar sunt departe de copiii mei şi asta e o luptă pentru mine.
Peste 11 milioane de „Jurnale“ vândute
În primul volum al seriei, protagonistul, Greg Heffley, elev de şcoală generală, are de înfruntat mai toate problemele specifice vârstei: popularitatea în faţa colegilor, eternele fâstâciri în faţa fetelor, pofta de joc mult mai mare decât pofta de lecţii. Plină de umor şi de poante presărate la fiecare rând, desenată impecabil şi perfect potrivită universului puştilor, cartea îi va convinge până şi pe cei mai leneşi copii că lectura nu este deloc o activitate plictisitoare.
Până în prezent, au apărut 10 titluri în colecţia „Jurnalul unui puşti“, cu peste 11 milioane de exemplare vândute în întreaga lume.
Se încarcă comentariile...
